Ciclo-turism în Parcul Naţional Munții Rodnei
Centrul de turism Maramureș a inițiat, în urmă cu doi ani un proiect privind crearea, în parcul național din Munții Rodnei, unui circuit destinat amatorilor de călătorii cu bicicleta. Obiectivul a beneficiat de fonduri europene în valoare de 70 000 de euro. Circuitul leagă prin drumuri pentru bicicletă cinci localităși rurale din zonă. Printre acestea se numără și Groșii Țibleșului, localitate în care a poposit și Caravana Antenei Satelor.
09 Iulie 2015, 17:12
În ciuda creșterii an de an a numărului celor care sunt amatori de ciclo-turism, circuitul maramureșean nu a adus nici pe departe atăt de mulți vizitatori pe cât se așteptau inițiatorii proiectului.
Acest lucru se datorează, pe de o parte, pentru că zona nu este una tradițional turistică. Obiectivul este situat într-o zonă colinară, a cărui relief o face potrivită pentru astfel de călătorii, transmite Leontin Cupar, corespondent Radio Antena Satelor. Pe de altă parte nici nu a beneficiat de o promovare prea intensă.
Autoritățile promit că vor face mai multe eforturi pentru promovarea circuitului care însumează 100 de kilometri și vor căuta și alte zone pretabile acestui tip de turism.