-

Vechiul Testament – lămuriri 2

Biserica a ținut la loc de cinste Legea lui Moise, pe proroci și psalmii lui David, (Luca 24, 44, denumirece semnifică în rezumat scrierile cuprinse în canonul Vechiului Testamentdin vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli) pentru că ele conțin descoperiri făcute de Dumnezeu prin oameni curați cu privire la voia Sa, referitorla semnele venirii pe pământ a Răscumpărătorului promis în Rai, precum și rugăciuni scrise sub inspirația Duhului Sfânt

În prezent deținem două variante ale Vechiului Testament: textul masoretic (în limba ebraică, cuprinzând și notația pentru pronunție, cca. 750 d.Hr. – folosit în general de traducerile protestante și de unele catolice) și cel al Septuagintei (cca. 250 î.Hr. – folosit de Biserica Ortodoxă), cel din urmă, deși o traducere în limba greacă, fiind mai vechi și, totodată, cel cunoscut și citat de Sfinții Apostoli și Evangheliști în Noul Testament.


Septuagintaa fost concepută ca traducere a textului ebraic original cu scopul de a servi comunităților de evrei stabilite în Alexandria (Egipt), care între timp pierduseră abilitatea de a înțelege textul ebraic. Această variantă a fost una recunoscută oficial de Arhiereul de la Ierusalim și de adunarea Sanhedrinului – forulreligios iudaic suprem la acea vreme. Limba Septuagintei este greaca populară, folosită și în Imperiul Roman ca limbă de circulație. Tot în această limbă au fost scrise și cărțile Noului Testament (cu excepția Evangheliei după Matei care a avut la origini o redactare în limba aramaică, fiind tradusă în limba greacă după aceea pentru comunitățile creștine din afara Țării Sfinte).


Textul masoretic, în schimb, e de dată mult mai recentă și nu se bucură de aprobarea oficială a forului de conducere religios iudaic (care și-a încetat existența în forma vechi-testamentară odată cu distrugerea Templului din Ierusalim la anul 70 d.Hr.). El diferă în multe locuri față de textul Septuagintei, dar, cum s-a observat în ultimul secol, și față de manuscrisele ebraice descoperite în zona Mării Moarte (în regiunea Qumran) (mult mai vechi și mai credibile decât textul masoretic). Este probabil ca Textul masoretic să provină dintr-o tradiție ce începe cu Rabbi Akiva (sec. I-II d.Hr.), care a avut ca scop „rescrierea" Vechiului Testament pentru a distruge credibilitatea profețiilor citate în cărțile Noului Testament pentru susținerea mesianității lui Iisus.


În afara purității și a vechimii textului său, Septuaginta este superioară Textului masoretic și prin bogăția de lucrări conținute. Ea cuprinde, în plus, următoarele cărți: I Ezdra, Rugăciunea lui Manase, Tobit, Iudita, o parte din Estera, Înțelepciunea lui Solomon, Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiastul), Baruh, Epistola lui Ieremia (cu alte cuvinte: Cântarea celor trei tineri, Susana și Istoria omorârii balaurului), Psalmul 151 și cele patru cărți ale Macabeilor. O altă deosebire este cea cu privire la numerotarea psalmilor, textul Septuagintei dovedindu-se și de data aceasta mai fidel față de textul original ebraic (pre-masoretic).

Numerotarea din Textul masoretic

Numerotarea din Septuaginta

1–8

1–8

9–10

9

11–113

10–112

114–115

113

116

114–115

117–146

116–145

147

146–147

148–150

148–150

 

În concluzie, Vechiul Testament, folosit de întreaga Biserică (din vremea Sfinților Apostoli și timp de un mileniu după aceea), este cel moștenit din tradiția iudaică și disponibil azi doar în versiunea tradusă – Septuaginta.

 


Mihai Păcuraru