-

Cultul Maicii Domnului în Biserică - Partea II-a

Termenul de „Teotokos” (Născătoare de Dumnezeu) apare în scrierile bisericeşti în sec al III-lea (fiind consacrat la Sinodul III Ecumenic /432 d.Hr./ pentru combaterea doctrinei nestoriene care filosofa spunând că Maria a născut un simplu om sau cel mult, un Mântuitor adoptat ca fiu de Dumnezeu). Mai înainte termenul fusese folosit și de alți scriitori bisericești, precum Origen, Sf. Chiril al Alexandriei ș.a., dar cel mai evident apare în Evanghelia după Luca, unde Elisabeta spune Mariei, inspirată de Duhul Sfânt: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-43).

Pururea Fecioria Maicii Domnului este exprimată iconografic prin cele trei stele pictate pe umerii și fruntea ei care arată că Maria a fost fecioară înainte, în timpul sarcinii şi după naștere, rămânând fecioară şi cu trupul și cu sufletul.

Tradiția bisericească a rânduit rugăciuni speciale către Maica Domnului, cele mai cunoscute fiind Acatistele, paraclisele și Psaltirea către Maica Domnului, compusă de Sfântul Dimitrie al Rostovului, închinate Maicii Domnului.

Maica Domnului este mijlocitoarea noastră cea mai puternică către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre și pentru ajutorul de sus. Sfântul Nifon, Mitropolitul Țării Româneşti adeseori îndemna pe credincioşi și ne îndeamnă și pe noi cei de azi:

„În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul şi de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea şi ți se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu.”

Să ne ajute Bunul Dumnezeu cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor Sfinților, luminându-ne în a înțelege şi a cultiva prin viața noastră dreapta credință.