-

Serbări medievale la Târgul Mare al Bistriţei

Cavaleri şi domniţe, menestreli ce reînvie ritmuri din trecut, într-o manieră clasică sau modernă, şi mesteşugari cu ateliere vor reveni la Bistriţa, pentru două zile medievale, în cadrul Târgului Mare al Bistriţei, în perioada 31 august - 1 septembrie.

Străjerii Cetăţii Bistriţa vor readuce în prezent luptele cavalereşti, completate de alte activităţi medievale interactive, cum ar fi tras cu arcul la ţintă sau prezentări de arme, cei mai îndrăzneţi dintre cavaleri urmând să ia parte la un turnir full contact. Animaţiei din tabără i se vor alătura şi mesteşugarii, care vor face demonstraţii la faţa locului, publicul având posibilitatea să participe la diverse ateliere.
Muzica va răsuna şi ea din plin, în Piaţa Centrală. Grupul Truverii va interpreta melodii medievale din diferite colţuri ale Europei şi, în plus, va pune în scenă şi momente de teatru, în timp ce Patrick O"™Mahoney şi Peter Moynahan vor încânta publicul cu ritmuri irlandeze. Sâmbătă 31 august, două dintre cele mai îndrăgite formaţii neo-medievale europene, The Moon And The Nightspirit şi Irdorath, vor ţine capul de afiş, pe scena mare. Domniţele grupului Nosa vor invita publicul să participe la dansuri medievale, iar la lăsarea serii animaţia cu foc a grupului SiriuS va încinge atmosfera. De distracţia celor mici se vor ocupa actorii Teatrului de păpuşi "ťAlexandru Mişiuga"ť şi păpuşile uriaşe medievale ale Bistriţei. Zilele Medievale 2019, 31 august - 1 septembrie, sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa, producţia artistică fiind realizată de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală.

RADOR

Foto: Pixabay

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.