Tipăreşte pagina

Olăritul – meșteșugul tradițional ce se zbate între viață și moarte

Olăritul este un meșteșug tradițional românesc moștenit încă din neolitic, prin care pământul, apa și focul prind viață și culoare în mânile țăranului român.

Pe de altă parte, olăritul este o activitate ce presupune forţă fizică. Este o muncă obositoare ce presupune îndemânare și diverse cunoștinţe în domeniul ceramicii și prelucrării lutului. Orice greșeală în procesul de execuţie poate avea drept consecinţă distrugerea vasului, de aceea, olăritul este un meșteșug realizat preponderant de bărbaţi, femeile ajutând mai mult la decorat.

Olăritul – o artă ce luptă pentru supraviețuire

Piese elegante, desăvârșite prin artă și personalizate grație inventivității și imaginației meșterului popular își găseau un loc de cinste în casele famililor boierești de altădată.

Odată cu trecerea timpului, din cauza industriei care a invadat piața cu produse de serie, aceste obiecte de artă nu se mai bucură de prețuirea pe care o merită.

Singura zona în care olăritul a supraviețuit, reprezentând o marcă a zonei și totodată, o sursă de venit pentru meșterii olari este Horezu. Centrul de ceramică de la Horezu a apărut spre sfârșitul sec. al XVIII-lea, fiind inițial specializat în confecționarea străchinilor și a taierelor. Pentru că meșterii de aici au crezut cu forță în valoarea muncii lor și nu s-au lăsat doborați de influențele postmodernismului, olăritul a cunoscut aici o diversificare prin introducerea obiectelor practice, adaptate vremurilor precum cănițe, ulcioare, ghivece pentru flori, vase pentru gătit la cuptor.

Deși olăritul din zona Horezu are la bază tehnici ale meșteșugului de acum 2000 de ani, vasele de ceramică din zonă au căpătat, de-a lungul timpului o serie de particularități care au individualizat munca olarilor de aici, făcând-o celebră și apreciată în toată lumea.

Ceramica de Horezu se poate recunoaște, în primul rând, după motivele simbolice folosite, după lutul roșcat fără de care arta olăritului nu s-ar putea desăvârși și după cromatica individuală, nemaiîntâlnită în alte părţi.

Însă, din păcate, Horezu este unul dintre puținele centre în care olăritul s-a păstrat și s-a dezvoltat, manifestându-se cu vigoarea și prospetimea pe care le releva domeniul ceramicii altădată.

Artiști populari care practică meștesugul olăritului și care se "încăpățânează" să ducă mai departe tradiția acestei îndeletniciri, există în toate colțurile țării, însă din păcate, cei mai mulți dintre ei duc o luptă crâncenă în efortul lor de a-și valorifica rodul muncii.

Unul dintre aceștia este Ion Apostol, meșter olar din județul Prahova, care povestește cu amar că, oricât de mult s-a străduit să păstreze vie tradiţia olăritului, produsele sale nu mai au căutare:"Pe vremuri, părinţii mei trăiau şi m-au crescut din olărit. Acum, s-a demodat. Foarte rar se mai vând acum vasele de lut, acum sunt cele de plastic. Puteai să vinzi cu zecile, acum mai lucrez doar din pasiune".

Drama olarului din comuna Gorgota este cu atât mai mare cu cât simte ca olăritul, meșteșugul pe care l-a slujit cu dragoste și pasiune toată viața sa, reprezintă o tradiție populară pe cale de dispariție. Eforturile sale de a învăța și de a lăsa moștenire tinerilor această meserie au fost zadarice, din cauza lipsei de interes a generației actuale pentru arta și tradiția populară.

Te-ar mai putea interesa si:

"Cioplitul în piatră", o artă aproape uitată, însuflețită și pusă în valoare de poetul Lucian Avramescu (VIDEO)