-

Caracteristici meteorologice

Pe ansamblu, intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldǎ decât în mod normal, în majoritatea zonelor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 13...27°C, mai ridicatǎ cu 1...7°C, în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregului teritoriu. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 21...32°C, în aproape toatǎ ţara. Temperatura minimă a aerului se va situa între 6...21°C în cea mai mare parte a regiunilor agricole, posibil mai scăzută în zonele depresionare. Temperatura medie a solului la adâncimea de 5 cm se va situa la valori de 15...26°C, limite favorabile pentru continuarea însămânţărilor la culturile de rapiţă şi orz de toamnă, în special pe suprafețele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. Sunt posibile ploi locale, izolat sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice și intensificǎri de scurtă durată ale vântului, mai frecvente în vestul, nord-vestul și centrul ţǎrii.

Caracteristici agrometeorologice

În stratul de sol 0-20 cm / ogor, conținutul de umiditate se va situa la valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă, în cea mai mare parte a țării. Local în centrul, sudul și sud-estul Transilvaniei, centrul și estul Moldovei, nord-vestul Munteniei și nordul Olteniei, rezerva de apă din sol se va încadra în limite satisfăcătoare.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe suprafeţele agricole unde se menţin deficite de umiditate în sol, atât lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea însămânţărilor de toamnă, cât şi ritmurile de vegetaţie ale plantelor vor fi în continuare stânjenite. De asemenea, izolat procesele de coacere şi maturare la culturile de câmp şi speciile pomi-viticole se vor desfǎşura mai intens, îndeosebi pe terenurile cu o bunǎ aprovizionare cu apǎ a solului. Sub aspect fenologic, floarea-soarelui aflată la maturitatea deplinǎ (30-100%) se va recolta pe suprafeţe agricole extinse, în cea mai mare parte a teritoriului. Cultura de porumb va parcurge fazele de maturitate ceară (70-100%) şi deplinǎ (30-100%), continuându-se totodată lucrările de recoltare în majoritatea zonelor. La sfecla de zahǎr vor predomina îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahǎrului în rǎdǎcinǎ, local, fiind posibilǎ declanşarea maturitǎţii tehnologice. În toate bazinele specializate, cartoful va înregistra fazele de veştejire a vrejilor şi maturitate tehnologicǎ, iar soiurile semitardive se vor recolta în continuare. În plantaţiile pomi-viticole se vor semnala creşterea şi coacerea rodului, precum şi recoltarea la varietăţile de sezon. Lucrǎrile agricole de recoltare, transport şi depozitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregǎtirea patului germinativ, semǎnat, etc., se vor putea efectua în condiţii bune, fiind temporar întrerupte în zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate

Eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale şi efectuarea arăturilor de toamnă. Pregǎtirea terenurilor în vederea însǎmânţǎrii culturilor de toamnǎ în epoca optimǎ, îndeosebi pe terenurile cu o bunǎ aprovizionare cu apǎ a solului în stratul arabil. Continuarea lucrǎrilor de recoltare, transport şi depozitare la culturile prǎşitoare, pomii-fructiferi şi viţa de vie.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU