-
Mihai Pacuraru
Joi, 03 August 2017 09:31

Vechiul Testament – lămuriri 3

Canonul Scripturii iudaice (Vechiului Testament) s-a format treptat, cărțile despre a căror origine divină a fost încredințat poporul iudeu fiind adunate și păstrate în Sfânta Sfintelor, alături de chivotul cu tablele Legii (Deuteronom 31, 9).

În general este adoptată părerea că încheierea canonului iudaic s-a făcut în timpul reorganizării politice și religioase a poporului iudeu, după întoarcerea lui din robia babilonică, și că această lucrare de încheiere a săvârșit-o bărbatul providențial al acelor timpuri: Ezdra (2 Macabei 2, 13; iudeul Iosif Flaviu, Contra ApionemI, 8).

Joi, 03 August 2017 09:31

Noul Testament – lămuriri

Descoperirea divina este cuprinsă în Sfanta Scriptura și in Sfanta Tradiție.

Noul Testament este o colecție de 27 de cărți, așternută fiind, in scris, de ucenicii Mantuitorului, in circa 50 de ani. Aceasta reprezintă un tablou istoric al vieții și activității Mantuitorului Hristos și a Apostolilor Săi, oglindită atat in istoria evreilor cat și cea universală.

Aceste scrieri au luat denumirea de ,,Cărțile Noului Legămant sau Așezămant,, spre a se deosebi de cărțile vechi-testamentare, care sunt revelația divină prin gura proorocilor, inaintea venirii Domnului Iisus Hristos si care s-au numit ,, Cărțile Vechiului Legămant,,.

Joi, 03 August 2017 09:31

Sfintele Taine - introducere

Misterul care învăluie viața noastră de când ne naștem și până murim este o taină: Taina Sfintei Treimi sau a iubirii lui Dumnezeu Care ne-a creat,manifestată față de oameni. În parte cunoaștem această Taină, din ceea ce ne-a descoperit Însuși Dumnezeu, în modul cel mai deplin prin Iisus Hristos – Fiul Său făcut om pentru mântuirea noastră. Pe măsură ce acceptăm împărtășirea de comuniunea cu El, prin dialogul rugăciunii și prin trăirea cuvântului Său, cunoaștem mai deplin și pătrundem mai mult Taina Persoanelor Dumnezeiești, dobândind viață veșnică și plină de sens (Ioan 17, 3).

Credința creștină, în esența ei, este o terapie divină, un mod de viață acceptat conștient, din convingere și recunoștință față de Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru, prin care putem dobândi asemănarea noastră cu El în virtute, în special în iubire și smerenie. Din această cauză, primirea calității de creștin sau de fiu al lui Dumnezeu în dar, nu se petrece mecanic, exterior sau magic, nici pripit și fără o bună cunoaștere a dificultăților ce le prezintă, ci este condiționată de parcurgerea liberă și activă a primilor pași în acest fel de viață sfântă.

Prin Sfânta Taină a Botezului sunt iertate, așadar, păcatele săvârșite anterior, se scot afară din inimă puterile întunericului (demonii) și se sălășluiește Hristos pentru totdeauna ca Stăpân și Domn, sursă de viață și de putere în dobândirea virtuților. În cazul pruncilor, le este „iertat" (tămăduită firea omenească) de păcatul strămoșesc, adică de înclinarea spre păcat (consecință a păcatului săvârșit de Adam și Eva, dar în special de la strămoșii direcți). Cei botezați sunt eliberați din robia pornirilor egocentrice, de neascultarea față de Dumnezeu și de urmărirea plăcerilor trecătoare prin evitarea durerii (tendință dobândită din pricina nașterii biologice ce se petrece, în condițiile prezente, din poftă trupească). Bineînțeles că aceste daruri ale Botezului se mențin prin continuarea unui mod de viață autentic creștin.

Primele cuvinte pe care le-au rostit oamenilor Sfântul Ioan Botezătorul în pustia Iordanului (Matei 3, 2), Mântuitorul Hristos la începerea propovăduirii (Matei 4, 17) și Sfinții Apostoli la întemeierea Bisericii sub inspirația Duhului Sfânt(Faptele Apostolilor 2, 38) au fost: „Pocăiți-vă!". Acest îndemn nu este unul întâmplător, secundar, ci prin împlinirea lui redobândim curățirea sufletului și dispoziția smerită plăcută lui Dumnezeu prin care ne facem părtași darurilor Sale cerești.

În Taina Spovedaniei Hristos este prezent în mod nevăzut ca Doctor tămăduitor al sufletelor noastre, suferă împreună cu noi durerile și urmările pe care le-au imprimat patimile în ființa noastră și ne ajută ca robiți de dragostea Lui biruitoare a morții să ne schimbăm viața punând început bun, eliberându-ne din „anturajul" cel înrobitor al diavolului și al plăcerilor trecătoare oferite de trup și lume.

Joi, 03 August 2017 09:30

Sfânta Biserică

Scopul vieții creștine este dobândirea harului Duhului Sfânt (Ioan 3, 5 ), iar aceasta înseamnă a fi organ viu, conștient și activ al Bisericii – garanția de netăgăduit a prezenței Duhului Sfânt în lume (Luca 24, 49 ; Ioan 14, 26 ).
Din acest motiv, este foarte important să învățăm, înainte de toate, ce este Biserica pentru a vedea apoi cât de avansați suntem în împlinirea acestui scop și pentru a ne clarifica etapele ce sunt parcurse pentru atingerea lui. Altfel, există riscul să confundăm scopul vieții duhovnicești cu mijloacele văzute rânduite de Dumnezeu și să rămânem simplii „primitori" ai puterilor sfințitoare de la care să așteptăm un efect magic, fără a ni le însuși în mod real devenind purtători și transmițători ai lor (Ioan 7, 37-38 ).

Viața veșnică este împărtășirea de Dumnezeu, Care singur este existent din veci, nemuritor și atotputernic. De aceea, după curățirea de păcate (prin Taina Botezului) și după primirea puterii Duhului Sfânt de a lupta cu ispitele (prin Taina Mirungerii), creștinul primește împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos „spre lăsarea păcatelor și viața de veci".

Prin aceasta ni se confirmă încă o dată că scopul vieții noastre creștine nu este doar despătimirea sau chiar străduința de a nu mai săvârși răul, ci unul cu mult mai înalt: viața în unire cu Dumnezeu și dobândirea dragostei ca deprindere izvorâtă din inimă, în mod dezinteresat și permanent.

Așa cum am arătat, primirea Sfintei Taine a Împărtășaniei este esențială pentru viața noastră, dar în același timp pentru ea trebuie să avem dispoziția interioară necesară de a ne deschide acestei întâlniri și comuniuni cu Dumnezeu și cu semenii.

Ea este o Taină a comuniunii prin excelență, este darul și jertfa lui Hristos făcute celor ce cred în El și care tind spre împlinirea voii Lui (Matei 22, 37-39). Prin ea ni se oferă lăsarea păcatelor și viața de veci dacă anterior am iertat și noi din inimă celor ce ne-au greșit și ne-am recunoscut păcatele în duh de pocăință prin cercetarea atentă a conștiinței și cu dorința sinceră de a nu le mai săvârși.

Pagina 3 din 14