-

Caracteristici meteorologice

Pe ansamblu, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 13...24°C, valori mai ridicate cu 1...5°C în raport cu mediile climatologice, pe aproape întreg teritoriul agricol. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 19...30°C, în toate zonele de cultură. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 7...17°C, în majoritatea regiunilor, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 14...25°C în aproape toată ţara, limite favorabile pentru continuarea proceselor vegetative la culturile de primăvară înfiinţate până la această dată. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, cantitățile de apă prognozate vor fi mai însemnate din punct de vedere agricol, iar local vor fi condiții de producere a grindinei.

Caracteristici agrometeorologice

Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm în cultura grâului de toamnă se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime pe aproape întreg teritoriul agricol. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Oltenia, local în nordul, estul, sud-estul și sud-vestul Munteniei, centrul și sudul Transilvaniei, estul, sudul și izolat în vestul Moldovei, nord-vestul Banatului. În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în majoritatea zonelor de cultură. În cea mai mare parte a Dobrogei, Olteniei, local în estul, sud-estul, sud-vestul și vestul Munteniei, izolat în sud-estul Moldovei, centrul Transilvaniei, se va semnala seceta pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și izolat extremă.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Regimul hidro-temic din aer şi sol favorabil va imprima ritmuri normale de creştere şi dezvoltare, atât la culturile de câmp, cât şi la speciile pomi-viticole, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Sub aspect fenologic, culturile de orz şi grâu de toamnă se vor afla la alungirea paiului (60-100%), ”burduf” şi înspicare (10-100%), iar local va fi posibilă declanşarea înfloririi (10-30%), îndeosebi în semănăturile efectuate în epoca optimă. La rapiţă se va definitiva înflorirea (80-100%), continuându-se totodată formarea silicvelor (10-100%) şi a boabelor în silicve (10-30%), în aproape toată ţara. Funcţie de data semănatului şi precocitatea hibrizilor, la speciile prăşitoare (floarea-soarelui şi porumb) se va definitiva germinarea (100%), continuându-se totodată răsărirea şi dezvoltarea primei perechi de frunze adevărate (10-100%), precum şi înfrunzirea (3-14 frunze). Starea de vegetaţie a culturilor se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe terenurile cu deficite moderate de umiditate în sol. La sfecla de zahăr se vor semnala răsărirea (30-100%) şi dezvoltarea primei perechi de frunze (10-100%), iar la cartoful pentru consum, răsărirea (10-100%) şi formarea/creşterea lăstarilor laterali (10-40%). În toate plantaţiile, pomii fructiferi se vor afla la creşterea lăstarilor/frunzelor, formarea şi creşterea rodului, iar soiurile timpurii de cireş vor parcurge creşterea fructelor şi coacerea în „pârgă”. Viţa de vie îşi va continua creşterea frunzelor şi lăstarilor, precum şi apariţia inflorescenţelor, iar la soiurile timpurii de masă, înflorirea. Lucrările agricole specifice (tratamente fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole, fertilizări, erbicidări, praşile, etc.) se vor putea efectua în bune condiţii, exceptând zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate

Efectuarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere a culturilor de primăvară (praşile mecanice şi manuale, erbicidări, tratamente cu insecto-fungicide). Fertilizarea speciilor de câmp cu îngrăşăminte minerale şi foliare. Aplicarea tratamentelor fito-sanitare în vii şi livezi.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU