-
Mihai Pacuraru
Joi, 03 August 2017 09:30

Riscul de a fi liber

Secolul nostru are privilegiul de a dobândi renumele de „apogeu al libertății". De aceea, este important să ne oprim câteva clipe și să ne întrebăm: care este sensul acestei libertăți sau libertatea fără limite – la ce bun? Până unde poate să se extindă libertatea într-o societate, familie, viață a unui om?

Joi, 03 August 2017 09:30

Sfințirea apei - Aghiasma mică

Ierurgiile sunt rugăciuni de binecuvântare și sfințire a omului, a lucrurilor și a tot ce slujește acestuia, de binecuvântare și sfințire a firii înconjurătoare. Ierurgia cea mai cunoscută ce se săvârșește în Biserica Ortodoxă este cea a sfințirii apei (Aghiasmei), apa fiind lucrul cel mai de trebuință în viață de zi cu zi.

Cuvântul „Aghiasmă" (Aiasmă) provine de la grecescul „aghios" (sfânt) și înseamnă sfințire. Prin „aghiasmă" se înțelege atât apa sfințită de preot, cât și slujba pentru sfințirea ei.

Joi, 03 August 2017 09:30

Sfinţirea apei - Aghiasmă mare

Aghiasmă mare – "Sfinţirea cea mare a apei", se săvârseste de două ori pe an, mai întâi, ea este săvârşită în ajunul Bobotezei, când preotul sfinţeşte apă cu care apoi botează casele creştinilor cântând troparul : ,,În Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne..." Iar mai apoi în ziua de Bobotează din 6 ianuarie, după Sfânta Liturghie, când creştinii pot lua acasă ,"Aghiasmă mare", pentru nevoile de peste an.

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţă lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie." (Facere cap. 2,7)

Cultul morţilor în Biserica ortodoxă se mai numeşte şi grijă pentru cei adormiţi, fiind impropriu spus ,,pentru cei morţi". Trupul trebuie să se întoarcă în ţărână, în pământul din care a fost creat, iar sufletul să se ducă la Dumnezeu.
"Să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat" (Eclesiastul 12, 7)

"Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Sf. Ev. Ioan 8.12)

Creştinul spovedit şi împărtăşit (grijit), pleacă din lume/din viaţa aceasta însoţit de Hristos Dumnezeul nostru.

Până în ziua înmormântării celui răposat, preotul este chemat de rudele acestuia pentru a săvârşi panihida - cuvât grecesc ce înseamnă priveghere sau slujba de toată noaptea, cunoscută ca slujba „Stâlpilor" – Cina, este o rugăciune scurtă, o prescurtare a slujbei de înmormântare la care se adaugă şi citirea unor părţi din cele patru Sfinte Evanghelii.

Slujba este alcătuită din rugăciuni începătoare şi troparele de la slujba înmormântării în care preotul împreună cu cei rămaşi se roagă pentru iertarea şi odihna celui răposat.

Joi, 03 August 2017 09:30

Maica Domnului - Theotokos

"Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim".

“Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19)

 

Zglobiul viețuitor acvatic, peștele, este unul dintre ființele animale preferate de autorii scrierilor evanghelice, fiind o prezență familiară locuitorilor din Galileea de dincolo de Iordan și, totodată, sursa lor de existență primară. S-ar părea că, fără o anume semnificație mistică, peștele apare în pildele rostite de Mântuitorul în special din considerente pedagogice.

Joi, 03 August 2017 09:30

Bucuria de a fi creștin

Modul de viață al omului contemporan este așezat de obicei în contrast cu ceea ce înseamnă a fi creștin. Dacă primul este văzut ca un om căutător al confortului, bunăstării economice, împlinirii propriilor capricii, creștinul pare a fi un om cel mai adesea introvertit, cu un excesiv spirit de autoanaliză și autoflagelare, neîncrezător în propriile aptitudini și adesea un moralist justițiar față de cei din jur. El știe foarte bine cum stau lucrurile, cum trebuie să trăiască un om, dar pare a nu fi în stare să se ridice la aceste „standarde" în pofida eforturilor susținute pe care le face.

Bradul de Crăciun este un obiect tradițional pe care îl asociem tot mai des cu sărbătoarea Nașterii Domnului. Totuși, la originile sale, includerea lui în atmosfera diferitelor „sărbători de iarnă" se pare că datează încă din perioada antică precreștină. Romanii aveau obiceiul să-și împodobească locuințele cu un brad pe care îl suspendau de plafonul camerei cu vârful în jos. Această practică semnifica legătura nemijlocită dintre nemurirea sufletului și Divinitatea mereu tânără locuitoare în ceruri. Bradul, în acest sens, era perceput ca arborele sfânt cu veșmântul mereu verde și nebiruit de „moartea" din anotimpurile reci.

Pagina 5 din 14