-

Comisia Europeană doreşte ridicarea tuturor restricţiilor la frontierele UE până la sfârşitul lui iunie

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a lansat un apel la ridicarea până la sfârşitul lui iunie a tuturor restricţiilor şi controalelor la frontierele interne ale UE introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit unui interviu difuzat joi de Euronews, scrie AFP.

"Ne aflăm foarte aproape de o situaţie în care va trebui să ridicăm toate restricţiile şi controalele la frontierele interne", a declarat Ylva Johansson cu o zi înainte de o reuniune prin videoconferinţă a miniştrilor europeni de interne.

"Mâine le voi propune statelor membre să ridice toate controalele la frontierele interne cât mai curând posibil şi cred că o dată bună pentru asta ar trebui să fie sfârşitul lui iunie", a spus comisarul european.

Ea s-a declarat "foarte mulţumită" să vadă statele membre "deschizând din nou UE şi spaţiul Schengen". "Cetăţenii doresc într-adevăr să îşi recapete libertatea de mişcare", a adăugat ea, exprimându-şi satisfacţia că situaţia epidemiologică se ameliorează rapid în numeroase state membre.

Apariţia pandemiei a determinat ţările europene să ia în martie diverse măsuri pentru a-şi închide frontierele.

Odată cu apropierea sezonului turistic estival, numeroase ţări, ca Belgia şi Franţa, au anunţat redeschiderea frontierelor cu celelalte state europene de la 15 iunie. Germania va ridica de la aceeaşi dată avertismentele de călătorie în Europa. Italia s-a redeschis turiştilor europeni de miercuri.

În pofida unor eforturi de coordonare, ridicarea restricţiilor nu se face fără nemulţumiri. În special decizia Spaniei de a redeschide abia la 1 iulie frontierele sale terestre cu Franţa şi Portugalia a iritat Lisabona.

Pe de altă parte, în următoarele zile este aşteptată o decizie cu privire la frontierele externe ale UE şi spaţiului Schengen, care în prezent sunt închise până la 15 iunie.

Sursa: AGERPRES

Articole înrudite