-

Aproape 40 de ţări au raportat recorduri zilnice de noi cazuri de infecţie cu coronavirus

Aproape 40 de state au raportat recorduri zilnice în privinţa numărului de noi cazuri de infecţie cu noul coronavirus, aproape dublu faţă de cele care anunţau săptămâna trecută astfel de statistici, potrivit unui studiu realizat de Reuters, care semnalează o intensificare a pandemiei în aproape toate regiunile lumii.

Rata de infecţii este în creştere nu doar în ţări precum SUA, Brazilia şi India, care au dominat ştirile de primă pagină din întreaga lume, dar şi în zone precum Australia, Japonia, Hong Kong, Bolivia, Sudan, Etiopia, Bulgaria, Belgia, Uzbekistan şi Israel. Multe ţări, în special acelea unde autorităţile au relaxat timpuriu restricţiile de distanţare fizică, se confruntă cu al doilea vârf epidemiologic, la un interval mai mare de o lună de când îl atinseseră pe primul. "Nu revenim la vechiul normal. Pandemia a schimbat, deja, modul nostru de viaţă, a declarat săptămâna aceasta directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. Cerem tuturor să trateze deciziile legate de destinaţii şi persoanele cu care se întâlnesc drept vitale, deoarece chiar sunt". Statisticile Reuters, colectate din documente oficiale, arată o creştere constantă a numărului de ţări care raportează recorduri zilnice - în ultima lună - în privinţa creşterii numărului de noi cazuri COVDI-19. Cel puţin şapte state au raportat astfel de creşteri în urmă cu trei săptămâni, 13 în urmă cu două săptămâni şi, săptămâna trecută, s-a ajuns la cel puţin 20 de ţări. Săptămâna aceasta, numărul ţărilor care raportează creşteri record de infecţii zilnice a ajuns la 37. Numărul real în privinţa atât a cazurilor de infecţie, cât şi al deceselor sunt, aproape sigur, subdimensionate, mai ales în ţări cu sisteme precare de sănătate, susţin experţi şi oficiali din domeniul sănătăţii. Pentru întocmirea acestui raport, informaţiile colectate de Reuters provin doar din ţările care furnizează zilnic informări şi statistici. Creşterea numărului de cazuri de infecţii precedă, de regulă, o creştere a numărului de decese cu două săptămâni înainte. SUA rămân în fruntea clasamentului, săptămâna aceasta depăşind pragul de patru milioane de cazuri de infecţie şi înregistrând peste o mie de decese timp de patru zile consecutive. Brazilia şi India - despre care epidemiologii susţin că abia peste câteva luni vor atinge un vârg epidemiologic - au depăşit, de asemenea, pragul de un milion de cazuri de infecţie cu coronavirus.

RADOR

Foto: Pixabay