-

Înălţarea Domnului. Românii de pretutindeni cinstesc cultul eroilor

La 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, în toate bisericile creştine, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști.

Salutul de Înălțarea Domnului este Hristos s-a înălțat!  Adevărat s-a înălțat!

Se spune că, după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredințându-le de puterea sa și dându-le ultimele învățături. El a mâncat alături de ucenici, așa cum făcuse odinioară. După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere și înțelepciune divină pentru a merge în lume și pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunță a doua venire a lui Iisus, întocmai ca și la Înălșare, având la dreapta și la stânga doi îngeri mari și luminoși.
În această sfântă zi, în unele zone ale ?ării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru ca Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare.
Potrivit credinţei, cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.
De Înălţarea Domnului se fac pomeni și se împart pentru morți, în special brânză, ceapă verde, pâine caldă și rachiu. Casele ?i mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean.
Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântană.
O vorba din bătrâni spune ca pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare.
Înălţarea este amintită în Simbolul Apostolic şi în Crezul niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi.
Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.
În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.
Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.
De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii ? ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile ? care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor.
În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.
Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul.
Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.
În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele Hristos s-a înălţat! şi Adevarat s-a înălţat!.
Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti, căreia i s-a spus şi Paştele Cailor.
În peste 20 de lăcaşe de cult ortodoxe din Caraş-Severin printre care: Armeniş, Berlişte, Borlova, Brebu, Berzovia, Bozovici, Ciortea, Cuptoare, Eftimie Murgu, Ciclova Română, Iam, Potoc, Rusova Nouă, Vama Marga, Vermeş, Sălbăgelu Nou, Sat Bătrân, Sub Margine, Şuşca şi schitul Reşiţa îşi serbează astăzi hramul.

Articole înrudite

  • Prima zi a sărbătorii mozaice Sucot

    Este prima zi a sărbătorii mozaice Sucot, care a început ieri, la asfinţit. Această sărbătoare aminteşte călătoria evreilor prin deşert, către Tărâmul Făgăduinţei. Află amănunte pe larg:

  • Legenda Înălțării Sfintei Cruci

    La 14 septembrie se celebrează descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus şi înfăţişarea ei creştinilor, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 355 d.H.

    Sărbatoarea Înălțării Sfintei Cruci este pusă de Biserică imediat după Nașterea Maicii Domnului deoarece cu crucea se termină opera de mântuire începută odată cu venirea pe lume a Sfintei Fecioare care L-a născut pe Hristos.

    Până în secolul al IV-lea d.H. creștinii erau persecutați încât erau nevoiți să se ascundă pentru a se ruga prin catacombe. Constantin cel Mare, Împăratul Constantinopulului, era fiul Sfintei Elena, împărăteasă creștină. Ea l-a crescut în această credință astfel încât impăratul a fost hotarât să-i ocrotească pe creștini. Împărăteasa Elena era foarte credincioasă și era sigură ci Iisus are grijă de fiul său, împăratul Constantin, mai ales că acesta a avut trei semne. Fiind în luptă cu împăratul păgân Maxențiu, prin părțile Dunării, lui Constantin i s-a arătat într-o noapte pe cer o cruce luminoasă pe care scria IN HOC VINCES (lat), ceea ce înseamnă ,,Prin aceasta vei învinge’’. A doua zi împăratul Constantin a poruncit să se scoata acvilele de la steaguri și să se pună cruci. A pornit în luptă și l-a învins pe Maxențiu. Același semn cu aceeași inscripție i s-a arătat în Bizanț, iar a treia oară, crucea i s-a arătat în timpul unei bătălii cu goții pe care i-a învins. Întors la Constantinopol, a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim ca să găsească crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Ea s-a dus cu mulți slujitori și a fost primită cu onoruri de Patriarhul Macarie, care s-a rugat lui Dumnezeu să le arate locul unde se află Crucea. După Învierea lui Hristos, iudeii îngropaseră crucile foarte adânc pentru ca creștinii să nu le găsească. Oamenii Sfintei Elena făcuseră săpături aproape pe toată Golgota dar nu reușiseră să găsească Crucea. După tradiție, un evreu bătrân le-a arătat locul unde erau îngropate cele trei cruci. A intervenit atunci o altă greutate: nu știau care este crucea Mântuitorului. După Sfânta Tradiție, tocmai atunci murise fiica unui dregător. Când trupul a fost atins cu sfânta cruce a lui Iisus, fata a înviat.

    La fața locului s-a strâns foarte mult popor care slăvea pe Dumnezeu și dorea să vadă crucea. Patriarhul Macarie s-a urcat pe un loc înalt și a ridicat crucea cât mai sus ca să o poată privi toată lumea și, de aici, denumirea sărbătorii: Înălțarea Sfintei Cruci.

    Au dus crucea la Constantinopol și au pus-o într-o biserică nouă. Împăratul Constantin a dat, în anul 313, Edictul din Milan, prin care creștinismul a fost recunoscut ca religie de stat. De atunci, crucea a devenit semnul distinctiv al creștinilor, pe care pot să-l facă în orice împrejurare, nu pe sub ascuns ca în primele secole. Pe atunci, când se întâlneau și vroiau să arate ce credință au, creștinii făceau pe nisip un pește, de la grecescul IHTIS (Iisus Hristos, Teo imu Sotir), ceea ce înseamnă Iisus Hristos, Dumnezeu, Mântuitorul meu. Peste mai mult timp, într-un război cu perșii, aceștia i-au bătut pe romani și au luat crucea. În anul 600, împăratul Ieraclie i-a înfrânt pe perși și a recuperat crucea, ducând-o la Constantinopol unde a stat până în anul 1453 când, după cucerirea orașului de către turci, crecea a fost dusă într-o mânăstire de pe Sfântul Munte Athos. Mai târziu, a fost împărțită în mai multe fragmente care au fost date bisericilor din toate țările creștine. Avem și noi un fragment care se găsește la Biserica Sfântul Vasile cel Mare, de pe Calea Victoriei din Capitală.

    Sfântul Apostol Pavel spune că crucea este consiederată de păgâni nebunie, dar pentru noi, creștinii, este semnul mântuirii. Acest semn trebuie făcut așa cum se cade, fiind simbolul lepădării de toate slăbiciunile: ,,Ia-ți crucea ta și urmează-mă’’ a spus Mântuitorul.

    A lua crucea înseamnă a lăsa lumea cu grijile ei, a-ți schimba viața și a urma învățătura creștină. Că cel ce vrea să-și păstreze pentru sine sufletul îl va pierde, iar cel ce-l va pierde pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va mântui.

    Înainte de răstignirea lui Hristos, crucea era obiect de tortură, pedeapsă și dispreț, deoarece prin ea se osândeau răufăcătorii, la o moarte chinuitoare. Prin moartea a Însusi Fiului lui Dumnezeu pe cruce, aceasta a devenit un obiect sfânt, semnul creștinilor prin care aceștia se recunosc și prin care cel rău e ținut departe. Prin cruce se fac toate: botezul, cununia, moarte și toate slujbele, ea a devenit pavăză și scut, sabie ascuțită contra celui rău. În cruce stă tot sensul vieții.

    Crucea este scara prin care Dumnezeu s-a coborat printre noi, a luat de bună voie şi din dragoste absolută neputinţele noastre, pentru ca noi să putem fi iertaţi şi ridicaţi către nemurire.

    Spre deosebire de alte sărbători, se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.

  • Ambulanța pentru Monumente ajunge la biserica de la Jupânești

    Ambulanţa pentru Monumente Banat face apel la voluntari pentru a salva biserica de lemn de la Jupâneşti, Făget. Va fi asigurată cazarea şi masa participanţilor. Află detalii suplimentare:

  • Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Cacica Bucovineană

    În anul 2001 sanctuarul cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica a fost înălţat de către papa Ioan Paul al II-lea la rangul de Basilica Minor.

    Existenţa bisericii şi parohiei cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica bucovineană este legată de formarea şi dezvoltarea localităţii în care, la sfârşitul sec. al XVIII-lea, a început exploatarea izvoarelor sărate, iar apoi a zăcămintelor de sare.

  • Mănăstirea „Sântul Prooroc Ilie" – Topliţa

    Aşezată într-o splendidă grădină, Mănăstirea din Topliţa a cunoscut, de la începuturile ei şi până în zilele noastre o amplă şi permamentă dezvoltare.