-
Miercuri, 20 Noiembrie 2019 14:39

Industria de procesare a laptelui aduce profituri

Segmentul de procesare a laptelui este foarte bine dezvoltat în Bistrița-Năsăud,17 firme fiind specializate pe fabricarea și vânzarea de produse lactate și a brânzeturilor.

Publicat în Economic

332 de firme care activează în judeţul Bistriţa-Năsăud au capital străin. Germania, Italia, Franța sau Olanda sunt doar câteva dintre ţările care derulează afaceri aici.

Publicat în Economic

Pentru aproximativ două din cinci gospodării (37,6%) cheltuielile curente ale vieții sunt suportate cu dificultate, iar dacă se iau în considerare și cele care întâmpină oarecare probleme cu acoperirea nevoilor zilnice, procentul ajunge la 80%, potrivit "Anchetei asupra calităţii vieţii", realizată de Institutul Naţional de Statistică în 2018.

Publicat în Romania

Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, în România, cu 18%, în cursul anului 2018, până la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 euro, în 2016, iar Bucureşti, respectiv judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov, reprezintă polii dezvoltării la nivel naţional.

Publicat în Romania

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, arată datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Publicat în Economic

Ministerul Finanțelor a continuat joi, în toate județele țării, seria consultărilor cu mediul de afaceri pe tema prevederilor proiectului Ordonanței Guvernului privind instituirea unor facilități fiscale.

Publicat în Economic

Peste 72.000 de persoane din Bistrița-Năsăud au un loc de muncă, salariul mediu net fiind de aproximativ 2.400 lei.

Publicat în Locuri de munca

România a importat sâmbătă noaptea cea mai mare cantitate de energie electrică din istoria sa, cu 31 de MW peste precedentul record, de 1.903 MW, înregistrat pe 20 decembrie 2018.

Publicat în Romania

Piaţa de comerţ electronic din România creşte constant, depăşind estimările. Atunci când se hotărăsc să îşi cumpere ceva, românii devin din ce în ce mai mult adepţii comenzilor pe internet.

Publicat în Economic

Obiectivul realist pentru adoptarea monedei euro de către România ar putea fi orizontul de timp 2024-2026, susţine Guvernul, care prezintă trei scenarii în acest sens.

Publicat în Economic
Pagina 2 din 4