-

Biserica abandonată de la marginea Bucureştiului

Mănăstirea Chiajna, aflată la margine de capitală, între două cimitire în cartierul Giuleşti-Sârbi poartă cu sine poveşti tenebre, coroborate cu amintiri ale unor întâmplări stranii, ce s-au petrecut de-a lungul timpului în apropierea pereţilor săi, ajunşi astăzi ruine.

Istoria mănăstirii este la rândul său una ambiguă şi abrcadabrantă... în biserica Chiajna se pare că preoţii nu au apucat să slujească niciodată, pentru că soarta mănăstirii pare să fi fost pecetluită înainte de a deveni un lăcaş de cult în adevăratul sens al cuvântului. Una dintre poveştile care stau la baza stabilirii istoriei sale spune ca mănăstirea a fost atacată de turci înainte de a fi sfinţită. O a doua versiune este legată de anul 1800, când, odată cu epidemia de ciumă ar fi "murit" şi mănăstirea.

Cert este că biserica nu a primit niciodată binecuvântarea hramului său, iar credincioşii nu s-au putut bucura de slujbe în această biserică.

Stranii sunt şi inscripţiile de pe pereţii edificiului, de la intrare, unde stă scrijelită o săgeată, şi în dreptul ei, îndrumarea către „Lumea copiilor”.

Însă ceea ce este şocant este faptul că în jurul mănăstirii s-au ţesut o serie de poveşti înspăimântătoare, menite să îi îngrozească până şi pe cei mai curajoşi dintre noi... crime, fantome, umbre ciudate şi energii neobişnuite, toate acestea fac subiectul unui “lung metraj” de groază petrecut de-a lungul timpului, în episoade, în apropierea mănăstirii de la marginea cartierului Giuleşti.

Întâmplările stranii petrecute acolo sunt susţinute cu tărie de mărturiile martorilor ce au povestit cu sângele îngheţat în vene, ce le-a fost dat să trăiască. Unul dintre aceştia este Constache Tătaru, un barbat de-o vârstă venerabilă, care se poate jura că ceea ce a văzut nu e rodul imaginaţiei lui.
„Acum mulţi ani, când eram mai tânăr, treceam cu căruţa pe lângă mănăstire într-o noapte şi am văzut mai multe umbre pe pereţii din exterior. Mi-a îngheţat sângele în vene de frică. Nu am mai trecut pe-acolo multă vreme, dar apoi a trebuit să reiau traseul, obligat-forţat, ca să ajung la groapa de gunoi, de unde mai adun şi eu fiare vechi", ne-a mărturisit, sigur pe el, bătrânul.

Alt martor susţine că mănăstirea este blestemată din cauza faptului că în urmă cu câteva sute de ani, clopotul a fost dat jos, de frică să nu fie reperată mai uşor şi atacată de otomani, iar apoi a fost aruncat în apă. „Ştiu de la străbunii mei că tot satul s-a refugiat acolo când au tras otomanii. Şi, de teamă, lumea a dat jos clopotul şi l-a aruncat în Dâmboviţa. Mare păcat s-a făcut atunci!”, povesteşte Petra Rădoi, de 74 de ani.

Singurele întâmplări sigure însă sunt crimele care au avut loc în apropiere de această mănăstire, despre care chiar şi criminaliştii din Poliţie le-au denumit generic ca fiind de fapt „blestemul mănăstrii Chiajna”. Una dintre ele a avut loc în primăvara lui 1967, când s-a descoperit la câţiva metri de lăcaş cadavrul unui tânăr, îmbrăcat într-un costum de stofă de culoare bleumarin, postăvior de uniformă şcolară.
„În buzunarele hainelor s-a găsit un bilet de tren, clasa a II-a, emis de staţia CFR Titu. După autopsie s-a constantat că moartea a fost violentă, băiatul de 16-17 ani fusese lovit cu capul de un corp dur, probabil de nişte pereţi", îşi aminteşte comisarul criminalist Traian Tandin, cel care a participat la investigarea cazului.

O altă crimă răsunătoare care a zguduit zona mai recent este triplul asasinat din 2006, petrecut în apropiere, atunci când un eleveţian, pe numele lui Jean Pierre Francois Sgueglia, şi-a omorât fosta iubită, pe mama şi pe fostul soţ al acesteia, din gelozie. „Şi-a cumpărat un pistol marca Glock 19 din Geneva, iar ulterior a împrumutat un BMW de la un prieten şi s-a întors în Bucureşti, cu gândul să o ucidă pe soţia sa. Mai mult, şi-a cumpărat o hartă, ca să găsească locuinţa din apropierea mănăstirii”, a declarat comsiarul şef Christian Ciocan.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Articole înrudite