20
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Câți legumicultori la nivelul României vor beneficia de sprijinul de 3.000 de euro pentru producerea de tomate în extrasezon?

La numai 10 zile de la intrarea în vigoare a programului de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii, aproximativ 1.100 de cereri de înscriere din 35 de județe au fost primite.

Astăzi, împreună cu invitații noștri și colegii din teritoriu aflăm câte persoane au mai depus solicitări pentru obținerea acestui sprijin anual.

Ne interesează, de asemenea, care sunt condițiile pe care legumicultorii trebuie să le îndeplinească și ce demersuri trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor.

Invitații ediției sunt Daniel Botanoiu - secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Vlad Gheorghe - președintele Confederației Asociațiilor Tărănești din România.

Luni, în ediția realizată de Tatiana Mircea. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

17
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Recomandări pentru agricultori – lucrări care pot fi executate în această perioadă pe terenurile pe care au fost înfiinţate culturile de toamnă.

Invitatul ediţiei este prof. univ. dr. Paul Pârşan, rectorul USAMV Timişoara

Vineri, în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Violeta Anghel. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

16
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Pregătiri pentru campania de primăvară 2017.

Luna februarie marchează pentru fermieri pregătirile pentru campania de primăvară.

Fermierii și producătorii agricoli sunt ocupați și preocupați de începerea campaniei de semănat la culturile de primă urgenţă, aprovizionarea cu seminţe, îngrăşăminte şi fertilizatori, asigurarea stocurilor de materiale.

Legumicultorii curăţă terenurile de zăpadă, pregătesc răsadurile, iar în ultima decadă a lunii seamănă deja culturile de roşii timpurii.

Ne interesează cât de pregătiți sunteți în acest an cu toate cele necesare.

Sunați după ora 13:05, la 021.311.12.41 sau la 021.319.05.04 și spuneți-ne ce culturi veți înființa în această primăvară, dacă ați pregătit terenul, aveți cantitățile de semințe și fertilizatori necesare, de unde le procurați și dacă preferați semințele și soiurile românești sau pe cele din import?

Joi, în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Tatiana Mircea. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

15
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Turismul balnear sau balneoclimateric din România. Se dau bilete de tratament la băi.

Pensionarii şi salariaţii pot beneficia de bilete de tratament la preţuri mici. Casa Naţională de Pensii a pus la bătaie pentru anul acesta 59.641 de locuri, în mai multe staţiuni din ţară.

Pe 15 februarie pleacă primele persoane în stațiunile balneoclimaterice prin Casa Națională.

Cine merge gratuit şi cum se acordă ?

Unde mai merge românul să se trateze sau să își mai amelioreze suferințele provocate de boli?

Cum arată stațiunile balneoclimaterice din țara noastră? Valorificăm suficient de bine, în sprijinul sănătății românilor bogațiile naturale ale spațiului acesta georgrafic în care ne aflăm?

Invitaţii ediţiei sunt Rodica Pencea - secretar general Organizaţia Patronatului din Turismul Balnear, Mihai Handolescu – director Societatea Băile Govora SA, Janoş Fulop - director general SC Balneoclimaterica Sovata SA.

Miercuri, în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Violeta Anghel. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

14
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Măsuri pentru prevenirea inundațiilor. Odată cu încălzirea vremii și cu mărirea debitelor răurilor, pericolul inundațiilor amenință multe dintre localitățile rurale.

Ce zone au rămas și în acest an vulnerabile în fața apelor și viiturilor și unde s-au făcut lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice și de îndiguire a cursurilor râurilor?

Ce măsuri au luat autoritățile pentru prevenirea pierderilor și cum funcționează Planurile de Management al Riscului la Inundaţii?

Invitatul ediţiei este Sorin Rândașu - directorul Departamentului Situații de Urgență din cadrul Administrației Apele Române.

Marţi, în emisiunea „Viața la țară”, realizată de Violeta Anghel. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

13
Februarie
2017

Viata la tara

Viata la tara

Rolul radioului în viaţa comunităţilor locale. De la apariţia sa, radioul a fascinat lumea şi avut efecte imediate pe plan social, economic, militar şi cultural-ştiinţific.

Ziua Mondială a Radioului (World Radio Day) este aniversată la 13 februarie, începând cu anul 2012, în semn de preţuire pentru acest puternic mijloc de informaţie şi cultură.

Ziua aleasă marchează prima emisie a postului de radio al Naţiunilor Unite, în 1946.

După ora 13:05, vorbim despre locul pe care radioul îl ocupă în viaţa dumneavoastră.

Sunaţi la 021.311.12.41 sau la 021.319.05.04 ca să ne spuneţi cât de important este acest mijloc de informare pentru dvs, cât timp petreceţi pe undele hertziene, căror nevoi vă răspunde, ce anume vă atrage la o emisiune radio şi ce aşteptări aveţi de la un realizator/moderator?

Luni, în ediția realizată de Tatiana Mircea. De la ora 12:20, numai la Radio Antena Satelor.

Categoria: Promo Emisiuni, Viaţa la ţară

[12 3 4 5  >>  

ULTIMELE ŞTIRI

500 de militari din opt ţări vor participa la un exerciţiu multinaţional în judeţul Galaţi

Un număr de 500 de militari din Bulgaria, Republica Macedonia, Muntenegru, ...

Măsuri pentru asigurarea trasabilităţii produselor alimentare de origine animală congelate

Pentru a proteja sănătatea publică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară ...

Fermierii din judeţele Prahova, Braşov şi Vâlcea s-au întâlnit cu ministrul agriculturii

În acest sfârşit de săptîmână, ministrul Petre Daea s-a ...

Un transport agabaritic se va desfăşura mâine de la Bistriţa la Vama Borş

Trafic rutier va fi îngreunat mâine seara de la Bistriţa până ...

Hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate dintre români

Hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate din populaţia adultă din ...

Arlie anunţă venirea primăverii!

Acvila ţipătoare Arlie, monitorizată prin satelit, şi-a început drumul ...

Dragobetele la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în ...

Peste 2.200 de cereri pentru sprijinul tomatelor în sere, primite de MADR

2.253 de solicitari de înscriere în programul de sprijin pentru ...

Localitățile Borsec şi Suceviţa, atestate ca stațiuni turistice

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost ...

Sprijin financiar pentru agricultorii din sectorul vegetal

Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de sprijin financiar ...

5,5 milioane lei, sprijin temporar pentru producătorii de legume și fructe

Producătorii agricoli de legume și fructe din România vor primi sprijin ...

Atelier de instruire şi dezbatere pentru întărirea capacităţii de supraveghere, prevenţie şi control a pestei porcine africane

Astăzi, 16 februarie, se desfăşoară la Braşov,

Arlie, acvila cu emiţător satelitar, şi-a început drumul spre România

Arlie, acvila ţipătoare mică, care de trei ani şi jumătate are un emiţător ...

Aproape 29.000 de participanţi la cursurile ANOFM în anul 2016

În perioada ianuarie – decembrie 2016, Agenţia Naţională pentru ...

Apicultorii protestează

Sindicatul Apicultorilor din România, afiliat la Agrostar,i-a prezentat, ...

REŢETE DE SUFLET

Rețeta zilei de luni. Ceapă înăbușită
„Dictatura gastronomica” - tomul culinar al lui Constantin Bacalbasa, jurnalistul si gurmandul -, chiar
Rețeta zilei de miercuri. Tocana vegetariană a lui Bacalbașa
In introducerea la celebra sa carte de bucate "Dictatura gastronomică", jurnalistul, memorialistul şi scriitorul
Rețeta zilei de marți. Puiul dietetic
"Fara indoiala, dintre toate legumele de pe lume, cel mai bun e... puiul. Si n-ai nevoie de nimica sa faci din el cea
Rețeta zilei de vineri. Pâinea de Bobotează
Boboteaza este ultimul eveniment important care incheie Sarbatorile de iarna. Pentru crestinii ortodocsi, Botezul
Rețeta zilei de sâmbătă. Pilaf cu carne de porc
Luna ianuarie reprezinta pentru gospodari miezul iernii, atunci cand pericolele stau la panda. Daca la 6 ianuarie, de
Rețeta zilei de duminică. Tocană de vițel
Ca sa ajungi la Simon, in tinutul Branului, trebuie sa alegi drumul care trece pe langa Campulung Muscel. Si asta
Rețeta zilei de luni. Friptură de urs
Nu mi-as fi inchipuit s-o intalnesc pe Artemisa chiar la Poarta Apusenilor, pe Valea Vanturetului, langa localitatea
Rețeta zilei de luni. „Cotlete” din zarzavat
Rascolind prin rafturile de carte veche culinara, am dat peste volumasul unei jurnaliste “de gastro” din
Rețeta zilei de duminică. Crap în solzii lui
Nu avem pretentia de a intocmi o biobibliografie exhaustiva a lui Constantin Bacalbasa, cel care ne-a lasat cea mai
Rețeta zilei de sâmbătă. Crap la cuptor, rețeta lui Radu Odobescu
Rasfoiesc, cu placerea de a descoperi gustul altei epoci, paginile unei carti de Constantin Bacalbasa. Tiparita inainte
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Nunțile miezului de vară și-o rețetă neobișnuită, de purcel împănat cu boabe de strugure
Exista un moment cu totul special in vara cand nuntile intra intr-o rotire fara sfarsit. Fara sfarsit am spus? Nu, nu
Rețeta de suflet. Firul de indrușaim
Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele
Rețeta de suflet. Un gând de Înălțare
Pe-acasa pe la noi, in Moldova bunicilor, ziua de Ispas trecea cu oua rosii, cu ceapa si usturoi verde, cu o pulpa de
Rețeta de suflet. Plăcinte coapte în „ler”
În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi
Rețeta de suflet. De la „crudivorism” la „raw vegan”
Cine îşi imaginează că dieta vegană fără foc (raw vegan) este o invenţie – şi o cucerire - a timpului pe
Rețeta de suflet. Poveste de la conac
S-a intamplat sa gasesc intr-o zi, in galantarele unui supermarket, potarnichi. Pasaruici mari abia cat pumnul unui
Rețeta de suflet. Marea bucătărie uitată a Ardealului
Gastronomia Ardealului a fost, în istorie, unul dintre marile câştiguri ale artei culinare. Ceea ce avem de
In Evul Mediu, primele reţetare care apar sunt in strănsă relaţie cu cărţile de medicină. In "Antidotarium Mesuae"
Rasfoiesc, cu placerea de a descoperi gustul altei epoci, paginile unei carti de Constantin Bacalbasa. Tiparita inainte
Rețeta de suflet. O ciorbă și legenda ei
Creatorii de rețete (tradiționale!), ca și creatorii de folclor, nu sunt numai apanajul unui timp care a trecut. Un
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

TRADIŢII

Ceramica de Horezu, marcă identitară a românilor
Un meşteşug tradiţional unic, practicat atât de bărbaţi, cât şi de femeile din partea de nord a judeţului
Moara de apă din Topleţ macină porumb la Muzeul ASTRA
În luna iunie a anului trecut, două mori din patrimoniul Muzeului ASTRA, una de apă şi alta pe tracţiune
Micii mari meşteşugari din nou la Sibiu!
În perioada 29 iulie - 2 august 2015, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de aXX-a
Semne în lemn de Maramureș
Cadre pentru ușă, poartă, fereastră. Mii de troițe din lemn. Mult lemn. Pentru o viață și pentru mai multe vieți.
„Stuful românesc e beton”... pentru constructorii de case din Europa
Delta Dunării este cea mai mare rezervație naturală din Europa. In anul 1991 a dobândit recunoașterea
Mobilă pentru totdeauna
Meșterii satului de odinioară creau obiectele necesare gospodăriilor sătești. Fiecare obiect poartă denumiri arhaice de
Civilizaţia rurală a lemnului
Lazile de zestre, dulapurile, blidarele, culmile de pat etc., aceste obiecte pline de farmec si mister, realizate de
Ţesutul, artă şi meşteşug
Fragmente de tesaturi au fost descoperite datand inca din epoca bronzului pe teritoriul tarii noastre, mai precis
Să învârtim iar roata olarului
Olaritul reprezinta o indeletnicire pe care noi romanii o mostenim din adancul timpurilor, de la indepartatii nostri
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
Sfântul Vlasie, în popor
Sfântul Vlasie,  episcopul Sevastiei, este pomenit, an de an, pe 11 februarie. Sărbătoarea lui continuă
Tradiții de Bobotează
Boboteaza are, pe lângă înţelesurile creştine, trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua
Ce tradiții mai păstrează românii de Anul Nou?
Tradițiile străvechi de Anul Nou continuă să fie păstrate cu sfințenie în satele românești, in ciuda
Crăciunul în tradiția românească
Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc.
Tradiții de Ignat
În fiecare an, pe 20 decembrie, în România se sărbătorește Ignatul, ziua în care este permisă o
TRADIȚII și OBICEIURI de Sfântul Nicolae! Ce să nu dăruiești niciodată celor dragi în această zi
TRADITII si OBICEIURI de Sfantul Nicolae 2016. Ziua de 6 Decembrie este un prilej de bucurie, mai ales pentru copii.
Sfântul Andrei, apărătorul de lupi
În tradiţia populară, Sf. Ap. Andrei este numit şi cap de iarnă, în sensul că odată cu prăznuirea sa din
Lăsata Secului 2016: Ce nu ai voie să faci azi! E păcat mare!
Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul calendaristic. Cu o zi inainte de intrarea
Sânmedru, patronul păstorilor și începutul iernii
În fiecare an, pe 26 octombrie, întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Dimitrie,
Culesul viilor,  bucuria toamnei
Luna septembrie umple podgoriile de larmă şi voie bună. Se lucrează la capacitate maximă. Este vremea culesului, e timp
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Noul Pavilion Muzeal Multicultural de la Muzeul Astra din Sibiu
La sfârșitul lunii noiembrie s-a finalizat componenta proiectului Patrimoniu Deschis care prevede construcția
Povestea lăzilor săseşti din Transilvania ajunge în capitala ţării
Fiind gândită de la început ca o expoziţie itinerantăPovestea lăzilor săseşti din Transilvania
”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei”
Expoziţia ”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei” se va deschide joi,
Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului”, în municipiul Băileşti
Primăria Municipiului Băileşti, Consiliul Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea” organizează, pe
Global Mindscape, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi
Cea de-a şasea ediţie a Divan  Film Festival a ajuns la final
Duminică, 30 august, s-a încheiat cea de-a șasea ediție a DivanuluiDegustătorilor de Film și Artă Culinară,
Festivalul ,,Tarafuri şi Fanfare
Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă organizează astăzi, cea de-a X-a ediţie a
Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a
O zonă pe care multă lume încă nu o cunoaşte, va fi ,,expusă” în acest sfârşit de
Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a X-a
Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Asociaţia Culturală GRIGORE LEŞE
Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare
Unicul festival din ţară ce reuneşte tradiţii, arte şi realităţi culturale din ţară şi din străinătate, se
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
”Face umbră pământului degeaba„
Zicem, câteodată, fiind excesiv de critici la adresa cuiva ce ni se pare că pierde mult timp nefăcând nimic
”Leneșul mai mult aleargă”
Cum o fi asta?! După ce că leneșul este leneș, cum să alerge așa de mult încât să i se ducă buhul de
”Hoțul cu un păcat, păgubașul cu mai multe”
Mda! Am citit odată că un asemenea proverb trebuie să-l fi inventat un mare hoț ce s-a pomenit vorbind pentru a se
”Năravul din fire, n-are lecuire”
Da, un viciu persistent în viața noastră ar putea însemna o nărăvire la obiceiuri nu tocmai ortodoxe sau
Nu râvni la bunul altuia
Practic, proverbul acesta, derivă din cea de-a zecea poruncă sfântă și care te îndeamnă... ” Sa nu
”Mi-am răcit gura de pomană”
Sau, ți-ai răcit gura degeaba, sau și-a răcit gura de pomană, iată vorbe rostite de cei ce vor constata de-alungul
”Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum”
Nu cunosc vreo vorbă care să mă intrige mai mult ca aceasta! Păi, cum să pot să o accept, așa cum vine ea din
”Când omul cade, îi piere și umbra”
Rostesc vorba aceasta și îmi vine brusc să mă uit în spate, sau în lateral; de mult nu mai știu dacă
”Rău cu rău dar mai rău fără rău”
Păi, da, este un lucru dovedit că trăind lângă un om rău, mult timp, când acesta dispare, toate
”Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”
Iată un proverb care te face să zâmbești, de cum îl rostești, mai ales dacă ești de pe la țară! Cei care
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

CALENDARUL TRADIŢIILOR POPULARE

Iarna
Tradiţii:   Iarna se numeşte tot răstimpul cât ţine omăt. Ea se începe la Sf. Nicolae şi durează până la
Toamna
Tradiţii:   Toamna se începe de la Sf. Maria Mică şi durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie. Când tună
Vara
Tradiţii:   Vara începe cu Sf. Onofrei şi durează până la Sf. Maria Mică, 8 septembrie. Miezul verii sau
Primăvara
Tradiţii:   Primăvara se începe, după unii, cu prima lune din martie, după alţii când se sfârşesc zilele
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Cum măsurau sătenii timpul
Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin
Momentele zilei
Înainte de răsăritul soarelui Ȋn popor se spune că trebuie să te scoli înaintea soarelui, căci e păcat să răsară
«
»
  • 1
  • 2
Aprilie
Solomon a făcut ca luna lui april e jumătate cald şi numai jumătate frig, ca să poată oamenii samana pământul, să se
Martie
Mart e cea mai nesănătoasă lună; mart se numără din ziua de Sf. Toader şi ţine mai tot postul. În ziua ceea
Februarie
Poporul zice că luna lui februarie este: ferică şi desferică. Poate că unde în luna lui februarie începe a
Ianuarie
Începeţi să deregeţi gardurile, cercetaţi des prin pivniţă poamele, zarzavaturile; aerisaţi pe la amiazi
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4