-

Andrea Bocelli: „Uneori am încălcat regulile, în lockdown”

„Mărturisesc că am încălcat voluntar interdicţia de a ieşi în timpul blocajului”, a afirmat tenorul Andrea Bocelli, care a intervenit în calitate de invitat la o conferinţă în Senatul italian, cu titlul „COVID-19 în Italia: Între informare, ştiinţă şi drepturi"”.

Evenimentul a stârnit multe controverse în comunitatea ştiinţifică, deoarece este acuzat că a negat existenţa coronavirusului. Bocelli s-a alăturat corului celor care neagă existenţa virusului: „La început am încercat să mă identific cu cei care trebuiau să ia decizii importante, într-un timp foarte scurt, apoi am încercat să privesc realitatea şi am văzut că lucrurile nu erau aşa cum ni se povesteau. Când am început să îmi exprim îndoielile cu privire la gravitatea acestei aşa-numite pandemii, primii care m-au atacat au fost copiii mei, care mi-au spus să mă gândesc la Tosca, pentru că nu ştiu ce sunt viruşii. Cunosc foarte mulţi oameni, dar niciunul dintre ei nu a ajuns la terapie intensivă. Şi unde este atunci toată această gravitate?”.

„M-am simţit umilit şi jignit ca cetăţean, atunci când mi s-a interzis să ies din casă. De asemenea, trebuie să mărturisesc, şi o fac aici public, că în unele cazuri am încălcat voluntar această interdicţie, deoarece nu mi se părea corect sau sănătos. Am o anumită vârstă şi am nevoie de soare şi de vitamina D”, recunoaşte Bocelli, care a povestit că s-a confruntat personal cu COVID-19 şi că s-a vindecat. De asemenea, cântăreţul a subliniat dificultăţile pentru cei mici, care dintr-o dată nu au mai putut merge la şcoală şi a lansat un apel: „Aş dori să subliniez aspectul care priveşte şcoala şi copiii: am o fiică de opt ani şi nu pot să mă gândesc că aceşti copii trebuie să se reîntâlnească la şcoală divizaţi de o bucată de plexiglas şi ascunşi în spatele unei măşti. Nu pot să mă gândesc la viteza incredibilă, cu care s-au gândit să închidă şcoala şi tot cu aceeaşi viteză s-a gândit să redeschidă discotecile, unde tinerii nu merg să îşi formeze, ci să-şi irosească creierele. Să refuzăm să urmăm această regulă, să citim cărţi, să ne plimbăm, să ne cunoaştem, să vorbim, să dialogăm”, a concluzionat Andrea Bocelli.

RADOR
Foto: Wikipedia

Bocelli wikipedia

VeronicaBerti bocelli wikipedia

AndreaBocelliVeronicaBertiMar10 wikipedia

Tony Celine Bocelli wikipedia