-
Mihai Pacuraru
Joi, 03 August 2017 09:30

Rugăciunea smerită

"Când omul îşi recunoaşte cu smerenie starea sa păcătoasă,
atunci este recunoscut de oameni ca fiind un om al lui Dumnezeu."
(Sfântul Paisie Aghioritul 1924 – 1994)

Pentru a vorbi despre rugaciunea smerită, mai întâi trebuie să definim ce înseamnă smerenia, iar acest lucru îl aflăm foarete uşor apelând la dicţionar/dex: „atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviinţă.”, sau în termini bisericeşti : „evlavie, cucernicie, pioşenie”.

Joi, 03 August 2017 09:30

Copilăria – vârsta inocenței?

Oricât de mari ar putea fi considerate progresele realizate în timpul nostru în domeniile științelor, în universul tehnologiilor micro și macroscopice, al promovării drepturilor omului sau al sistemelor de apărare, constatăm o pierdere majoră și cu efecte dramatice la nivelul întregii planete, anume: pierderea inocenței, chiar și în rândul copiilor. Punerea în pericol a inocenței reprezintă o problemă la fel de gravă ca și cea a defrișării iraționale a pădurilor sau precum cea a poluării mediului și, de ce nu, mai asemănătoare în urmări, precum cea a consumului de droguri și a crimei organizate. Dacă pentru atenuarea celorlalte pericole există o anumită preocupare, în privința protejării inocenței legiuitorii par lipsiți de vlagă, mass-media este aproape mută, iar familia, ultimul bastion, se simte singură și adesea neputincioasă.

Joi, 03 August 2017 09:30

Închinarea în duh și în adevăr

Întrebat fiind odată care este locul potrivit în care se cuvine oamenilor să aducă închinare lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a răspuns că adevăraţii credincioși se roagă Tatălui „în duh şi în adevăr” (Evanghelia după Ioan 4, 23-24) deoarece, Dumnezeu fiind spirit absolut și atotprezent, „reușita” rugăciunii depinde de dispoziția celui care o face. Rugăciunea nu este condiționată, așadar, în principal, de ceva exterior, ci calitatea ei reflectă atitudinea pe care o manifestăm constant prin gândurile, cuvintele și comportamentul nostru. Ea are ca rezultat, adesea, suma trăirilor pe care le producem celor din jur și reprezintă o „radiografie” nefalsificată a modului în care îi percepem.

Joi, 03 August 2017 09:30

Despre conștiință și credință

Dintre darurile sădite de Dumnezeu în firea noastră, cel mai puțin apreciat și folosit de om este conștiința. Ea este sfetnicul nostru cel mai bun dacă o ascultăm pentru că judecă lucrurile după niște legi veșnice, cu efecte dincolo de această existență trecătoare. Cel mai adesea, însă, o percepem ca pe o voce neîndurată, slujitoare exclusiv Adevărului, ca pe un avocat al dreptății universale cam „nerealist” și „excesiv” de pudic pentru „oportunitățile” vieții de zi cu zi condiționate de compromis și minciună.

De multe ori ne întrebăm ce înseamnă adevărata căință, care este măsura ce poate echilibra balanța judecății divine? Cum putem dobândi cu adevărat Raiul? Sfânta Scriptură ne învață că „pocăința este ferirea de rău și împlinirea binelui” (Psalmul 33, 14), adică ceva pozitiv prin care așezăm în locul răului săvârșit un bine, sporind pe cât putem binele cu ajutorul lui Dumnezeu.

Viața pământească a Mântuitorului Hristos este o sursă nesecată de putere și de întărire în credință. Tot ceea ce a săvârșit El de la Întruparea din Fecioara Maria până la Înviere are o profundă însemnătate și reprezintă un îndemn și un exemplu de iubire și ascultare față de Dumnezeu, de iubire și prețuire față de om. Viața Sa este un dar de bunăvoie făcut pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră, un dar al Sfintei Treimi Dumnezeul nostru. Să ne oprim câteva clipe și să medităm la ultima săptămână a Domnului pe pământ înainte de moartea și Învierea Sa.

Săptămâna Mare

Luni

Retras în seara precedentă în localitatea Efraim, Mântuitorul revine acum la Ierusalim și văzând cetatea plânge cu amar profețind distrugerea ei în anii ce vor urma. În apropierea cetății face să se usuce un smochin înfrunzit pentru că nu găsește în el roade, dând pildă că suntem datori să fim statornici în săvârșirea binelui, precum și că o imagine bună despre noi înșine nu ne poate salva de judecata lui Dumnezeu, Cel ce cunoaște cele din inima omului.

Ajungând la Templu, Iisus dă afară pe vânzătorii de animale și pe schimbătorii de bani, acuzându-i că au transformat în comerț o cale pe care Dumnezeu o rânduise omului pentru pocăință și ispășirea păcatelor.

Administrarea Sfintei Taine a Botezului se face de către episcop sau preot prin întreita cufundare în apă sfinţită a candidatului, însoţită de rostirea cuvintelor: „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui. Amin! Şi al Fiului. Amin! Şi al Sfântului Duh. Amin!”. Totuşi, în lipsa unui preot, în caz că pruncul sau cel dornic să se boteze este pe moarte, poate fi Botezat de un diacon, un călugăr sau chiar de un simplu creştin. Aceasta se face afundând pruncul în apă curată şi rostind cuvintele din formula de mai sus. Dacă cel botezat rămâne în viaţă se continuă de către preot slujba Botezului de la momentul cufundării înainte.

Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, este prăznuită în Joia săptămânii a șasea după Paști, după patruzeci de zile de la Învierea Domnului. Este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, fiind menționată și de scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea în anul 332. La acea vreme Înălțarea Domnului era prăznuită la cincizeci de zile după Înviere, odată cu sărbătoarea Rusaliilor (Pogorârii Duhului Sfânt). După începutul sec. al V-lea sărbătoarea s-a despărțit de cea a Rusaliilor, fiind comemorată până astăzi la patruzeci de zile după Paști.

Ca ființă creată, așadar dependentă în existența sa de Dumnezeu și de lucrarea Lui purtătoare de grijă, omul lasă impresia că este așezat într-o poziție diametral opusă față de înălțimea slavei divine, cu alte cuvinte, într-o inegalitate infernală. Însă, în realitate, acesta nu este un statut definitiv în care este învestit omul – căci nu a fost creat pentru a contrasta la infinit cu Modelul său –, ci această stare este una ce se cere depășită prin împreună lucrarea omului cu harul divin, pentru a ajunge și omul o oglindă fidelă a măreției divine, adică: „după asemănarea” cu Dumnezeu.

Pagina 7 din 14