-

Simbolistica peștelui în Biserica creștină

Scris de

“Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19)

 

Zglobiul viețuitor acvatic, peștele, este unul dintre ființele animale preferate de autorii scrierilor evanghelice, fiind o prezență familiară locuitorilor din Galileea de dincolo de Iordan și, totodată, sursa lor de existență primară. S-ar părea că, fără o anume semnificație mistică, peștele apare în pildele rostite de Mântuitorul în special din considerente pedagogice.

Cu toate acestea, dintr-un element comun, specific universului din zona lacului Tiberiadei, peștele avea să devină pentru creștinii din primele trei veacuri un adevărat element cheie, un simbol folosit de creștini pentru recunoașterea între ei atunci când era desenat pe țărâna pământului. De unde această asociere? De ce această preferință pentru pește ca simbol creștin?

Trebuie spus că pornind de la cuvintele revelate „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul." (Apocalipsa 1, 8), încă din vechime, creștinii proveniți dintre neamuri (elini) au asociat litera grecească "alpha" (alpha mic) - "α", cu Mântuitorul, de aici și preferința de a o reproduce ca semn distinctiv de recunoaștere în timpul perioadei de persecuții anti-creștine.

Forma asemănătoare unui „pește" pe care o are litera grecească a condus, ulterior, la o încifrare mai mare. În locul literei „a", s-a trecut la reproducerea unui pește stilizat, dat fiind că în limba greacă, cuvântului „pește" ("ichthys") poate fi folosit ca abrevierea sintagmei: "Iisous Christos Theou Yious Sotir" (Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul).

Peștele, însă, are și alte semnificații în tradiția creștină. El amintește de evenimentul minunii Mântuitorului Hristos, când a produs înmulțirea celor cinci pâini și doi pești (când s-au săturat ca la 5000 de bărbați, afară de femei și copii); sau de cel când a hrănit alți peste 4000 de oameni printr-o minune asemănătoare. În acest sens, peștele prefigurează plinătatea darurilor dumnezeiești, care prin punerea în comun (împărțirea dăruitoare) cu ceilalți semeni nu se epuizează, ci se înmulțesc.

Peștele, ca aliment, mai e folosit și ca mângâiere a credincioșilor în perioada posturilor, pentru ca printr-o mâncare mai consistentă, dar destul de simplă, jertfa ascetică a postului să nu întunece bucuria sărbătorii. Aceste dezlegări la pește mai sugerează și faptul că în sărbători, și mai ales în posturi, creștinii au ca datorie să nu neglijeze unirea cu Mântuitorului Hristos prin Sfânta Împărtășanie, adevăratul Pește și Pescar de suflete.

Astfel, uniți cu Hristos (Alfa/Începutul tuturor) avem nădejdea că vom ajunge și la viața veșnică (Omega - ultima literă a alfabetului grecesc). "Dacă am murit împre¬ună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El" (Ro¬mani 6, 8). Omul care crede în Hristos este asemenea peștelui, se simte în largul său doar în „apa" curăției, sfințeniei, harului, după ce mai înainte a renăscut din apă și din Duh prin Botez.

 

Doamne ajută!