-

Concert extraordinar de Ziua Culturii Naţionale la Ateneul Român

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea va susţine în seara de 15 ianuarie, de la ora 19, la Ateneul Român un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale concert organizat de Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română" sub patronajul Ministerului Culturii.

Programul serii va cuprinde Rogalski - Trei dansuri româneşti, Bela Bartok - Dansuri româneşti, Balada de Ciprian Porumbescu, cu Alexandru Tomescu - vioară, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, cu Ştefan Cazacu - violoncel, Sabin Păutza - Dans maramureşean, Eugen Doga - Vals, Rapsodia I de Enescu.

Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă "Tinerimea Română", declara înaintea evenimentului: "Acest concert deschide în mod simbolic anul 2020 pentru Orchestra Română de Tineret, fiind un concert ce cuprinde cele mai cunoscute lucrări simfonice de muzică românească. Suntem siguri că publicul va aprecia cu adevărat atât muzica, cât şi interpretarea. Gabriel Bebeşelea este a cincea oară alături de Orchestra Română de Tineret iar prezenţa lui susţine faptul că pentru noi este minunat să fim cât mai des alături de tineri artişti care ne reprezintă la un nivel remarcabil pe marile scene ale lumii."

Organizatori: Ministerul Culturii şi Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română"

Cu sprijinul Filarmonicii "George Enescu"

Coproducători: TVR şi Radio România

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă, M Klasika.

Sursa: AGERPRES