-

Bucuria de a fi creștin

Scris de

Modul de viață al omului contemporan este așezat de obicei în contrast cu ceea ce înseamnă a fi creștin. Dacă primul este văzut ca un om căutător al confortului, bunăstării economice, împlinirii propriilor capricii, creștinul pare a fi un om cel mai adesea introvertit, cu un excesiv spirit de autoanaliză și autoflagelare, neîncrezător în propriile aptitudini și adesea un moralist justițiar față de cei din jur. El știe foarte bine cum stau lucrurile, cum trebuie să trăiască un om, dar pare a nu fi în stare să se ridice la aceste „standarde" în pofida eforturilor susținute pe care le face.

Din această perspectivă, este foarte firească întrebarea: unde mai regăsim în tot acest univers gri bucuria de a fi creștin pe care au cunoscut-o și transmis-o Sfinții Apostoli primilor creștini și apoi mai departe în perioada persecuțiilor romane milioanelor de mucenici? În ce constă ea, dacă mai există?

Ca să răspundem la aceste întrebări, cel mai indicat ar fi să „gustăm" din această experiență. Altfel, orice încercare a noastră de a pătrunde acest mister doar cu mintea se va dovedi nu doar sec, dar și nepotrivit. Nu poți înțelege iubirea, mila, bunătatea, iertarea, rugăciunea fără a le practica, fără a fi pătruns de Duhul lor. Și toate aceste se învață în relația cu celălalt om, prin ieșirea din egoismul propriu.

Iată ce ne învață o pildă:

„Trăia odata o fată singuratică ce căuta cu disperare iubirea. Într-o zi pe cand se plimba prin pădure ea a găsit acolo două păsărele cântatoare. Ea le-a luat acasă și le-a pus pe amândouă într-o colivie. Fata le-a dat de mâncare și în scurt timp păsările au început să crească în puteri. În fiecare dimineață ele o trezeau și o salutau cu un cântec minunat. Fata simțea o iubire profundă pentru păsări. Ei îi plăceau atât de mult cântecele păsărilor încât și-ar fi dorit ca melodiile acestora să dureze o veșnicie.

Într-o zi fata a lăsat ușa coliviei deschisă. Pasărea cea mai mare și mai puternică dintre ele, a zburat atunci ieșind afară din colivie.

Fata a urmărit-o în timp ce se rotea în aer în jurul ei. Fetei îi era frică fiindcă pasărea avea să zboare și să nu se mai întoarcă. Astfel că, în momentul în care pasărea se apropie de ea, ea o prinse brusc și cu sălbăticie din zbor. A apucat-o și a ținut-o apoi strâns în mâini. Inima ei se bucura acum de succesul pe care îl repurtase. Dar, imediat, a simtit că pasărea pe care o ținea strâns în mâinile ei nu mai opunea rezistență și nu se mai mișca. Ea a deschis atunci mâna, uitându-se atunci cu spaimă și înfrigurare la pasărea moartă. Apucarea bruscă, cauzată de iubirea ei disperată o omorase.

Fata a observat apoi cealaltă pasăre, ieșind și ea afară pe ușa coliviei. A văzut nevoia acesteia de libertate, nevoia de a zbura pe cerul albastru și liber. Ea luat pasărea în mâini și a ridicat-o încet deasupra capului. Pasărea și-a luat apoi zborul.
S-a învârtit odată,de doua ori, de trei ori...Fata a privit cu încântare bucuria păsării aflată în libertate. Inima ei nu se mai gândea la pierdere. Ea vroia ca pasărea ei să fie fericită. Dintr-o dată, pasărea zbura mai aproape și mai aproape și până la urmă se așeza pe umărul fetei. Aici începu să cânte cea mai dulce melodie pe care o auzise vreodată fata."

Cea mai rapidă cale de a dobândi și de a dărui bucuria creștină este libertatea. Doar asumând că celălalt, fie copil, fie adult este liber, putem spera ca el să se dezvolte armonios ca om și creștin. Bucuria de a fi creștin se dobândește ca o lumină aprinsă dintr-o altă lumină. De aici și datoria fiecărui creștin, de a fi autentic, viu, lumină lină pentru cei din jur, el însuși aprins de iubirea din Lumina necreată – Dumnezeu. Cealaltă imagine, gri, a „creștinului" este dovada unei boli, a unei traume, al gândirii de rob față de propria necredință.

 

Doamne ajută!