-

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, stâlpii bisericii creștine

Cei 12 apostoli (ucenici sau discipoli ai Domnului nostru Iisus Hristos) au fost: Petre (Simon, Chefa) și Andrei (fii lui Iona din Betsaida), Iacov și Ioan (fii lui Zevedeu), Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov (fiul lui Alfeu), Tadeu (sau Iuda, fratele lui Iacov), Simon Zelotul și Iuda Iscarioteanu. După trădarea și moartea lui Iuda Iscarioteanul a fost primit Matia în rândul apostolilor.

Apostolii L-au însoțit pe Iisus în tot timpul cât a predicat și I-au urmat și răspândit învățăturile și după suirea Sa la cer. Cei mai apropiați dintre ei au fost: Petru, Ioan și Iacov, cărora le-a fost îngăduit să ia parte la Schimbarea la față și la rugăciunea lui Hristos în Grădina Ghetsimani.

Sfântul Petru era evreu, om simplu, pescar, cel mai în vărstă dintre apostoli și primul ales de Iisus împreună cu fratele său Andrei, (care fusese ucenicul Sf. Ioan Botezătorul și martor la botezul Domnului).

El a fost cel care a mărturisit în numele său și al celorlalți apostoli că Iisus Hrisros este fiul lui Dumnezeu. Atunci când era cu ei, Iisus i-a întrebat pe ucenici cine cred ei că este El. Unul a spus Ioan Botezătorul, altul Ilie, altul un prooroc, numai Simon a spus: ,,Tu, Doamne este Hristos, Mesia, Fiul lui Dumnezeu”. Iisus i-a răspuns: ,,Tu ești Petru și pe această piatră (Chefa) îmi voi întemeia biserica mea”. Era neînvățat, dar avea credință rodnică și plină de încredere. Uneori însă, înainte de a primi Sfântul Duh, credința lui era sovăitoare, ca atunci când a încercat să meargă pe mare sau când s-a lepădat de trei ori de Mântuitor, în timp ce acesta era judecat.

După ridicarea la cer a Domnului și primirea Sfântului Duh, Sf. Petru a devenit foarte curajos și plin de elocință. A ținut o cuvântare foarte convingătoare, în urma căreia mii de oameni s-au botezat, punându-se astfel bazele primei biserici creștine. De asemenea, sufletul său era plin de iubire pentru Iisus, ceea ce a făcut din el un propovăduitor de neînvins. El a mers, după Cincizecime, în Palestina, Siria, în toată Asia Mică, la Roma și în alte provincii, îndurând osteneli, prigoniri, închisori și a lăsat scrieri dumnezeiești (două epistole).

Irod Agripa l-a închis pe Sf. Petru cu gând să-l omoare după Paști, pentru ca să nu întunece sărbătoarea evreiască. Așa că l-a pus sub pază severă. Într-o noapte, în timp ce dormea legat cu lanțuri între doi soldați, s-a făcut lumină în celulă și a apărut un înger care i-a spus să se scoale, să-și ia mantia și să-l urmeze. Petru s-a ridicat iar lanțurile au căzut, și-a luat mantia și l-a urmat pe înger. Au trecut prin ușa închisorii apoi prin poarta de fier care s-a deschis în fața lor. Deabia atunci și-a dat seama Sf. Petru că nu este o vedenie ci îngerul Domnului.

Sf. Apostol Pavel, cetățean roman erudit, numit înainte Saul, era fariseu și un mare prigonitor al creștinilor. El a participat la martiriul Sf. Ștefan păzind hainele celor care-l ucideau cu pietre. Fiind trimis de farisei și cărturari la Damasc, pentru a-i prinde pe creștini, pe drum a apărut o lumină mare, a fost trântit la pământ și a auzit o voce din cer: ,,Saule, Saule, pentru ce mă prigonești?” El a întrebat ,,Cine ești tu, Doamne? Eu sunt Iisus pe care-l prigonești. Doamne, ce voiești să fac? Mergi la Damasc și acolo ți se va spune ce trebuie să faci!”

Sau s-a sculat, dar era orb și fiind dus la Damasc a mers la Anania care l-a botezat, primind numele Pavel, vederea i-a revenit și s-a transformat, din cel mai rău dușman al creștinismului, în apostol.

El a propovăduit numele lui Iisus prin viu grai aproape pe tot pământul (face trei mari călătorii prin Asia și Europa, ajungând la Roma) și prin numeroase epistole dumnezeiești. El predică iubirea de Iisus și de aproapele ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e.” El a avut marele merit de a propovădui evanghelia la toate națiunile pământului, oamenilor simpli, dar și conducătorilor și filosofilor.

Sfinții Petru și Pavel au fost aleși de Dumnezeu pentru a arăta că și din cei mai slabi și neputincioși oameni, El poate face sfinți, instrumente de mântuire pentru omenire. Ei au luptat pentru a propovădui învățăturile creștine, au fost prigoniți de Nero; La Roma, au stat împreună în închisoarea mamertină 9 luni, unde au propovăduit în continuare evanghelia reușind să aducă la credință chiar și pe soldații care-i păzeau. Au fost pedepsiți cu moartea și, după sfânta tradiție, au fost duși spre locul de osândă împreună, până la poarta Ostia, unde s-au îmbrățișat și și-au dat sărutul de pace după care s-au despărțit pentru ca să se reîntâlnească în ceruri. Au fost martirizați în aceeași zi, 29 iunie, 69 d.H. Sfântul Petru a fost dus pe Muntele Ianicul și răstingnit, dar la cererea sa, cu capul în jos, iar Sfântul Pavel, fiind cetățean roman, a fost decapitat cu sabia în locul denumit ,,Apele salviene” așezat în genunchi și rugându-se lui Dumnezeu.

Ziua celor doi apostoli, Petru și Pavel, este serbată de biserica creștină cu mare solemnitate deoarece ei sunt stâlpii religiei noastre, dascăli și părinți ai oamenilor, plini de râvnă, credință, iubire și bătbăție. Ei sunt corifeii apostolilor.

Articole înrudite

  • Motivul pentru care femeile nu au voie pe Muntele Athos

    O tradiţie străveche, transformată în lege, spune că pe Muntele Athos nu are voie să calce picior de femeie.

  • Despre mărturisirea lui Dumnezeu pe față și „în ascuns” – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

    Mărturisirea credinței în Mântuitorul Hristos reprezintă piatra de poticnire supremă pentru cei mai mulți dintre noi cei de astăzi care purtăm numele de creștini, și poate lucrul cel mai dificil de acceptat și de pus în faptă dintre toate elementele interne sau externe ale credinței.

  • Prima zi a sărbătorii mozaice Sucot

    Este prima zi a sărbătorii mozaice Sucot, care a început ieri, la asfinţit. Această sărbătoare aminteşte călătoria evreilor prin deşert, către Tărâmul Făgăduinţei. Află amănunte pe larg:

  • Legenda Înălțării Sfintei Cruci

    La 14 septembrie se celebrează descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus şi înfăţişarea ei creştinilor, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 355 d.H.

    Sărbatoarea Înălțării Sfintei Cruci este pusă de Biserică imediat după Nașterea Maicii Domnului deoarece cu crucea se termină opera de mântuire începută odată cu venirea pe lume a Sfintei Fecioare care L-a născut pe Hristos.

    Până în secolul al IV-lea d.H. creștinii erau persecutați încât erau nevoiți să se ascundă pentru a se ruga prin catacombe. Constantin cel Mare, Împăratul Constantinopulului, era fiul Sfintei Elena, împărăteasă creștină. Ea l-a crescut în această credință astfel încât impăratul a fost hotarât să-i ocrotească pe creștini. Împărăteasa Elena era foarte credincioasă și era sigură ci Iisus are grijă de fiul său, împăratul Constantin, mai ales că acesta a avut trei semne. Fiind în luptă cu împăratul păgân Maxențiu, prin părțile Dunării, lui Constantin i s-a arătat într-o noapte pe cer o cruce luminoasă pe care scria IN HOC VINCES (lat), ceea ce înseamnă ,,Prin aceasta vei învinge’’. A doua zi împăratul Constantin a poruncit să se scoata acvilele de la steaguri și să se pună cruci. A pornit în luptă și l-a învins pe Maxențiu. Același semn cu aceeași inscripție i s-a arătat în Bizanț, iar a treia oară, crucea i s-a arătat în timpul unei bătălii cu goții pe care i-a învins. Întors la Constantinopol, a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim ca să găsească crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ea s-a dus cu mulți slujitori și a fost primită cu onoruri de Patriarhul Macarie, care s-a rugat lui Dumnezeu să le arate locul unde se află Crucea. După Învierea lui Hristos, iudeii îngropaseră crucile foarte adânc pentru ca creștinii să nu le găsească. Oamenii Sfintei Elena făcuseră săpături aproape pe toată Golgota dar nu reușiseră să găsească Crucea. După tradiție, un evreu bătrân le-a arătat locul unde erau îngropate cele trei cruci. A intervenit atunci o altă greutate: nu știau care este crucea Mântuitorului. După Sfânta Tradiție, tocmai atunci murise fiica unui dregător. Când trupul a fost atins cu sfânta cruce a lui Iisus, fata a înviat.

    La fața locului s-a strâns foarte mult popor care slăvea pe Dumnezeu și dorea să vadă crucea. Patriarhul Macarie s-a urcat pe un loc înalt și a ridicat crucea cât mai sus ca să o poată privi toată lumea și, de aici, denumirea sărbătorii: Înălțarea Sfintei Cruci.

    Au dus crucea la Constantinopol și au pus-o într-o biserică nouă. Împăratul Constantin a dat, în anul 313, Edictul din Milan, prin care creștinismul a fost recunoscut ca religie de stat. De atunci, crucea a devenit semnul distinctiv al creștinilor, pe care pot să-l facă în orice împrejurare, nu pe sub ascuns ca în primele secole. Pe atunci, când se întâlneau și vroiau să arate ce credință au, creștinii făceau pe nisip un pește, de la grecescul IHTIS (Iisus Hristos, Teo imu Sotir), ceea ce înseamnă Iisus Hristos, Dumnezeu, Mântuitorul meu. Peste mai mult timp, într-un război cu perșii, aceștia i-au bătut pe romani și au luat crucea. În anul 600, împăratul Ieraclie i-a înfrânt pe perși și a recuperat crucea, ducând-o la Constantinopol unde a stat până în anul 1453 când, după cucerirea orașului de către turci, crecea a fost dusă într-o mânăstire de pe Sfântul Munte Athos. Mai târziu, a fost împărțită în mai multe fragmente care au fost date bisericilor din toate țările creștine. Avem și noi un fragment care se găsește la Biserica Sfântul Vasile cel Mare, de pe Calea Victoriei din Capitală.

    Sfântul Apostol Pavel spune că crucea este consiederată de păgâni nebunie, dar pentru noi, creștinii, este semnul mântuirii. Acest semn trebuie făcut așa cum se cade, fiind simbolul lepădării de toate slăbiciunile: ,,Ia-ți crucea ta și urmează-mă’’ a spus Mântuitorul.

    A lua crucea înseamnă a lăsa lumea cu grijile ei, a-ți schimba viața și a urma învățătura creștină. Că cel ce vrea să-și păstreze pentru sine sufletul îl va pierde, iar cel ce-l va pierde pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va mântui.

    Înainte de răstignirea lui Hristos, crucea era obiect de tortură, pedeapsă și dispreț, deoarece prin ea se osândeau răufăcătorii, la o moarte chinuitoare. Prin moartea a Însusi Fiului lui Dumnezeu pe cruce, aceasta a devenit un obiect sfânt, semnul creștinilor prin care aceștia se recunosc și prin care cel rău e ținut departe. Prin cruce se fac toate: botezul, cununia, moarte și toate slujbele, ea a devenit pavăză și scut, sabie ascuțită contra celui rău. În cruce stă tot sensul vieții.

    Crucea este scara prin care Dumnezeu s-a coborat printre noi, a luat de bună voie şi din dragoste absolută neputinţele noastre, pentru ca noi să putem fi iertaţi şi ridicaţi către nemurire.

    Spre deosebire de alte sărbători, se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.

  • Ambulanța pentru Monumente ajunge la biserica de la Jupânești

    Ambulanţa pentru Monumente Banat face apel la voluntari pentru a salva biserica de lemn de la Jupâneşti, Făget. Va fi asigurată cazarea şi masa participanţilor. Află detalii suplimentare: