-

Bradul de Crăciun – un simbol creştin născut dintr-o poveste emoţionantă

Toţi aşteptăm cu bucurie Crăciunul, considerat cea mai frumoasă sărbătoare creştină. Felul în care aşteptăm şi marcăm această sărbătoare este însă din ce în ce mai divers.

În timp ce unii dintre noi poartă în suflet magia Crăciunului de altădată, marcată prin tradiţii străvechi precum postul, uratul, pregătirea mesei de Crăciun, alţii au “dezbrăcat” Crăciunul de tradiţii şi se bucură în această perioadă de latura comercială pe care a căpătat-o această sărbătoare în ultimele decenii: cumpărături, cadouri, zile libere de odihnă, relaxare sau evadare.

Cu toate acestea, încă sunt câteva simboluri şi obiceiuri care ne apropie pe toţi şi care ne încarcă sufletul cu emoţie şi bucurie de Crăciun: masa îmbelşugată în jurul căreia se adună familia, bradul de Crăciun şi vizita lui Moş Crăciun în casele copiilor cuminţi.

Bradul a devenit în timp şi rămas peste secole, cel mai important pom în ritualul de Crăciun. În tradiția creștină bradul este simbol divin, atât prin forma sa triunghiulară care amintește de Sfânta Treime, cât și prin faptul că nu își pierde niciodată frunzele și culoarea.

De Crăciun casele noastre parcă nu au farmec fără bradul împodobit, sub care aşteptăm vrăjiţi darurile aduse de Moş Crăciun.

Cum şi când a început povestea bradului de Crăciun?

Povestea bradului de Crăciun a luat naștere în Gemania, în vremea Sfântului Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism. Acesta a observat că bradul are formă de triunghi și l-a asemânat Sfintei Treimi, numindu-l de îndată un pom sfânt, un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania. Prin urmare, oamenii obișnuiau să-și orneze casele cu brazi atârnați de tavan, cu vârful în jos pentru a simboliza uniunea cu Divinitatea.

Se crede că primul brad împodobit a apărut în secolul al XV- lea, în Riga, Letonia. De-a lungul anilor, împodobitul bradului s-a transformat în cel mai important și așteptat obicei asociat Crăciunului.

Astfel, din Germania tradiția s-a răspândit și în restul lumii. În 1521, în Franța, un brad a fost împodobit la nunta prinţesei Hélene de Mecklenburg cu ducele de Orleans, iar primul brad împodobit în mod oficial în Franța a avut loc în iarna anului 1605. Bradul a fost decorat într-o piață publică din Strassburg, cu mere roșii, nuci și bomboane. La Paris, obiceiul a ajuns abia în 1837, adus de prinţesa Helene de Mecklembourg, iar în Anglia, la Crăciunul din 1841, atunci când prinţul Albert, soţul reginei Victoria, a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. În Statele Unite, obiceiul de a împodobi bradul de Crăciun a juns în 1830, adus de coloniştii germani, stabiliţi în Pennsylvania, iar în 1853 a fost adoptat și la Casa Albă.

Pe meleagurile noastre, primul brad împodobit de Crăciun a apărut la curtea Regelui Carol I, străbunicul Regelui Mihai, în anul 1874.

Legenda creştină a bradului de Crăciun

Însuși Domnul Iisus, în drumețiile Sale alături de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pădure și în timp ce mergeau s-a pornit o mare furtună. Acesta a căutat un loc unde să se ascundă și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat. Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare de la Mântuitor că are țepi și că l-ar pute răni. Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii săi să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare și în mijloc de iarnă, atunci când toți copacii sunt goi de frunze și fructe, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Iisus Hristos a adăugat la sfârșit: "Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești pomul cel mai drag mie".

O altă legendă, încarcată de emotie spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.
Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O legendă din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

De aceea, nu întâmplator bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.

Foto: Pixabay

Articole înrudite