-

Floriile – sărbătoarea bucuriei ce precede tristeţea din Săptămâna Patimilor

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor pe care o prăznuim astăzi este una dintre marile sărbători creştine fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui.

Sărbătoarea marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19). Acum 2019 ani, Iisus intra în Ierusalim călare pe un măgar, însoţit de apostoli şi întâmpinat de mulţime ca rege spiritual al iudeilor, cu ramuri de finic - o specie de palmier.

Deşi este o sărbătoare a bucuriei, creştinii trebuie să înţeleagă faptul că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții. Mântuitorul mergea să-şi întâmpine destinul, pentru ca aceeaşi gloată care îl primea cu bucurie avea să-l piardă câteva zile mai târziu. Duminica Floriilor marchează începutul Săptămânii Patimilor, dar tradiţia precreştină atribuie acestei zile semnificaţia renaşterii naturii.

Numele popular de Florii păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfășura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim. Calendarul liturgic creștin l-a înlocuit pe cel păgân, inclusiv în memoria oamenilor. În limba română, memoria populară a păstrat însă pentru praznicul creștin numele sărbătorii antice.

Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a modificat rânduiala postului, astfel că în această zi este dezlegare la pește și la icre.

De Florii este sărbătorită onomastica tuturor celor care poartă nume de floare.

Ortodocșii din țările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau smochini, precum românii sau rușii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare. Creștinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, și stâlpări, de unde denumirea de Duminica Stâlpărilor) de salcie, de smochin sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul rostește asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropește cu agheasmă, sfințindu-le, apoi le distribuie credincioșilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă. Creştinii din zonele mediteraneene întâmpină această sărbătoare cu ramuri de măslin.

În seara din ajunul praznicului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care pornește întotdeauna de la o biserică și se sfârșește la o (altă) biserică. Se face astfel amintirea ieșirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul Său spre Ierusalim, iar pelerinajul în sine are și rolul binecuvântării locului respectiv.

Ramurile de salcie sfinţită se pun la tocurile uşilor şi ferestrelor, la streaşină, la intrarea în grajd, la icoane, ori chiar pe morminte. Se crede că, după sfinţire, salcia aduce linişte şi prosperitate în cămine.

Apicultorii bucovineni îşi "binecuvântează" stupii cu ramuri de salcie. În alte zone, salcia are rolul de a împrăştia norii de grindină sau de a tămădui boli precum durerea de spate.

În seara de Florii încep slujbele deniilor, care vor continua în Săptămâna Patimilor. Deniile sunt slujbe de dimineaţa ţinute seara. Aducând lumina dimineţii în întunericul serii, ele au rolul de a-l pregăti pe creştin să treacă de la intunericul păcatului la lumina credinţei.

Credinţa populară spune că aşa cum va fi vremea de Florii, la fel va fi şi de Paşte.

Foto: Wikipedia

Articole înrudite