-

Încă nedescoperită în înregime, lumea subacvatică ascunde orașe pierdute, piramide misterioase, civilizatii apuse și, mai nou, un zid megalitic care împarte planeta în două.

Publicat în Natura

Planeta s-ar putea transforma într-un veritabil „cuptor”, care ar mai putea adăposti doar un miliard de oameni în viitorul apropiat.

Publicat în De toate

Dacă am călători cinci secole înapoi în timp, am găsi un imperiu aztec înfloritor în Mexic şi temperaturi ceva mai scăzute în emisfera nordică.

Publicat în Natura

Un sistem stelar ce conţine doi sori gigantici trimite în spaţiu radiaţii cosmice, au informat cercetătorii de la NASA care au mai precizat că aceste radiaţii se îndreaptă spre Pământ, propulsate de vânturile intergalatice.

Telescopul orbital al NASA a reuşit să identifice surse de energie ale unui sistem cu două stele aflat la 7.500 de ani -lumină de Pământ.

Este deja cunoscut faptul că razele cu energii mai mari de 1 miliard de electroni-volți sunt pulverizate în sistemul nostru solar.

Cu toate acestea, mișcarea neregulată a energiei și dimensiunile mari ale întinderii acesteia au făcut deja dificilă localizarea unor surse. Coliziunea vânturilor stelare în interiorul Eta Carinae, care este înconjurată de o nebuloasă de praf a fost confirmată acum ca fiind exemplu pentru modelele energetice din regiune.

 

Citeste mai mult pe RTV.NET

Publicat în De toate

Resursele de apă și riscurile climatice se concentrează asupra mișcării, disponibilității și calității apei pe întreg teritoriul Pământului, pe scale care variază de la râuri individuale și de la hidrograme la întregul glob.

Publicat în De toate

Undeva la marginea Sistemului solar există o gaură neagră. În orice caz, așa afirmă oamenii de știință care studieaza anomaliile gravitaționale, care se manifestă sub formă de orbite stranii ale unor corpuri cerești de mici dimensiuni, care se rotesc în jurul Soarelui dincolo de orbita planetei Neptun.

Publicat în De toate