-

Simboluri şi ritualuri ce marchează miracolul Învierii

Cea mai veche şi mai importantă sărbătoare creştină, Paştele poartă cu sine cel mai de preţ simbol al credinţei – învierea si viaţa de după moarte.

Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Isus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l omagieze pe Mântuitor: "Iată Hristos, Paştile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului" (I Corinteni V, 7-8).

Denumirea de Paşte a fost iniţial aplicată de primii creştini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc - prima luna din an, conform Torah) şi consta într-o masă rituală. Această celebrare se substituia vechii mese pascale evreieşti, care marca sărbătoarea azimilor (pâiniţe din făină şi apă, care se mănâncă numai la sărbători).

În primele veacuri ale Creştinătăţii, sărbătoarea s-a numit Paştele Crucii şi Paştele Învierii. Cu timpul, însă, înţelesul cuvântului Paşte s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii.

Noaptea Învierii este petrecută în biserici, în priveghere şi rugăciune, cântări de bucurie şi cu lumină multă, semne ale Mântuirii. Din această noapte şi până la Înălţare, creştinii se salută cu "Hristos a înviat!" şi-şi răspund cu "Adevărat a înviat!"

Indiferent când sau în ce colţ de lume este sărbătorit, Paştele este întotdeauna marcat ca o zi de bucurie, aceea a Învierii Domnului. Este o zi în care creştinii merg la biserică şi respectă tradiţia şi momentul în care întreaga familie, cu mic, cu mare, participă la pregătirile tradiţionale ce includ mese festive, în meniul cărora se află la loc de cinste ouăle roşii, borşul de miel, drobul, stufatul de miel, friptura, mamăliguţa, cozonacul, pasca şi vinul roşu.

Iată care sunt ritualurile pascale şi care este povestea din spatele acestora:

Ouăle roşii

Simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi.
Oul, el insuşi purtător de viaţă, este simbolul regenerării, al purificării şi al veşniciei. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus.

În tradiţiile populare, există o mulţime de legende despre ouăle roşii. Se spune că la răstignirea lui Hristos, Sfânta Fecioară Maria a pus un coş de ouă sub cruce, ca să-i îmbuneze pe soldaţi. Stând la picioarele Domnului, acestea au fost înroşite de sângele Lui. O altă legendă povesteşte că o precupeaţă care vindea ouă în piaţă, la aflarea veştii Învierii lui Iisus a zis:"Când ouăle astea se vor înroşi, atunci voi crede!". Şi ouăle s-au înrosit! Există credinţa că cei care ciocnesc ouă se vor întâlni pe lumea cealaltă.

Pasca

Pasca este un fel de cozonac cu brânză care se coace o singură dată pe an, de Paşti. Are formă rotundă pentru că, se zice, scutecele lui Hristos au fost rotunde, o cruce la mijloc şi aluat împletit pe margini. Legenda spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte primitor. Când să plece, acesta le-a pus în traistă pâine pentru drum, fără ştirea lor. Întrebându-l pe Hristos când va fi Paştele (era vorba despre Pesah, paştele evreilor, când aceştia sărbătoresc eliberarea din robia egipteană), Hristos le-a spus că atunci când vor găsi pâine în traistă. Căutând, apostolii au găsit în traista ce le pusese acel om. De atunci femeile fac pască.

Mielul

Îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, care S-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat.

Crucea

Este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, al jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii. Împaratul Constantin a declarat-o în cadrul Consiliului de la Niceea din anul 325 d.H. simbol al creştinătăţii.

Lumânarea de Înviere

În noaptea Învierii, fiecare participant la slujbă trebuie să aibă cu el o lumânare pe care o aprinde şi o ţine aprinsă tot timpul săvârşirii Sfintei Învieri. După Înviere, fiecare se întoarce cu lumânarea aprinsă acasă. Se spune că se aduce lumina Învierii sau vestea miracolului. Lumânarea se păstrează tot timpul anului, aprinzându-se ori de câte ori se abate vreo nenorocire asupra familiei, membrii acesteia fiind astfel călăuziţi de lumină.

Iepuraşul

Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor păgîne. El simbolizează fertilitatea, primăvara. Prima apariţie a iepuraşului, ca simbol al Paştelui, a avut loc în Germania, fiind menţionat în scrieri în jurul anului 1500. Şi tot în Germania, la începutul secolului 17, au apărut primii iepuraşi comestibili, făcuţi din aluat şi zahăr. Se spune că de Paşte iepuraşul este cel care aduce daruri copiilor.

Articole înrudite

  • LAPAR: Declaraţiile ministrului Agriculturii privind producţiile record au prăbuşit preţul cerealelor

    Laurenţiu Baciu, Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) spune că declaraţiile ministrului Agriculturii privind producţiile record au prăbuşit preţul cerealelor.

  • „Dor Transilvan” excelează pe scenele din China

    În preajma aniversării a 25 de ani de activitate, ansamblul folcloric Dor Transilvan reprezintă în aceste zile, România și Clujul, la două festivaluri internaționale de folclor în Republica Populară Chineză.

  • Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, în vizită în România

    Prim-ministrul, Viorica Dăncilă, i-a cerut, ieri comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, aflat în vizită la Bucureşti, un sprijin financiar din partea Comisiei Europene.

  • Legenda Înălțării Sfintei Cruci

    La 14 septembrie se celebrează descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus şi înfăţişarea ei creştinilor, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 355 d.H.

    Sărbatoarea Înălțării Sfintei Cruci este pusă de Biserică imediat după Nașterea Maicii Domnului deoarece cu crucea se termină opera de mântuire începută odată cu venirea pe lume a Sfintei Fecioare care L-a născut pe Hristos.

    Până în secolul al IV-lea d.H. creștinii erau persecutați încât erau nevoiți să se ascundă pentru a se ruga prin catacombe. Constantin cel Mare, Împăratul Constantinopulului, era fiul Sfintei Elena, împărăteasă creștină. Ea l-a crescut în această credință astfel încât impăratul a fost hotarât să-i ocrotească pe creștini. Împărăteasa Elena era foarte credincioasă și era sigură ci Iisus are grijă de fiul său, împăratul Constantin, mai ales că acesta a avut trei semne. Fiind în luptă cu împăratul păgân Maxențiu, prin părțile Dunării, lui Constantin i s-a arătat într-o noapte pe cer o cruce luminoasă pe care scria IN HOC VINCES (lat), ceea ce înseamnă ,,Prin aceasta vei învinge’’. A doua zi împăratul Constantin a poruncit să se scoata acvilele de la steaguri și să se pună cruci. A pornit în luptă și l-a învins pe Maxențiu. Același semn cu aceeași inscripție i s-a arătat în Bizanț, iar a treia oară, crucea i s-a arătat în timpul unei bătălii cu goții pe care i-a învins. Întors la Constantinopol, a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim ca să găsească crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ea s-a dus cu mulți slujitori și a fost primită cu onoruri de Patriarhul Macarie, care s-a rugat lui Dumnezeu să le arate locul unde se află Crucea. După Învierea lui Hristos, iudeii îngropaseră crucile foarte adânc pentru ca creștinii să nu le găsească. Oamenii Sfintei Elena făcuseră săpături aproape pe toată Golgota dar nu reușiseră să găsească Crucea. După tradiție, un evreu bătrân le-a arătat locul unde erau îngropate cele trei cruci. A intervenit atunci o altă greutate: nu știau care este crucea Mântuitorului. După Sfânta Tradiție, tocmai atunci murise fiica unui dregător. Când trupul a fost atins cu sfânta cruce a lui Iisus, fata a înviat.

    La fața locului s-a strâns foarte mult popor care slăvea pe Dumnezeu și dorea să vadă crucea. Patriarhul Macarie s-a urcat pe un loc înalt și a ridicat crucea cât mai sus ca să o poată privi toată lumea și, de aici, denumirea sărbătorii: Înălțarea Sfintei Cruci.

    Au dus crucea la Constantinopol și au pus-o într-o biserică nouă. Împăratul Constantin a dat, în anul 313, Edictul din Milan, prin care creștinismul a fost recunoscut ca religie de stat. De atunci, crucea a devenit semnul distinctiv al creștinilor, pe care pot să-l facă în orice împrejurare, nu pe sub ascuns ca în primele secole. Pe atunci, când se întâlneau și vroiau să arate ce credință au, creștinii făceau pe nisip un pește, de la grecescul IHTIS (Iisus Hristos, Teo imu Sotir), ceea ce înseamnă Iisus Hristos, Dumnezeu, Mântuitorul meu. Peste mai mult timp, într-un război cu perșii, aceștia i-au bătut pe romani și au luat crucea. În anul 600, împăratul Ieraclie i-a înfrânt pe perși și a recuperat crucea, ducând-o la Constantinopol unde a stat până în anul 1453 când, după cucerirea orașului de către turci, crecea a fost dusă într-o mânăstire de pe Sfântul Munte Athos. Mai târziu, a fost împărțită în mai multe fragmente care au fost date bisericilor din toate țările creștine. Avem și noi un fragment care se găsește la Biserica Sfântul Vasile cel Mare, de pe Calea Victoriei din Capitală.

    Sfântul Apostol Pavel spune că crucea este consiederată de păgâni nebunie, dar pentru noi, creștinii, este semnul mântuirii. Acest semn trebuie făcut așa cum se cade, fiind simbolul lepădării de toate slăbiciunile: ,,Ia-ți crucea ta și urmează-mă’’ a spus Mântuitorul.

    A lua crucea înseamnă a lăsa lumea cu grijile ei, a-ți schimba viața și a urma învățătura creștină. Că cel ce vrea să-și păstreze pentru sine sufletul îl va pierde, iar cel ce-l va pierde pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va mântui.

    Înainte de răstignirea lui Hristos, crucea era obiect de tortură, pedeapsă și dispreț, deoarece prin ea se osândeau răufăcătorii, la o moarte chinuitoare. Prin moartea a Însusi Fiului lui Dumnezeu pe cruce, aceasta a devenit un obiect sfânt, semnul creștinilor prin care aceștia se recunosc și prin care cel rău e ținut departe. Prin cruce se fac toate: botezul, cununia, moarte și toate slujbele, ea a devenit pavăză și scut, sabie ascuțită contra celui rău. În cruce stă tot sensul vieții.

    Crucea este scara prin care Dumnezeu s-a coborat printre noi, a luat de bună voie şi din dragoste absolută neputinţele noastre, pentru ca noi să putem fi iertaţi şi ridicaţi către nemurire.

    Spre deosebire de alte sărbători, se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.

  • Corul bărbătesc din Finteușu Mare, la centenar

    Corul bărbătesc din Finteușu Mare din județul Maramureș sărbătorește o sută de ani de la înființare și de activitate neîntreruptă, fiind și cea mai veche formație corală din țară.