-

De aproape o lună, transportul feroviar de călători înregistrează scăderi uriaşe, de până la 80-90%, pe rutele turistice şi de lung parcurs.

Publicat în Economic

Începând cu data de 7 iunie 2019, călătorii care vor să ajungă din Bucureşti în Istanbul (Turcia) sau în Salonic (Grecia) pot lua în calcul şi călătoria cu trenul, pentru că CFR a reîntrodus aceste două destinaţii în oferta estivală de călătorii (R.D).

Publicat în Utile

Mii de tineri de 18 ani pot călători gratuit în Europa în 2019, cu trenul, timp de o lună, printr-un program european.

Publicat în Romania

Un nou tren de mare viteză care leagă Mecca şi Medina, a început să circule, în contextul în care Arabia Saudită încearcă să-şi dezvolte economia dincolo de veniturile obţinute din petrol.

Publicat în Mozaic

Un băiat de nouă ani din Strasbourg, cu un caracter foarte puternic, a decis să-l pedepsească pe tatăl său cu o fugă destul de amuzantă. Detalii:

Publicat în Mozaic

China va introduce noi măsuri, care nu vor mai da dreptul de a face călătorii mai lungi cetăţenilor care nu se poartă frumos în public. Află detalii:

Publicat în Mozaic

Mai mulţi fermieri indieni au declarat că au fost şocaţi când şi-au dat seama că trenul în care călătoreau a parcurs 160 de kilometri într-o "direcţie greşită".

Publicat în Mozaic