-

Tu porți corect încălțămintea? Pantofii ne protejează picioarele de agresiuni externe, dar le pot deforma, de asemenea, dacă nu știi cum să alegi încălțămintea adaptată piciorului tău și ocaziei pentru care o folosești.

Publicat în De folos

Există o mulţime de alimente sau produse pe care le depozităm greşit, iar acest lucru le scade calitatea şi perioada de valabilitate. De la ouă până la parfumuri şi haine, adevăratele reguli pe care trebuie să le respectăm sunt considerabil diferite de cele pe care majoritatea oamenilor le urmează în fiecare zi.

Publicat în De toate

Visezi la o talie subțire și un abomen de invidiat? Dacă ții deja dietă, dar nu reușești să slăbești și nu știi unde greșești, este posibil să găsești cauza în cele ce urmează!

Publicat în De toate

Sunt inestetice și chiar dureroase, dar punctele negre de pe bărbie, nas și frunte pot fi îndepărtate.

Publicat în De folos

Mergi frecvent la sală, ai un stil de viata sănătos ce include un regim alimentar corect și totuși nu vezi cum acul de la cântar scade ? Atunci sigur ai tendința de a face cel puțin una dintre greșelile de mai jos.

Publicat în De folos

Glicemia sau altfel zis nivelul zahărului din sânge este un factor extrem de important care duce la instaurarea diabetului si a altor complicații, de aceea este imperios necesar sa tinem sub control nivelul acesteia.

Publicat în De folos