-

Liderii bisericilor creştine din Ierusalim acuză măsurile fiscale

Liderii bisericilor creştine din Ierusalim acuză măsurile fiscale şi ameninţă cu închiderea locurilor sfinte, în încercarea de a evita plata impozitelor pentru activităţile economice.

Lăcaşele de cult unde au loc rugăciuni sunt scutite de impozitul funciar, potrivit legii israeliene, nu şi activităţile economice de pe terenurile care generează venituri. 

Liderii Bisericilor Romano-Catolică, Greco-Ortodoxă și Armeană amenință că vor închide accesul la Biserica Sfântului Mormânt pentru a protesta împotriva obligațiilor fiscale, după ce au fost publicate avizele municipalității pentru neplata impozitelor la activitățile economice.

Substratul măsurilor ecleziastice este în divergențele dintre autorități și Biserica Greacă, în special, cu privire la terenurile mari pe care le deține Patriarhia Greacă în cartiere de lux ale Ierusalimului. Pe aceste terenuri, care, prin tranzacții dubioase, au ajuns în mâinile unor speculanți, se obțin venituri care trebuie impozitate.

Din punct de vedere istoric, toate bisericile dinȚara Sfântă dețin terenuri, în special cele ortodoxe, cu mari suprafețe. În Israel, conform legilor existente, lăcașurile de cult sunt scutite de taxe municipale pe clădiri, doar în cazul în care servesc pentru rugăciuni. Dacă pe terenurile din proprietatea bisericilor funcționează unități economice sau au loc alte activități supuse regimului fiscal, bisericile trebuie să plătească taxe ca oricare alt întreprinzător. Era normal ca guvernul să se sesizeze, întrucât negocierile nu au avut un final pozitiv.

Se vehiculează ideea exproprierii, dacă nu vor fi achitate impozitele către stat.

Sursa: RADOR

Articole înrudite

  • Postul Paştelui - ce trebuie să știi

    „Postul Mare” sau „Păresimile” are o durata de şapte săptămâni, precede marea sărbătoare a Învierii Domnului şi ne aminteste de postul de patruzeci de zile a Mântuitorului înainte de începutul activităţii Sale publice ,,Iar Iisus , plin de Duh Sfânt, S-a întors la Iordan şi a fost dus de Duh în pustie. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.” ( Sf. Ev. Luca 4,1-2)

  • Biserica românească din inima Venezuelei

    Românii noştri îşi duc viaţa de zi cu zi în toate colţurile lumii. Ca să se integreze şi să se adapteze mai uşor noilor condiţii de viaţă, aceştia s-au adunat cu mic cu mare şi au format comunităţile româneşti de peste hotare.

  • DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin

    La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 - 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul "Părintele Justin" printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.

  • Sărbătoarea celor trei sfinţi mari ierarhi şi dascăli

    Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă pe data de 30 ianuarie, ca pe aceia care au fost cei mai mari învăţători, ierarhi şi păstori ai Bisericii.

  • Mănăstirea Giurgeni şi icoana unică in lume, care înfăptuieşte miracole

    Minuni pe care Dumnezeu le săvârşeşte penru a ne întări credinţa, se întâmplă şi în zilele noastre. Numai că, mulţi dintre noi suntem „prinşi” cu alte lucruri cotidiene mărunte şi nu reuşim să găsim liniştea interioară care să ne ajute să le descoperim.