-

Caracteristici meteorologice

Vremea mai caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată devenind normală sub aspect termic, la nivelul întregii ţări. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 11...20°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1...4°C și 9...19°C spre sfârșitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale, în toate zonele de cultură. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 13...26°C, la nivelul întregii țări. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 5...13°C, în cea mai mare parte a regiunilor, valorile cele mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare. Regimul termic mediu diurn al solului la adâncimea de 5 cm va oscila între 12...21°C, limite optime desfășurării fazelor de germinare-răsărire la culturile semănate până la această dată. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, cantitățile de apă prognozate vor fi mai însemnate din punct de vedere agricol, iar local vor fi condiții de producere a grindinei.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura grâului de toamnă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, se vor înregistra deficite de umiditate (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă), în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei. Izolat în nordul Olteniei, rezerva de apă din sol se va situa în limite satisfăcătoare. În stratul 0-20 cm (ogor), conținutul de umiditate din sol se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Moldova, Dobrogea și Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Muntenia, Banat și Transilvania, izolat în estul Olteniei și nordul Maramureșului. Gradul de aprovizionare cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare, în cea mai mare parte a Olteniei, local în nordul, nord-vestul, centrul și sudul Transilvaniei, sudul și vestul Munteniei, izolat în vestul Banatului.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, atât la culturile agricole, cât şi la speciile pomi-viticole, ritmurile vegetative ale plantelor se vor desfășura normal, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. De asemenea, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi pe ansamblu bunǎ şi medie în semǎnăturile efectuate în perioada optimǎ, respectiv medie şi slabǎ în culturile înființate tardiv şi pe arealele cu deficite de apă în sol. Orzul şi grâul de toamnă vor înregistra înfrăţirea (70-100%) şi alungirea paiului (10-100%), la nivelul întregii ţări. În sudul şi sud-estul teritoriului agricol, la rapiţă va fi posibilă declanşarea fazei de înflorire (10-20%), iar în restul zonelor de cultură se vor semnala alungirea tulpinii şi apariţia inflorescențelor (10-100%). La pomii fructiferi se vor continua creşterea frunzelor/lăstarilor, înflorirea şi legarea/dezvoltarea rodului, în cea mai mare parte a plantaţiilor. Viţa de vie va parcurge înmugurirea, dezmugurirea, precum şi creşterea frunzelor la soiurile de masă, în toate podgoriile. Floarea-soarelui şi porumbul semănate până la această dată se vor afla la germinare și răsărire, extinzându-se suprafeţele agricole însămânţate. În principalele bazine specializate, la sfecla de zahăr şi cartoful pentru consum se vor înregistra primele faze de vegetaţie, continuându-se totodată lucrările de plantat. În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul/plantatul culturilor de primăvară, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, etc,) se vor efectua pe ansamblu în condiţii bune.

Recomandări de specialitate

Pregătirea patului germinativ şi efectuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, porumb, cartof). Aplicarea îngrăşămintelor minerale complexe la speciile de toamnă. Administrarea tratamentelor fito-sanitare în culturile de câmp şi speciile pomi-viticole.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU