Tipăreşte pagina

”Rău cu rău dar mai rău fără rău”

Votează
(3 voturi)

Păi, da, este un lucru dovedit că trăind lângă un om rău, mult timp, când acesta dispare, toate legăturile tale cu o anumită realitate se rup și într-o zi te pomenești că ți-este dor de cel ce te-a chinuit și exclami, ”rău cu rău dar mai rău fără rău”!

Da, se întâmplă, am atâtea exemple de femei care au fost chinuite de bărbați autoritari care odată dispăruți au fost regretați de cele care se obișnuiseră cu”tratamentul”. Rău este să te obișnuiești cu răul dar în același timp câtă satisfacție îți dă dominarea acestuia! Cei care îl dreg, cumva, și îl țin într-un echilibru ce ar dispărea dacă nu s-ar găsi oamenii buni să-l suporte pentru protecția altora din preajma celui rău, adică cei care suportă tot disconfortul generat din manifestarea răului, devin înțelepții de care avem nevoie peste tot; sunt mereu în alertă, găsesc, tot timpul, soluții pentru a anula un rău cu bine, sunt de folos acolo unde răul ar putea fi singur și discreționar.

Nostalgicii după rău sunt cei care nu vor reuși niciodată să se desprindă de realitățile dure care i-au făcut mai puternici, mai înțelegători și cei care nu se vor adapta niciodată la o viață ușoară, vor fi cei mai puternici, cei mai adaptați la viață, nimic nu-i poate doboră, ceea ce este bine, nu?!. Sigur, sunt și cei mai triști, sunt și cei care nu pot fi păcăliți de nicio încercare în ascunderea răului sub un bine de suprafață. Rău cu rău s-ar putea anula reciproc? În viață nu este ca în matematică sau în matematica vieții altele sunt regulile; răul este, vorba proverbului, necesar! Binele nu ar fi atât de evident, în
absența răului, și nici n-ar mai fi atât de folositor pentru că nu ar mai avea ce să facă; răul strică pentru ca bunul să poată să repare, să facă ceva creator, păi ce-i puțin lucru?! Binele fără rău nu există, răul ne determină, până la urmă, să ne dorim să fie bine, când ne săturăm de el! E nevoie să râzi dar să și plângi, stări necesare vieții în care lupta dintre bine și rău este motorul evoluției.

Un text de Vasilica Ghiță Ene

Login to post comments