Ascultă Radio Antena Satelor Live

Satul idilic cu nopţi senine şi parfum de tei

Într-o zonă cunoscută ca fiind printre cele mai sărace şi lipsite de perspectivă din ţara noastră, se află Luncăviţa, o localitate care pare să fi descoperit "reţeta bunăstării".

16 Octombrie 2018, 06:24

Luncaviţa este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România, unde delta şi muntele vă aşteaptă împreună să le descoperiţi frumuseţile.

Aşezarea numără aproximativ 4.700 de suflete şi se întinde pe două areale protejate: o parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (peste 300 de hectare) şi o parte din Parcul Naţional Munţii Măcin (peste 4.000 de hectare).

Pe Dealul Pietrişului din apropiere se află un observator astronomic, unde se pot admira cele mai multe nopţi senine. Tot Luncăviţa este zona unde înfloreşte bujorul dobrogean, specie rară, ocrotită de lege şi unde în nopţile senine de vară florile de tei te “îmbată” cu mireasma lor.

Aici încă mai puteţi vedea femei care împletesc coşuri de papură şi răchită, obicei tradiţional în Delta Dunării, sau puteţi admira cum dintr-o bucată de lut pot ieşi minuni, la cel mai mare centru de olărit din România, realizat în urma unui proiect cu Universitatea Ovidius din Constanţa.

La câţiva kilometri de Luncaviţa se află Rezervaţia Valea Fagilor, o mică parte din pădurile ce acopereau cândva întregul ţinut dintre Dunăre şi Mare. Ca o curiozitate, este locul în care fagul creşte la cea mai mică altitudine din ţara noastră.

Mai mult decât atât, în Luncăviţa vom descoperi un loc în care Europa a “pătruns” cu toată civilizaţia ei, fără a altera zestrea naturală sau tradiţiile strămoşeşti. Cum ai trecut de plăcuţa pe care stă scris numele “Luncăviţa”, vei vedea străzi asfaltate, canalizare, apă curentă, curăţenie, alei îngrijite şi oameni liniştiţi.

„Ne aflăm în cea mai mare pădure de tei din sud-estul Europei. Dincolo de ea este Luncavița, poate cea mai surprinzătoare localitate din toată Dobrogea, o localitate în care oamenii au înțeles importanța fondurilor europene”, relata intr-un reportaj Paul Greavu, jurnalist.

O mână de localnici coordonaţi de Marian Ilie gândesc proiecte şi caută surse nerambursabile de finanțare pentre dezvoltarea comunității. Marin Ilie, țintuit într-un scaun cu rotile este fratele primarului şi „creierul” banilor europeni ajunşi la Luncăviţa.

„Suntem statul, cred, cu cele mai multe strategii, așa, frumoase, dar făcute din birou. Noi avem o strategie făcută aplicat pe nevoile comunei Luncavița de a se dezvolta. Şi când o urmărești, nu ai cum să nu ajungi la țelul pe care ți l-ai dorit sau care s-a stabilit în această strategie”, spune acesta.

Efectele investiţiilor sunt resimţite în traiul cotidian comun. Localnicii sunt mulţumiţi. Au înţeles rolul şi rostul fondurilor europene, dar si faptul că pot beneficia personal de valoarea lor.

Gheorghe Dobre a acesat un proiect care să-i dezvolte afacerea cu miere.„Dacă nu erau fondurile europene, nu puteam să mă dezvolt. M-au ajutat în privința lăzilor, tot necesarul, până la familia de albine. Am primit suma de 1500 de euro, anual. Timp de cinci ani de zile”, explică apicultorul.

Valentina Radu a vrut mereu să coasă haine tradiționale româneşti. Şi-a împlinit visul. Cu banii primiţi și-a cumpărat aparatură şi materiale. Iar acum îşi vinde marfa în ţara toată.

În prezent în Luncaviţa sunt în derulare mai multe investiţii cu fonduri europene care vizează dezvoltarea turismului din zonă. Acestea constau în construirea a şapte pensiuni noi. Primarul localităţii, Ilie Ştefan, spune că specialiştii în agroturism se formează acum, liceul din localitate având această specializare.

Primul explorator român în Antarctica
Romania misterioasa 31 Mai 2023, 05:31

Primul explorator român în Antarctica

Epopeea descoperirii și cercetării Antarcticii are mai bine de cinci sute de ani și începe cu expedițiile lui Magellan în...

Primul explorator român în Antarctica
Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Romania misterioasa 14 Martie 2023, 12:36

Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Castelul Corvinilor din Hunedoara trece printr-un amplu proces de restaurare, finanţat din fonduri europene. Pe parcursul...

Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?
Romania misterioasa 22 Septembrie 2022, 05:45

Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?

Dunărea este un fluviu internaţional deoarece trece prin multe ţări europene, pe malurile ei se află capitale şi oraşe mari....

Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?
Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”
Romania misterioasa 26 Aprilie 2022, 18:59

Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”

Numele Bisericii Caimatei - cea sacrificată pentru că se afla pe linia dreaptă a marilor bulevarde ce trebuiau să unească...

Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”
Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării
Romania misterioasa 08 Martie 2022, 08:06

Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării

Crucea readusă la lumină, din valurile Dunării, de-un tânăr credincios în ziua de Bobotează mi-a reamintit una dintre cele...

Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării
Romania misterioasa 08 Martie 2022, 08:06

Plaiul Cloșanilor - legenda comorilor din peștera fără fund

Locuri misterioase din România și poveștile lor. Sunt sute, poate mii, iar ceea ce urmează nu ridică decât un colț al vălului...

Plaiul Cloșanilor - legenda comorilor din peștera fără fund
Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?
Romania misterioasa 17 Decembrie 2021, 22:12

Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?

Este special datorită condiţiilor în care s-a format, prin acumularea apei în conul unui vulcan stins. Se află la aproape...

Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?
Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul
Romania misterioasa 05 Decembrie 2021, 05:24

Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul

Călătorul valah îl visă pe Sfântul Nicolae care îi spuse: „Cuvine-se ca şi răsăritul creştin să fie sub pavăza mea, aşa cum...

Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul