Tipăreşte pagina

Cum măsurau sătenii timpul

Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin măsurat cu ceasul și mai mult măsurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.
Momentele unei zile, în desfășurarea lor, erau formate, în limbaj popular, din expresii simple și precise. Astfel, pe la orele 5 dimineața, când întunericul începe să se risipească, întâlnim expresii ca: ”se înmoaie întunericul” sau ”dinspre ziuă”. De pe la 5-6 dimineața țăranii spuneau că e „mijitul zorilor”, când se arată roșață pe cer, iar pe la 6-7 este ”dimineața”, când răsare și se ridică soarele pe cer.


Urmând cursul firesc al momentelor zilei întâlnim expresii ca: prânzul mic, amiaza, prânzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, începutul nopții, miezul nopții, la cântători, un adevărat și complet orologiu format din cuvinte care pentru noi cei de azi au rămas golite de semnificație și absente din vocabular.
În mentalitatea tradițională, timpului i se atribuie chiar însușiri omenești. Bătrânii spuneau: ”Când se făcea din noapte zi, se zice că se întâlnește miazăzi cu miazănoapte la răscruci. Dau mâna, și miazănoapte se retrage pe o parte, așa pe nesimțite, pe la spatele lui miazăzi. Și asa, jocul timpului se face mereu! Pentru omul satului de altă dată, momentele și orele din zi, dar și din noapte, sunt realități obiective, cu însușiri și acțiuni asupra vieții acestuia.
Exista credința că anumite activități aveau izbandă numai dacă erau făcute în momente importante ale zilei sau nopții. Batranii spuneau: ”Când vrei sa faci ceva, să pornești un lucru, ia seama la vreme. Tot ceasul are felul lui și norocul lui, numai atunci ceea ce vrei să faci are înțeles!”

Grafica: iuliazdoodle.wordpress.com