-

Orban: Pensia minimă va creşte cu un procent similar pe care îl vom decide pentru majorarea punctului de pensie

Premierul Ludovic Orban a declarat astazi că decizia privind procentul de creştere a pensiilor va fi luată în această săptămână, precizând că şi pensia minimă va fi majorată cu un procent similar punctului de pensie.

Orban a afirmat, întrebat în legătură cu procentul de majorare a pensiilor, că decizia va fi luată "cu siguranţă în cursul acestei săptămâni" şi urmează să o facă publică.

"Am avut această discuţie ca să fie majorată şi pensia minimă cu procentul cu care se majorează punctul de pensie, această discuţie am avut-o şi pot să vă spun că şi pensia socială sau pensia minimă va creşte cu un procent similar pe care îl vom decide pentru creşterea punctului de pensie", a spus premierul.

El a menţionat că sumele majorate vor fi cuprinse cu siguranţă în buget. "Cu siguranţă vom finanţa, din moment ce am luat o astfel de decizie, am luat decizia astfel încât să putem să finanţăm orice cheltuială care este cuprinsă în buget", a adăugat Orban.

Sursa: AGERPRES