-

Italienii o numesc „Pasta Aglio e Olio“ şi este probabil cea mai simplă reţetă pe bază de paste. Învaţă cum să le serveşti şi să le prepari întocmai ca în ţara de origine, Italia. Vei reuşi să faci pastele tradiționale cu usturoi și măsline în doar de 20 de minute.

Ingrediente pentru paste tradiționale cu usturoi și ulei de măsline:

Publicat în De toate
Vineri, 15 Iunie 2018 09:55

Paste în sos cremos de usturoi

O rețetă simplă și foarte gustoasă, pastele în sos cremos de usturoi îți vor lăsa gura apă.

Ingrediente pentru paste în sos cremos de usturoi:

Publicat în De toate

O combinație simplă pentru paste, rețeta cu parmezan și pătrunjel în sos de smântână este foarte gustoasă.

Ingrediente pentru paste cu parmezan în sos de smântână:

Publicat în De toate

Cea mai veche şi mai importantă sărbătoare creştină, Paştele poartă cu sine cel mai de preţ simbol al credinţei – învierea si viaţa de după moarte.

Publicat în Puterea credintei

Pentru că Paştele va fi sărbătorit în acest an mult prea devreme şi zăpada a fost prea mare, mieii vânduți de ciobani sunt mici şi puţini, spre deosebire de anii trecuți.

Publicat în Actualitatea agricola
Vineri, 23 Martie 2018 18:21

Idei de aranjamente florale de Paşte

Iubeşti florile, primăvara, decoraţiunile şi sărbătorile? Atunci Paştele este şi pentru tine un prilej de a transforma zilele de sărbătoare în momente magice, pline de bucurie, frumuseţe şi culoare.

Publicat în De toate