-

Biserica de nuiele din Izvoare, unică în arhitectura sacrală din România

Într-un sat uitat de lume din județul Constanța dăinuie peste veacuri un altar creştin, o adevărată cetate a credinţei și a mântuirii, în sufletul creştinilor acelor locuri.

Ridicat pe o necropolă neolitică, lăcașul de cult a rezistat glorios în perioada otomană, în ciuda fragilității materialeleor din care a fost construită, devenind un simbol al vechimii și al rezistenței creștinismului românesc în Dobrogea.

Biserica din Izvoarele are dimensiunile unei case tradiţionale din zonă şi poartă hramul „Sfântul Dimitrie“. Nu vechimea este cea care face ca acest edificiu să fie unul special, ci felul în care aceasta a fost construită.

Despre biserica din Izvoarele nu se știe nici cine a ridicat-o, nici cărei comunităţi creştine i-a aparţinut, însă un lucru este cert – lăcașul de cult este unic în țara noastră, datorită arhitecturii sale. Pereţii originalei construcţii sunt realizaţi din împletitură de nuiele bulgărită şi lipită cu pământ, întăriţi şi susţinuţi cu stâlpi din lemn îngropaţi un metru în pământ.

Ceea ce este și mai interesant este faptul că toate îmbinările structurii sunt cioplite cu toporul şi cu dalta, din lemn de stejar, carpen, frasin sau brad, netăiate cu fierăstrăul, realizate cu cepuri şi cuie din lemn. Numai la acoperiş au fost folosite şi cuie forjate de mână, cu siguranţă provenite de la reparaţiile ulterioare, dar nici un cui produs industrial.

Misterioasa biserică nu are turlă, dar posedă toate elementele unui lăcaş ortodox: altar semicircular, pronaos, naos, pridvor, bolţi din lemn, icoane extraordinare, foarte bine conservate. Ctitoria creştină uimeşte şi prin alte detalii arhitechtonice: nu a avut niciodată fundaţie, pardoseala iniţială urmând aproximativ înclinarea terenului; stâlpii pereţilor au fost înclinaţi vizibil şi voit către interior, pentru a prelua împingerile orizontale şi pentru a da o stabilitate mai bună ansamblului.

De la altar până la poartă, biserica este aşezată pe o veche necropolă, foarte posibil din neolitic, aparţinând culturii Gumelniţa. Toate materialele arheologice descoperite în zonă (monede romane, bizantine, turceşti şi mai puţine româneşti din secolul al XIX-lea), unele chiar în curtea bisericii, atestă o locuire intensă din secolele al IX-lea - al XIX-lea, în timp ce pictura de pe icoane ne trimite la secolul al XIX-lea, înainte de 1870.
Este foarte probabil ca lăcaşul să fi fost construit pentru necesităţi cultice ale populaţiei locale, în el venind la slujbe, probabil, şi creştinii de pe vasele care pe timp de iarnă rămâneau ancorate pe malul Dunării.

Trecerea timpului și-a pus amprenta de nenumărate ori asupra acestui altar creștin. Ultima restaurare a fost realizată cu multă muncă și cu multă dăruire din iniţiativa arhitectului Vlad Calboreanu. Datorită strădaniei acestuia, edificiul ajuns în paragină a renăscut din dragoste şi credinţă și și-a recăpătat strălucirea de altădată, spre înălţarea credincioşilor.

„Important este că Biserica «Sfântul Dumitru» din satul Izvoarele, judeţul Constanţa, apare ca exponenta unui tip de biserici - puţine rămase în toată ţara - care poate da un răspuns la întrebarea: ce fel de lăcaşuri de cult au existat în secolele întunecate ale Evului Mediu în care locuitorii acestor meleaguri au rămas creştini, dar nu au rămas monumente religioase creştine?“, spune arhitectul Calboreanu.

Articole înrudite