-

Nae Ionescu, 130 ani de la naştere

Nae Ionescu este o personalitate care a marcat secolul al XX-lea, astăzi se împlinesc 130 ani de la naştere.

"Meseria de gazetar nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze al cui eşti sau, vorba lui Caragiale, cu cine votezi. Că nu eşti al nimănui, decât al lui Dumnezeu şi al conştiinţei tale, asta nu poate înţelege nimeni", mărturisea Nae Ionescu, născut acum 130 de ani într-o zi de 16 iunie a anului 1890, la Brăila, şi a plecat în veşnicie pe 15 martie, la 79 de ani.
Urmează studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal. În timpul liceului se apropie de cercul socialist şi îl cunoaşte pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul "Nicolae Bălcescu", din Brăila, în ultimul an de studiu, se spune că pentru republicanism naţional. Termină studiile liceale la alt liceu. Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul "Matei Basarab" din Bucureşti. După o perioadă în care colaborează la "Studii filosofice" sau la "Noua Revistă Română", pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârşirii studiilor. Aici îl prinde Primul Război Mondial. Revine în România şi îşi satisface stagiul militar la Brăila. Pe 25 noiembrie 1915 se căsătoreşte cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soţia, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naşte în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, se naşte în luna iunie a anului 1918.
În anul 1919 îşi susţine doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: "Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik -Logistica" ca o nouă încercare de definire a matematicii. Revine în ţară în 1919, dedicându-se carierei didactice şi jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face să fie de mai multe ori arestat şi închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezenţa Cellei Delavrancea.
Este cunoscut şi pentru legăturile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu, soţia muzicianului George Enescu, Elena Popovici-Lupa şi pianista Cella Delavrancea.
Cea mai intensă şi atipică relaţie a lui Nae Ionescu a fost cea cu Maria Cantacuzino una dintre cele mai frumoase şi excentrice prinţese din istoria României, soţia prinţului Mihai Cantacuzio, iubita şi, mai apoi, soţia compozitorului George Enescu şi confidenta Reginei Maria.
Când soţul Mariei Cantacuzino moare în 1928, într-un accident de maşină, nimic nu pare să mai stea în calea fericirii celor doi îndrăgostiţi. Maria Cantacuzino nu vrea să renunţe, însă, la titlul de prinţesă, după moartea soţului. Rămâne în casa Cantacuzino şi, după moartea prinţului, amenajează aici un salon de primire unde socializează lumea bună a Bucureştiului. Aici ajunge şi filosoful Nae Ionescu, un bărbat fermecător, vânat de damele din înalta societate, care o vrăjeşte pe prinţesă.
"Gândea şi trăia absolutul, la aşa înălţimi şi în aşa adâncuri, că te lua adeseori ameţeala în preajma lui. ["?] Avea aripi întunecate, sumbra şi nealterata frumuseţe a lui Lucifer, chiar şi mândira aceluia care, după ce l-a adorat pe Dumnezeu, se măsoară cu El şi îl sfidează", îl descria Măruca pe filosoful Nae Ionescu în memorii.
Când Nae Ionescu a anunţat-o pe prinţesă că relaţia lor s-a terminat şi a părăsit-o pentru pianista Cella Delavrancea, Măruca a intrat în depresie. Pe 5 iulie 1933 a vrut să-şi dea foc şi şi-a turnat pe faţă acid sulfuric. În urma tenativei, a rămas cu o 'amintire', care o va urmări toată viaţa. Din cauza cicatricii de pe obrazul drept, prinţesa va purta până la finalul vieţii, în public, o pălărie cu voal. Vestea că Maria Cantacuzino a vrut să-şi pună capăt zilelor pentru iubirea lui Nae Ionescu a făcut înconjurul protipendadei bucureştene. A ajuns şi la urechile lui Enescu, care şi-a abandonat concertele din străinătate şi a revenit în ţară pentru a fi alături de cea pe care încă o mai iubea. Doi ani i-a luat prinţesei recuperarea, după gestul sinucigaş şi în tot acest timp Enescu a fost cel care a ajutat-o să îşi revină. El a fost cel care a internat-o pe prinţesă într-un sanatoriu de boli nervoase de la Viena.
Măruca a rămas în istorie drept prinţesa nefericită şi neînţeleasă, iubită şi înşelată, instabilă emoţional, atrasă de spiritism şi magie. Singura verigă stabilă în triunghiurile amoroase în care a fost prinsă prinţesa Maria Cantacuzino a fost dragostea lui George Enescu, cel care i-a rămas alături până în ultima clipă a vieţii lui.
Din biografia lui Nae Ionescu fac parte şi cele două clădiri istorice existente şi azi, amintite de către elevii săi în memoriile lor: vila Marucăi Cantacuzino de la Sinaia, azi Muzeul "George Enescu" de la Cumpătu şi Vila de la Băneasa, azi sediul unei societăţi comerciale de pe Str. Ion-Ionescu de la Brad din Bucureşti. Despre cea de-a doua clădire se spune că ar fi primit-o în dar de la Nicolae Malaxa. După moartea lui N. Ionescu în 1940, vila de la Băneasa a servit ca reşedinţă Mareşalului Ion Antonescu.
Revenit în ţară în anul 1919, este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul Militar Mânăstirea Dealu pentru ca, în acelaşi an, să fie numit asistent la catedra de Logică şi Teoria cunoaşterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu îşi inaugurează activitatea universitară cu lecţia Funcţiunea epistemologică a iubirii.
Le-a fost profesor universitar şi mentor lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu, Constantin Floru etc.
"Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunându-ne o interpretare şi aşteptând apoi comentariile noastre. Aveai impresia că lecţia întreagă este doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfîrşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gîndit şi organizat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gîndire personală şi, dacă te interesa acest fel de gîndire, ştiai că nu o puteai întîlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gîndeşti"ť, spunea Mircea Eliade despre mentorul său Nae Ionescu.
Între anii 1911-1916, în calitate de colaborator şi apoi de redactor la "Noua Revistă Română", Petre Ţuţea, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe articole şi cronici.
În perioada 1919-1925, colaborează cu numeroase articole la revista "Ideea europeană" (director: Constantin Rădulescu Motru), alături de Tudor Vianu, Octav Onicescu, Dimitrie Gusti, Ştefan Neniţescu, Emanoil Bucuţa, Cora Irineu, Mircea Florian.
În 1922, publică în "Gazeta Matematică" studiul "Comentarii la un caz de intranzienţă a conceptelor matematice", pentru care obţine Premiul de filosofie matematică, în anul 1923.
Din mai 1926, Nae Ionescu conduce ziarul "Cuvântul", la care a colaborat şi grupul de talente adunate în jurul său: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, etc.
Nae Ionescu moare bolnav de inimă, pe 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezenţa Cellei Delavrancea. Autor: Anca Bica Bălălău.

RADOR