-

Păduri de pe o suprafaţă de două ori mai întinsă decât a Regatului Unit au fost tăiate pentru a putea fi fabricate produse precum ulei de palmier şi soia, în cursul ultimului deceniu, conform analizei efectuate de Greenpeace International.

Publicat în Natura

Începând cu vârstă de 6 ani, ar trebui văzut prima oară un copil de către ortodont și nu după ce i-au erupt toți dinții permanenți (12 ani), explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

Publicat în Pilula de sanatate

Istanbulul s-a situat pe locul 74 într-un clasament mondial de 90 de poziţii al oraşelor potrivite ciclismului.

Publicat în Turism

Oameni de ştiinţă au descoperit că ADN-ul a 30 de seminţe de struguri găsite în situri arheologice romane sau medievale din Franţa se regăseşte într-o bază de date genetice de soiuri moderne de struguri.

Publicat în Mozaic

Canabisul continuă să rămână cel mai consumat drog în România. Acesta este folosit de tinerii cu vârsta între 15 şi 34 de ani.

Publicat în Utile

În suburbiile estice ale capitalei indiene New Delhi, cel mai înalt munte deșeuri din India – aproximativ 60 de metri – este pe punctul de a depăși, anul viitor, dimensiunile legendarului Taj Mahal și otrăveşte viața riveranilor.

Publicat în Mozaic

Persoanele care consumă zilnic un pahar de vin sau o halbă de bere au un risc mai scăzut de depresie comparativ cu cei care nu beau deloc, susţin oamenii de ştiinţă suedezi.

Publicat în Sanatos si verde

Sporul natural al populaţiei României continuă să fie negativ. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în luna aprilie a acestui an s-a ajuns la un minus de 8.560 de persoane.

Publicat în Utile

Românii sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană la banii alocaţi asigurărilor. Un român alocă, în medie, 18 euro pe an, pentru asigurarile de viaţă, în timp ce media UE este de 1.300 de euro.

Publicat în Economic

Cancerul gastric are tendința să se dezvolte lent de-a lungul mai multor ani. Înainte de a se dezvolta, modificările pre-canceroase apar adesea în interiorul căptușelii interioare (mucoasei) stomacului.

Publicat în Pilula de sanatate
Pagina 4 din 34