-

Sfârşitul omului – cultul morţilor - Partea III-a

Scris de

"Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Sf. Ev. Ioan 8.12)

Creştinul spovedit şi împărtăşit (grijit), pleacă din lume/din viaţa aceasta însoţit de Hristos Dumnezeul nostru.

Clopotele bisericii se trag pentru a vesti membrilor parohiei, că unul dintre aceştia a părăsit această lume şi îi îndeamnă pe creştini la rugăciune.
"Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, că să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău" (II Corinteni 5, 10)

Cântecul clopotelor aminteşte de glasul trâmbiţei prin care îngerul va vesti sfârşitul lumii şi ridicarea din morminte la Înfricoşătoarea Judecată: "Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă" (Sf. Ev. Matei 24, 31). De aceea toţi spun: " Dumnezeu să-l ierte!".

Trupul celui răposat trebuie spălat, cu apă curată ce aminteşte de apa botezului şi subliniază faptul că acesta a trăit creştineşte.

Ungerea cu miresme, înveşmântarea lui în haine curate, aşezarea lui aşa cum se cuvine aminteşte de Ungerea din Betania când, Hristos Dumnezeul nostru, a fost uns cu mir şi ne-a spus că aceasta s-a făcut spre îngroparea trupului Sau: "Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea."( Sf.Ev. Matei 26.12). De aici îngrijirile faţă de trupul celui mort şi obiceiul spălării acestuia (element preluat din cultul mozaic în cultul creştin).

Hainele curate închipuie veşmântul cel nou al nestricăciunii şi prezenţa acestuia la judecata de apoi: "Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune" (Cor. 15.42)

Sfântul Dionisie Areopagitul şi Sfântul Grigorie de Nyssa, subliniază: "E drept că trupul se destramă pe încetul, dar nu se nimiceşte, căci nimicirea e tocmai trecerea în neexistenţă, câtă vreme destrămarea e numai o împrăştiere, adică o reîntoarcere a trupului la stihiile pământene din care a fost luat. Iar ceea ce se află în această stare nu se pierde, cu toate că aşa ceva trece dincolo de percepţia noastră simţuală".

Aşezarea în sicriu a trupului cât şi pânza albă ce acoperă trupul, se face pentru ocrotirea acestuia şi simbolizează acoperământul Celui Prea Înalt: "Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui."
( Ps.90.1)

Aşezarea cu faţă la răsărit a celui răposat, arată că de la Răsărit a venit Lumina cea adevărată – Hristos Dumnezeul nostru şi tot cu faţă spre răsărit a stat creştinul la Sfânta Taină a Botezului, dinspre răsărit va veni Mântuitorul la judecată de apoi: "Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului." (Sf.Ev. Matei 24.26)

Crucea sau icoana ce se pune pe pieptul celui răposat este scut şi armă împotriva îngerilor celor răi, care caută să răpească sufletul acestuia şi arată că cel adormit şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos Dumnezeul nostru.

Mâinile care stau încrucişate pe pieptul acestuia, dreapta peste stânga sunt simbol al rugăciunii de iertare.

Nu este potrivit să se aşeze bani pe pieptul celui răposat sau alte obiecte in buzunarele acestuia, aceste daruri fiind fără folos sufletesc, îngreunând sufletul, făcâdu-i numai rău.

"Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreaptă credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşalele pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea şi unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac...." ( Rugăciune pentru cei adormiţi ).

 

Doamne ajută!