-

Institutul de sondare INSCOP Research a realizat la nivel naţional o cercetare sociologică în cadrul proiectului Academiei Române ”Barometrul Securității Energetice din România”.

Publicat în Romania

Aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-şi renegocia până la 1 iulie 2020 preţurile pe care le vor plăti după liberalizare, dar, până la ora actuală, doar 17% dintre furnizorii lor actuali le oferă această posibilitate, se arată într-o analiză realizată de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

Publicat în Economic

Stocurile de gaze naturale, energie hidro şi cărbune sunt suficiente pentru iarna care vine, spun reprezentanţii Ministerului Energiei.

Publicat în Economic

Vești deloc bune pentru sătenii bistrițeni care așteaptă și speră de ani de zile să- și încălzească locuințele pe timp de iarnă cu gaz metan.

Publicat în Utile

În aceste zile ANRE a decis majorarea preţurilor la energia electrică şi la gazele naturale pentru consumatorii casnici.

Publicat în Romania