-

De ani buni se tot vehiculează faptul că spaţiul selenar va fi deschis circuitului turistic într-un viitor nu foarte îndepărtat. Astfel, cei care dispun de posibilităţi materiale şi de un curaj ieşit din tipare pot încerca această destinaţie.

Publicat în Stiinta

Un eveniment astronomic rar va avea loc la data de 31 ianuarie 2018. Este vorba despre o eclipsă totală de Lună, într-un context special. Corpul ceresc se va afla la o distanţă destul de mică de Pământ - mai exact, la 359.000 de km -, iar fenomenul se numeşte Superlună.

Publicat în Natura

Ce se întâmplă cu misterioasele pietre mișcătoare de pe Lună? Existența lor a fost descoperită încă din anii 1970, iar aparatul spațial Lunar Orbiter 5 a reușit să le fotografieze. Fenomenul a ridicat, desigur, numeroase semne de întrebare.

Publicat în De toate