Bucuria pentru binele celuilalt
Binele celuilalt tinde să devină unul dintre coșmarurile cele mai mari ale celor ce formăm societatea de azi, fie dacă ne referim la aspectul concurențial din competițiile școlare, sportive, din plan economic sau uneori chiar din plan spiritual. Invidia și ura pornite din egoismul „bine crescut" se camuflează excelent căutând să se justifice conștiinței și cerșind tăcut celor din jur aprobarea călduroasă a gândurilor, a cuvintelor sau a atitudinilor dușmănoase deghizate perfid sub chipul dorinței de dreptate, al exigenței „firești" față de carențele comportamentale ale persoanelor din jur sau uneori chiar sub pretextul grijii pentru „mai-binele" social sau personal al celor vizați.
07 Ianuarie 2015, 13:18
Botezul Domnului prăznuit anual de creștini ne aduce în amintire un om cu o viață sfântă care a avut privilegiul de a pregăti pe contemporanii săi prin pocăință și de a-L prezenta acestora pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că despre el este vorba, s-a impus în conștiința noastră mai ales pentru această cinste de care s-a învrednicit de sus de a mărturisi alături de Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, „Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). Dar, pe lângă acest aspect, Sfântul Ioan se mai face mărturisitor al unei trăsături sufletești aproape nebăgată în seamă din cauza modestiei ei – bucuria pentru binele celuilalt.
Atunci când a adunat la Iordan mulțimi nesfârșite de oameni cucerindu-i prin puterea cuvintelor sale și prin grija față de sufletele lor înrobite de păcat, Sfântul Ioan a fost întrebat de câțiva trimiși ai oficialităților vremii dacă este el Mesia și cu ce drept botează pe oameni dacă nu are această calitate. Sfântul Ioan nu s-a lăsat copleșit nici de faima de care se bucura, nici de disprețul ascuns al adversarilor săi. El a răspuns în fața tuturor celor prezenți că deși este trimis al lui Dumnezeu, nu se consideră decât un om obișnuit care preînchipuie prin apă Botezul înnoitor pe care avea să-L ofere celor ce cred Cel Ce botează cu lumina dumnezeiască.
Sfântul Ioan a adăugat că Hristos trebuie să crească (în apreciere), iar el să se micşoreze." (Ioan 3, 30), arătând că se bucură de această „răsturnare" de situație, cinstea de care se va bucura Hristos considerând-o nu doar îndreptățită, ci și o sporire a privilegiului său de slujitor al Lui.
La prima vedere, nimic neobișnuit, ceva firesc, un om se pleacă supus și acceptă fără resemnare sporirea în popularitate a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Și totuși, aceaste cuvinte ascund un înțeles mult mai adânc.
Orice om este chemat să se smerească în fața lui Dumnezeu și să se bucure de binele semenului său pentru că făcând astfel își sporește în mod exponențial propria cinste și împlinire.
Chiar și atunci când totul pare a se nărui, cel smerit, cel altruist, cel care empatizează fără viclenie cu semenul său se va umple de slavă. Ioan Botezătorul moare într-un mod injust, în timp ce înfiera adulterul unui conducător de stat, ajunge în iad unde propovăduiește venirea lui Răscumpărătorului așteptat și apropierea izbăvirii din moarte, iar în final este înviat și așezat cu trupul în Rai după răstignirea și Învierea lui Hristos. Cinstea dobândită pentru smerenia și bucuria sa sinceră pentru celălalt l-au făcut vrednic de cuvintele rostite de Mântuitorul: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11,11).
