Două escroace internaționale, prinse la Piatra Neamț

Autor: 

Se aciuiasera, de cateva luni, in Tinutul Neamtului, pacalind ba cate un staret de manastire, ba un flacau de insurat. Contesa Torok si fiica ei se dadeau drept niste milionare venite din strainatate, inseland cu viclenie, cu diferite sume de bani, pe oamenii mai avuti din regiune. Vanturasera in ultimii ani Europa, escrocand, sub diverse nume si pretexte, dar alias-ul cel mai des folosit era acesta: Contesa Torok, originara din Transilvania, care calatorea impreuna cu cele doua fiice ale sale, una de 20 de ani (si care-i devenise partasa la faradelegi) si alta de numai 8 ani.

Exista un singur adevar in valmasagul de minciuni cu care prosteau pana si fetele bisericesti: erau din Transilvania. Aveau insa un nume de familei mult mai prozaic, mai comun: Popescu – dupa unii ziaristi din epoca, Pop – dupa altii. Data fiind originea ei ardeleana, e posibil sa se fi numit Pop, iar in Regat sa-si fi spus Popescu.

Escrocarea unui tanar din Piatra Neamt

Ironie a sortii, aveau sa fie prinse nu la Viena, Berlin sau Budapesta, ci la Piatra Neamt. Un cunoscut comerciant din oras, al carui fiu tocmai fusese escrocat de cele doua, isi da seama cine sunt si le reclama la politie. Femeile sunt arestate intr-o zi de 13 (13 februarie 1912) – curat ghinion –, fiind trimise la sediul Sigurantei generale, la Bucuresti. Cazul avea sa faca valva, cateva saptamani, cat se instrumenteaza si toate legendele despre falsa contesa Torok fac deliciul cititorilor ziarelor.

Sa le luam si noi, pe rand. Si pentru ca escrocheria din Piatra Neamt este cea care le-a venit de hac, sa incepem chiar cu aceasta.

Maria Pop/Popescu, falsa contesa Torok, era in varsta de 47 de ani si a ajuns in judetul Neamt in septembrie 1911, impreuna cu fiicele sale. Pe cea mai mare, al carei nume apare si in dosarele de instructie, aflam ca o chema Aurica. Fiica cea mica, dupa arestarea mamei si a surorii mai mari, este trimisa in satul ei din Ardeal, in grija rudelor. Ziarele vremii nu s-au obosit sa-i retina numele.

“Contesa' si fiicele ei au ajuns in septembrie in satul Grentel, din comuna Bistricioara, unde au gasit adapost la preotul Romanescu, cel care avea sa fie primul care da crezare palavrelor celor doua femei si garanteaza pentru ele dinaintea celor pe care, cu abilitate, urma sa-i pacaleasca. Batrana Maria sustinea ca este posesoarea unei averi de milioane de coroane (moneda austro-ungara) in Transilvania, dar ca pornise la drum cu foarte putini bani. Garantand insa cu aceasta presupusa avere, ea reusea sa obtina imprumuturi sau diferite servicii. Interesant e faptul ca printre cei pe care reuseste sa-i excrocheze se afla cateva fete bisericesti importante in epoca, in Tinutul Neamtului, precum arhimandritul Moglan, de la Manastirea Neamtului, si Arhimandritul Teofan, de la Manstirea Durau.

Unul dintre motivele pentru care cei doi prelati s-au lasat pacaliti pare sa fie faptul ca preotul din Bistricioara a fost mijlocitor. Cum mijlocitor - si petitor – avea sa fie si in cazul unui tanar bun de insurat, din Piatra Neamt, al carui nume de familie era: Batranu. Se pune la cale casatoria drei Aurica, fiica falsei contese, cu tanarul nemtean, se intocmesc actele de dota – care presupun ca viitorii insuratei sa devina posesorii unei parti insemnate din averea ramasa in Transilvania, respectiv echivalentul a 200.000 lei romanesti –, iar in timpul cat se pregatea nunta, cele doua femei sunt invitate in conacul parintilor flacaului, unde li se pune totul la dispozitiei, inclusiv casa cu bani. Sub pretextul pregatirii voiajului in strainatate al viitorilor miri, precum si al unei nevoi stringente de bani, pentru intocmirea unor acte, ori pentru achizitia de toalete noi si scumpe pentru mireasa, ele “imprumuta' mai multe zeci de mii de lei. Ca, deh, mai multe urmau sa li se intoarca gazdelor, dupa nunta!

Au profitat asa de bunavointa familiei Batranu din Piatra Neamt vreo cinci saptamani. Numai ca intr-o zi tanarului i se pare ceva suspect si-si trimite tanara logodnica in Transilvania, sa aduca, in semn de buna credinta, 10.000 de coroane, in vreme ce maica-sa ramane zalog in Piatra. Batrana fuge din casa “cuscrilor', dar e prinsa in timp ce cauta din nou adapost la popa din Bistricioara. Fiica-sa e prinsa si ea, la Tulghes, in apropiere de Prisacani. Ziarele consemneaza si numele celor care le-au prins pe escroacele ce speriasera Europa: politistul Soarec si comisarul Turnea.

Cele doua femei ajung in arest, fiecare in alta celula, ca sa nu vorbeasca intre ele, si incepe instructia cazului. Batrana rezista mai mult. Fiica ei cedeaza insa in doua randuri. O data se dezice de mama, pretinzand ca nu e fata Mariei Pop/Popescu, la care s-ar fi trezit in casa pe cand avea numai trei ani, fiind furata de la tatal ei bun, un conte. In consecinta, tanara Aurica ar fi chiar contesa si-ar avea o avere considerabila, numai ca Maria n-o lasase sa se arate parintilor ei adevarati, caci avea nevoie de ea pentru escrocheriile pe care le facea. Bineinteles, nimeni nu-i da crezare. A doua cedare: incearca sa-si ia zilele, facandu-si lat din camasa de noapte. E vazuta insa de un gardian si salvata de la moarte, nu si de la puscarie.

Pe langa preotul din Bistricioara, care a jucat rol de mijlocitor al escroacelor, in cazul “Contesei Torok' au mai fost facute doua arestari, respectiv primarul si notarul din comuna Silistea – Gh. Balanescu si Const. Craiu – acuzati ca ar fi intocmit celor doua femei acte de identitate false. De asemenea, a fost arestat si calugarul Anatolie Chirita, de la Manastirea Neamtului, care a fost dovedit drept complice al falsei contese cel putin in doua dintre escrocherii, in care pagubiti au fost arhimandritul Neamtului si un tanar pe nume Sandu Ionescu.

Alte escrocherii ale falsei contese

Interogatoriile aveau sa scoata la iveala ca Maria si Aurica Pop/Popescu operasera si in alte localitati de pe teritoriul Romaniei – la Sinaia, Ploiesti si Barlad – printre cei escrocati numarandu-se si un ministru, al carui nume insa nu a ajuns la presa, fiind clasificat drept “strict secret'. Dar mai interesante sunt relatarile cu privire la escrocheriile facute pana la venirea celor doua in Regat.

Interorgatoriul scoate la iveala faptul ca Maria Pop (sa-i spunem asa, caci forma Popescu este vizibil munteneasca) s-a nascut in comuna Lupsa, comitatul Bistrita-Nasaud, din Transilvania avea 45-50 de ani si, scriu ziarele vremii, “pe cat e de urata, pe atat e de manierata, asa ca in societate nu poti face deosebire intre ea si orice alta dama din inalta aristocratie'. In satul natal a stat pana la 16 ani, dupa care a plecat sa lucreze ca fata in casa la diverse familii instarite. Fiind foarte inteligenta, deprinde repede un fel de comportament specific lumii aristocrate. Vantura Imperiul Austro-Ungar - si nu numai - inselandu-i pe cei care erau destul de creduli. Este prinsa si condamnata pentru prima data in 1907, dar avand un copil mic (cea de a doua fiica) si comportandu-se exemplar in inchisoare, e eliberata foarte repede, dupa care pleaca din nou in lume, continuandu-si “afacerile'. Imprumuta bani de la naivii care cred ca este o adevarata contesa, care asteapta sa primeasca niste bani de la administratorul mosiilor ei din Ungaria sau sa ridice banii depusi de sotul ei, contele Torok, in diferite banci din strainatate. In Transilvania, sustine ca are de primit bani din Romania, unde sotul ei are niste afaceri prospere.

In 1908, la putin timp dupa eliberarea din inchisoare, coboara din tren in gara din Dej – era imbracata elegant si insotita de cele doua fiice - si se cazeaza la hotelul Europa. Raspandeste zvonul ca e in cautarea unui avocat care s-o ajute sa recupereze o suma mare de bani din Romania si apoi imprumuta bani de la naivi, in contul sumei pe care, chipurile, o avea de primit. Cand a simtit ca ar putea fi descoperita, fuge la Sibiu, unde, introdusa in inalta societate de catre un ofiter de husari, savarseste o sumedenie de escrocherii. Ba, chiar, il inseala si pe viteazul ofiter, care isi desarta punga pentru ea, logodindu-se cu fiica-sa, Aurica. Pleaca la un moment dat din Sibiu, lasandu-si fiicele in seama ofiterului, care banuind ceva trimite potera pe urmele ei. E din nou condamnata, pentru trei ani, iar fiicele ii sunt trimise la Lupsa. Acolo, fiica ei cunoaste pe subprefectul comitatului, pe care-l vrajeste si-l convinge sa o scoata pe mama sa din inchisoare. O data libere, tot el le gaseste ceva de lucru intr-o familie din Alba Iulia, promitand sa se intoarca si sa afle cum o mai duc. Cele doua pleaca insa din Transilvania, cu acte false trec in Regat si incep sirul de escrocherii care se va incheia, dupa cum s-a vazut, la Piatra Neamt.

Date fiind tratatele convenite intre Romania si Austro-Ungaria, prevaland crimele sale din Imperiu, in cursul lunii martie falsa contesa si fiica ei sunt expulzate in Transilvania. De data aceasta, fara sa mai aiba sanse sa se eschiveze de la pedeapsa.

REPORTAJE

Și oamenii mari sunt oameni: Refugiul creativ
Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele poveşti din „La
Și oamenii mari sunt oameni: Visul mamei
Destinul celui mai mare muzician român din toate timpurile a stat de la început sub semnul miracolului.
Ștefan cel Mare și misterul morții sale. Care a fost, de fapt, adevărata cauză care a dus la dispariția voivodului
Moartea voievodului Ştefan cel Mare a fost consemnată și prezentată în fel și chip în cronicile vremii,
Și oamenii mari sunt oameni: Poznele copilăriei unui actor
A trecut deja un an de când nu mai e printre noi cel care gătea cartofi prăjiţi cu Gheorghe Dinică înainte
Și oamenii mari sunt oameni: Povestea
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii revoluției de la 1848. Mișcarea din Moldova a avut un caracter pașnic,
Cupa Satelor la oină, în 8-10 septembrie la Negrilești
Oina este sportul național, iar prima atestare a jocului apare în hrisoavele din secolul al XIV-lea. Era cunoscut
Și oamenii mari sunt oameni: Harap Alb la 140 de ani!
Basmul ”Povestea lui Harap-Alb” a fost scris de Ion Creangă și a fost publicat pentru prima oară la 1
Și oamenii mari sunt oameni: Rebela care i-a dat chip și glas Ecaterinei Teodoroiu
Actrița Stela Furcovici a rămas în amintirea publicului cinefil din România datorită rolului principal
Președintele Klaus Iohannins: „Să onorăm Imnul Naţional - catalizator al coeziunii naţionale şi sociale”
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României.
Și oamenii mari sunt oameni: 100 de ani de
Prin 1867, adică la 17 ani, Mihai Eminescu ducea o viață romantică, adică nestatornică. Plecase de acasă și acum
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Meniul unei nunți regale ca-n povești. De la caviar de Vâlcov la sărmăluțe românești
Meniul acestei nunti impleteste povestea regala cu cea rurala, trainica, romaneasca. Trei zile a nuntit Sinaia cand s-a
Gheorghe Caranda, primul erou aviator român
Gheorghe Caranda zburase alaturi de printul George Valentin Bibescu, alaturi de Aurel Vlaicu si de alti cativa pionieri
Surogatele de cafea, la țăranul român. Coajă de pâine, cartofi, rădăcină de topinambur, de cicoare sau de andivă (câteva rețete)
Surogatele de cafea au fost când modă, când necesitate, într-o societate marcată de lipsuri
Ziua Universală a Iei – tradiţia românească de o frumuseţe unică
Sâmbătă, 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume a fost
Două escroace internaționale, prinse la Piatra Neamț
Se aciuiasera, de cateva luni, in Tinutul Neamtului, pacalind ba cate un staret de manastire, ba un flacau de insurat.
Primele alegeri locale din România Mare. Unde era „izvorul fraudelor electorale”?
Primele alegeri de dupa Marele Razboi de Reintregire a Neamului, cele din 1922, s-au facut fara a avea o unitate, in
Actul de „naștere” a mititeilor cu bicarbonat de sodiu - o scrisoare de la 1920
Mititeii cu bicarbonat de sodiu au început a se prepara la noi pe la 1900. Într-o listă din 1902, cu
Ieftinirea traiului. Case de 8.000 de lei şi micșorarea prețului la pește și pâine. Vechi reţete împotriva sărăciei
IEFTINIREA TRAIULUI a fost preocupare constanta a guvernelor si parlamentelor care au condus tara in ultimii
Culorile Marţialităţii. Splendoarea uniformei dinaintea Marelui Război (VIDEO)
Prestigiosul Muzeu National Cotroceni si-a facut mai mult decat o datorie de onoare vernisand, la 10 Mai, de Ziua
Semnele cerului pe ii şi pe poale
Cândva, portul popular făcea parte din viaţa de zi cu zi a românilor, iar gospodinele se întreceau
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Un vasluian, decis să aducă în țară puieți din „mărul Raiului”. Strămoșul merilor crește în Altai
Ai auzit probabil de multe ori expresia „Raiul pe Pământ”. Iar dacă o asociezi cu cel mai cunoscut
Un preot și alte cinci persoane, decedate într-un accident de mașină, în pelerinajul la Sfânta Parascheva
Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă în jurul orei 18:00, pe DN 2 E, între Cornu Luncii şi
Festivalul Național „Crizantema de Aur”,  ajuns la ce-a de-a 50-a ediție
In perioada 19-21 octombrie 2017 se va desfășura în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei
Satul-muzeu care a păstrat și a transformat în artă simbolurile unei culturi străvechi (GALERIE FOTO)
Despre cultura Cucuteni am auzit cu siguranță din cărțile de istorie. Aceasta aparține uneia dintre cele mai vechi
Biserica de lemn din Poarta Sălajului - monument istoric de secol XVII, distrusă de furtună
Biserica de lemn din Poarta Sălajului, monument istoric de secol XVII, a fost puternic avariată de furtuna de duminică
„Ora de caligrafie” cu personalități de seamă ale României
Elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 „Sfinţii Voievozi” din București au participat, marți, împreună cu
Expoziţia de fotografie Interludii a artistului Cornel Brad
Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Igloo Media organizează miercuri, 13 septembrie a.c., ora 18.00
CineSat, Festival de film românesc în Argeș
În comuna Lerești din județul Argeș va avea, în perioada 8 – 13 august, o nouă ediție a Festivalului
65! Bilanțul negru al tragediei de la #Colectiv. Răzvan s-a SINUCIS! (VIDEO)
UPDATE: La 21 de luni de la pierderea ăn incendiul de la #Colectiv a iubitei lui, Tina, Răzvan, deși supraviețuise
A murit încă o îndrăgită interpretă a anilor 80
S-a stins din viață duminică, la numai 49 de ani, interpreta care făcea furori pe scenă și pe micile ecrane, la
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Fraţii Petreuş au purtat în suflet satul natal, Glod, indiferent de locul în care au poposit
Născuţi pe meleaguri maramureşene, fraţii Ştefan şi Ion Petreuş au îndrăgit muzica din anii nevârstniciei.
Au trecut 7 ani de la dispariţia Valeriei Peter Predescu
Valeria Peter Predescu s-a născut în octombrie 1947, la Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud. A debutat în 1971,
Sofia Vicoveanca a primit în dar un timbru vocal inconfundabil după ce a devenit mamă
Sofia Vicoveanca s-a născut la 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți, în inima Bucovinei. A avut o
Maria Ciobanu încânta musafirii părinţilor în copilărie
S-a născut pe plaiuri vâlcene şi este îndrăgită de românii din toate colţurile lumii. Maria Ciobanu
Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, “duel” pentru premiul I în perioada studenţiei
În perioada studenţiei, între Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş exista o mare concurenţă chiar dacă
Lioara, însurăţirea fetelor de pe Valea Crişului Negru
Cine n-a auzit şi n-a îndrăgit minunatul cântec “Lioară, Lioară” interpretat de Florica Bradu?
Elena Roizen, vocea care ne-a adus Dobrogea aproape
Elena Roizen s-a născut la 1 februarie 1945 la Ovidiu, judeţul Constanţa şi a debutat în 1965 la Radiodifuziunea
Daciana Ungureanu aşază simbolistica tradiţională pe vase din lut
Poposesc, deseori, la Novaci – Pociovaliştea – într-un univers tainic, într-o lume conturată cu
Biserica din Dretea, o bijuterie a meşterilor ţărani de odinioară, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Din vechime, meşterii lemnari au creat cu un rafinament aparte biserici din lemn. În jurul bisericilor s-au
Daniela Condurache a visat de mică să devină artistă
Interpreta Daniela Condurache s-a născut la 23 mai 1962 în localitatea Stănceşti, judeţul Botoşani. A avut o
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Această descoperire uimitoare adânceşte misterul tăblițelor de la Tărtăria. Controverse asupra celei mai vechi scrieri de pe Pământ
Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă o descoperire extrem de valoroasă, căreia, dacă i s-ar acorda importanţa cuvenită,
Și oamenii mari sunt oameni: Românii și automobilul
Se știe: românul are o relație specială cu mașina sa. Uitându-ne la valorile de trafic din marile orașe,
Și oamenii mari sunt oameni: Școala vieții
Vă amintiți de momentul celor de la Sector 7? Acela cu școala vieții pe care-o urmează toți băieții? Ei bine ideea nu
Și oamenii mari sunt oameni: Haiduc de București
În Bucureştiul de altădată legea era a celor bogaţi, prea puţini dintre săraci având vreo şansă la o viaţă
Topul celor mai înalte cruci din România. Una dintre ele se află în Cartea Recordurilor (FOTO și VIDEO)
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie – e prilejul fericit să vorbim despre... cele mai
Cele mai frumoase mesaje și urări de SFÂNTA MARIA!
Peste 2 milioane români își aniversează ziua onomastică cu ocazia zilei de 8 septembrie Sfânta MARIA.
Lacul Cinciș, cel bântuit de legende (VIDEO)
N-ar fi fost prima dată când amenajarea unui lac de acumulare ducea la strămutarea unor localități, așa că cele
Șinca Veche - de la templu dacic la altar creștin
Șinca Veche este un străvechi sat românesc de la poalele munților Făgăraș, cu un peisaj care îți taie
„Micul Gibraltar“ de pe Dunăre și legendele sale
Cândva era considerată paradisul fiscal al României, astăzi este doar o insulă abandonată în mijlocul
Colonada staţiunii Buziaş – o construcție unică în România, închinată împărătesei Sissi
Buziaş, stațiunea care astăzi trăiește din amintiri a reprezentat cândva o emblemă a Banatului, unde obişnuiau să
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ULTIMELE ŞTIRI

Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie a început

 

Campania electorală pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc ...

Noi reguli pentru proprietarii de apartamente. Amenzile sunt uriașe

Autoritatea Națională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) a dat un ordin prin ...

Ploaia de meteori Orionide luminează cerul în acest sfârşit de săptămână

 

Unul dintre cele mai impresionante spectacole ale cerului va atinge ...

Fermierii pot depune cererile pentru sprijin cuplat în sectorul vegetal până la 31 decembrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că pentru ...

Petre Daea a vorbit cu delegaţia europeană despre problema neonicotinoidelor

Petre DAEA, ministrul Agriculturii l-a primit la sediul instituţiei, pe ...

Sărbătoarea zaibărului şi a prazului în oraşul lui Amza Pellea

In perioada 20-22 octombrie, in Băilești, județul Dolj, se desfășoară cea de-a ...

Râul Lăpuş a fost poluat, în urma unei deversări la iazul de decantare Bozânta.

În urma unei operaţiuni de deversare a apei acumulate pe iazul de ...

O nouă ediție a Festivalului Vinului la Timișoara

Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Vinului, care se va desfăşura în ...

Proiectul de conştientizare a colectării selective pe agenda Ministerului Mediului

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat joi (19 octombrie), la Iaşi, ...

Șomerii din Bistrița Năsăud pot alege din 14 programe de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud ...

Râurile din Bistriţa Năsăud vor fi repopulate cu crap

Râul Someș, Șieul, râul Bistrița, pârâul Roșua şi ...

Al IX-lea Congres Naţional de Geriatrie şi Gerontologie începe joi la Otopeni

Congresul al IX-lea de Geriatrie şi Gerontologie va avea loc la Clinica Otopeni ...

Producătorii de tomate vor avea mai mult timp la dispoziție pentru valorificarea produselor

 

Producătorii agricoli susținuți prin program guvernamental să cultive ...

Se pot depune cererile de plată pentru motorina utilizată în agricultură

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, ...

FAO solicită fonduri pentru a lupta împotriva unei infecţii care ameninţă culturile de banane

 

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a lansat ...

REŢETE DE SUFLET

Nunțile miezului de vară și-o rețetă neobișnuită, de purcel împănat cu boabe de strugure
Exista un moment cu totul special in vara cand nuntile intra intr-o rotire fara sfarsit. Fara sfarsit am spus? Nu, nu
Rețeta de suflet. Firul de indrușaim
Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele
Rețeta de suflet. Un gând de Înălțare
Pe-acasa pe la noi, in Moldova bunicilor, ziua de Ispas trecea cu oua rosii, cu ceapa si usturoi verde, cu o pulpa de
Rețeta de suflet. Plăcinte coapte în „ler”
În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi
Rețeta de suflet. De la „crudivorism” la „raw vegan”
Cine îşi imaginează că dieta vegană fără foc (raw vegan) este o invenţie – şi o cucerire - a timpului pe
Rețeta de suflet. Poveste de la conac
S-a intamplat sa gasesc intr-o zi, in galantarele unui supermarket, potarnichi. Pasaruici mari abia cat pumnul unui
Rețeta de suflet. Marea bucătărie uitată a Ardealului
Gastronomia Ardealului a fost, în istorie, unul dintre marile câştiguri ale artei culinare. Ceea ce avem de
In Evul Mediu, primele reţetare care apar sunt in strănsă relaţie cu cărţile de medicină. In "Antidotarium Mesuae"
Rasfoiesc, cu placerea de a descoperi gustul altei epoci, paginile unei carti de Constantin Bacalbasa. Tiparita inainte
Rețeta de suflet. O ciorbă și legenda ei
Creatorii de rețete (tradiționale!), ca și creatorii de folclor, nu sunt numai apanajul unui timp care a trecut. Un
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Păstrăvi pe pat de legume
Ce loc sa fie mai prielnic unei discutii prietenesti decat bucataria!? Cata vreme se face cafeaua, poti sa vorbesti
Tarta de afine, cu jeleu de vin
Cu fructe cu care ne-amintim de vaă, preparăm o prăjitură rustică, menită sa bucure zilele ametite de ultimele zvacniri
Mămăligă umplută (rețeta bunicii)
Nu știu cum va fi trecut timpul pentru dumneavoastră, dar eu am fost crescută într-un sat de pe apa Tazlăului,
Mușchi de vacă cu smântână - rețeta Ecaterinei Steriady, de la 1871
Fiind azi o sfântă zi de duminică și plăcându-le românilor a se-nfrupta din carne într-o zi ca
Plachie de stridii - rețeta Ecaterinei Steriady (colonelu), de la 1871
Plachie de stridii - e o curiozitate, azi, dar în veacul al XIX-lea, pe când stridiile de Marea Neagră
Raci cu maioneză - rețeta Ecaterinei Steriady (colonelu), din 1871
Raci cu maioneză - o rețetă clasică. Vă aduceți aminte vorba aia: că racii sunt buni în lunile care nu conțin
Orșadă de sămânță de pepene galben - rețeta din 1871 a Ecaterinei Steriady
Pentru că-i în toi sezonul pepenilor – fie ei verzi ori galbeni – n-am să vă las să risipiți
Alivenci - rețeta din 1871 a Ecaterinei Steriady (colonelu)
  Ecaterina Steriady, coloneleasa care publica în 1871 prima ediția din cartea de bucate ce avea să
Ciorbă de dovlecei, acrită cu aguridă (rețetă de miez de vară)
Ciorba de dovlecei cu aguridă răcorea lesne zilele de vară ale bătrânilor noștri, mai ales că se putea
Minitarte cu crema de nuci (rețeta Mioarei Stochiță)
Cărui copil nu-i plac dulciurile!? Şi cine poate alunga copilul din fiecare dintre noi, atunci când pe dinainte
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

TRADIŢII

Noul Pavilion Muzeal Multicultural de la Muzeul Astra din Sibiu
La sfârșitul lunii noiembrie s-a finalizat componenta proiectului Patrimoniu Deschis care prevede construcția
Povestea lăzilor săseşti din Transilvania ajunge în capitala ţării
Fiind gândită de la început ca o expoziţie itinerantăPovestea lăzilor săseşti din Transilvania
”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei”
Expoziţia ”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei” se va deschide joi,
Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului”, în municipiul Băileşti
Primăria Municipiului Băileşti, Consiliul Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea” organizează, pe
Global Mindscape, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi
Cea de-a şasea ediţie a Divan  Film Festival a ajuns la final
Duminică, 30 august, s-a încheiat cea de-a șasea ediție a DivanuluiDegustătorilor de Film și Artă Culinară,
Festivalul ,,Tarafuri şi Fanfare
Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă organizează astăzi, cea de-a X-a ediţie a
Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a
O zonă pe care multă lume încă nu o cunoaşte, va fi ,,expusă” în acest sfârşit de
Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a X-a
Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Asociaţia Culturală GRIGORE LEŞE
Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare
Unicul festival din ţară ce reuneşte tradiţii, arte şi realităţi culturale din ţară şi din străinătate, se
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Olăritul – meșteșugul tradițional ce se zbate între viață și moarte
Olăritul este un meșteșug tradițional românesc moștenit încă din neolitic, prin care pământul, apa și
Ceramica de Horezu, marcă identitară a românilor
Un meşteşug tradiţional unic, practicat atât de bărbaţi, cât şi de femeile din partea de nord a judeţului
Moara de apă din Topleţ macină porumb la Muzeul ASTRA
În luna iunie a anului trecut, două mori din patrimoniul Muzeului ASTRA, una de apă şi alta pe tracţiune
Micii mari meşteşugari din nou la Sibiu!
În perioada 29 iulie - 2 august 2015, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de aXX-a
Semne în lemn de Maramureș
Cadre pentru ușă, poartă, fereastră. Mii de troițe din lemn. Mult lemn. Pentru o viață și pentru mai multe vieți.
„Stuful românesc e beton”... pentru constructorii de case din Europa
Delta Dunării este cea mai mare rezervație naturală din Europa. In anul 1991 a dobândit recunoașterea
Mobilă pentru totdeauna
Meșterii satului de odinioară creau obiectele necesare gospodăriilor sătești. Fiecare obiect poartă denumiri arhaice de
Civilizaţia rurală a lemnului
Lazile de zestre, dulapurile, blidarele, culmile de pat etc., aceste obiecte pline de farmec si mister, realizate de
Ţesutul, artă şi meşteşug
Fragmente de tesaturi au fost descoperite datand inca din epoca bronzului pe teritoriul tarii noastre, mai precis
Să învârtim iar roata olarului
Olaritul reprezinta o indeletnicire pe care noi romanii o mostenim din adancul timpurilor, de la indepartatii nostri
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
”Face umbră pământului degeaba„
Zicem, câteodată, fiind excesiv de critici la adresa cuiva ce ni se pare că pierde mult timp nefăcând nimic
”Leneșul mai mult aleargă”
Cum o fi asta?! După ce că leneșul este leneș, cum să alerge așa de mult încât să i se ducă buhul de
”Hoțul cu un păcat, păgubașul cu mai multe”
Mda! Am citit odată că un asemenea proverb trebuie să-l fi inventat un mare hoț ce s-a pomenit vorbind pentru a se
”Năravul din fire, n-are lecuire”
Da, un viciu persistent în viața noastră ar putea însemna o nărăvire la obiceiuri nu tocmai ortodoxe sau
Nu râvni la bunul altuia
Practic, proverbul acesta, derivă din cea de-a zecea poruncă sfântă și care te îndeamnă... ” Sa nu
”Mi-am răcit gura de pomană”
Sau, ți-ai răcit gura degeaba, sau și-a răcit gura de pomană, iată vorbe rostite de cei ce vor constata de-alungul
”Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum”
Nu cunosc vreo vorbă care să mă intrige mai mult ca aceasta! Păi, cum să pot să o accept, așa cum vine ea din
”Când omul cade, îi piere și umbra”
Rostesc vorba aceasta și îmi vine brusc să mă uit în spate, sau în lateral; de mult nu mai știu dacă
”Rău cu rău dar mai rău fără rău”
Păi, da, este un lucru dovedit că trăind lângă un om rău, mult timp, când acesta dispare, toate
”Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”
Iată un proverb care te face să zâmbești, de cum îl rostești, mai ales dacă ești de pe la țară! Cei care
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Motivele pentru care colindele ne rămân în minte
Unul dintre cele mai bune lucruri care au legătură cu sezonul sărbătorilor de iarnă este reprezentat de muzica
Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii
Despre Sfantul Ilie (pomenit de Biserica Ortodoxa la data de 20 iulie) se spune ca este singurul care s-a urcat la cer
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o sărbătoare a agriculturii
Pe data de 29 iunie, în fiecare an, se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi apostoli sunt
Obicei unic în România de RUSALII: Ce este udatul nevestelor?
Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Rusaliile vor fi
Rusaliile, un spectacol aparte al obiceiurilor românești
La 50 de zile după Paști se sărbătoreste minunea Pogorării Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului, cărora le-a
Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena
Pe data de 21 mai, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Constantin și a mamei sale Elena.
Sfântul Gheorghe, patronul naturii înverzite
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanți sfinți în calendarul creștin-ortodox. El
Săptămâna Patimilor
Acestea sunt ultimele zile din Postul Paștelui, iar creștinii retrăiesc tensiunea clipelor de la sfârșitul vieții
Lăzărelul, sâmbăta învierii lui Lazăr
Săptămâna dinaintea Floriilor este numită „a Floriilor”, ziua cand florile, plantele de orice fel
Floriile, sărbătoarea Renașterii
De Florii, una dintre marile sărbători ale lumii creștine, elementele creștine și precreștine se îmbină în
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

CALENDARUL TRADIŢIILOR POPULARE

Decembrie
Sfaturi generale: Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s‑a adunt
Noiembrie
Sfaturi generale: Puneţi sălcii; gunoiţi pomii; acoperiţi pomii mai gingaşi, îngropaţi via; curăţiţi pomii de
Octombrie
Sfaturi generale: Săpaţi gropi prin livezile umede; puneţi gunoi pe câmpurile cu trifoi, curăţiţi pomii de
Septembrie
Sfaturi generale: Araţi câmpurile de grâu şi semănaţi-le până pe la 13. Sămănaţi încă varza
August
Sfaturi generale: Araţi pentru sămănăturile de iarnă şi zdrobiţi glodurile de pe camp. Puneţi gunoi pe
Iulie
Sfaturi generale: Semănaţi pentru a doua oară spanac şi varză, udaţi straturile cu apă de vale, dacă este secetă.
Iunie
Sfaturi generale:  Când e zăduf, scuteşte vitele, adăpostindu-le la umbră. Oculează pădureţii mai bine
Mai
Sfaturi generale: În mai semănaţi in, ca din două semănături să vă iasă cel puţin una: cânepa se seamănă
Aprilie
Solomon a făcut ca luna lui april e jumătate cald şi numai jumătate frig, ca să poată oamenii samana pământul, să
Martie
Mart e cea mai nesănătoasă lună; mart se numără din ziua de Sf. Toader şi ţine mai tot postul. În ziua ceea
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Cum măsurau sătenii timpul
Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin
Momentele zilei
Înainte de răsăritul soarelui Ȋn popor se spune că trebuie să te scoli înaintea soarelui, căci e păcat să răsară
«
»
  • 1
  • 2
Iarna
Tradiţii:   Iarna se numeşte tot răstimpul cât ţine omăt. Ea se începe la Sf. Nicolae şi durează până la
Toamna
Tradiţii:   Toamna se începe de la Sf. Maria Mică şi durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie. Când tună
Vara
Tradiţii:   Vara începe cu Sf. Onofrei şi durează până la Sf. Maria Mică, 8 septembrie. Miezul
Primăvara
Tradiţii:   Primăvara se începe, după unii, cu prima lune din martie, după alţii când se sfârşesc zilele
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4