-

Primul studiu național care arată cum trăiesc și gândesc românii

Pentru prima dată, România are oficial un studiu complex ce măsoară cum s-a schimbat stilul de viață și de gândire al românilor.


Schimbări majore pentru 2018: românii vor să se vadă mai des cu cei dragi și simt nevoia să se implice activ pentru o Românie mai bună. 3 din 10 se implică deja în acțiuni de voluntariat, iar mulți dintre ei sunt tineri și copii.

55% dintre români spun că sunt dispuși să accepte un loc de muncă mai prost plătit, dar care să le ofere mai mult timp liber și mai puțin stres. Iar 3 din 10 români au început să își închidă telefonul și facebook-ul după-amiaza și în weekend-uri, pentru a avea mai mult timp de calitate.

Hunters, noua divizie de trenduri a companiei de cercetare Unlock Market Research, lansează primul studiu național complex care măsoară tendințele în stilul de viață al românilor în 2018. Datele au fost colectate timp de un an și arată cum oamenii și-au regândit modul în care trăiesc, acestea fiind prezentate sub forma a 15 trenduri sociale și profesionale.

Semnal de alarmă pentru angajatori

Studiul arată că românii își doresc să câștige mai mult timp personal în loc de bani și nu mai sunt mulțumiți de ce le oferă de obicei angajatorii. Astfel, 55% dintre români spun că sunt dispuși să accepte un loc de muncă mai prost plătit, dar care să le ofere mai mult timp liber.

În acest timp, România trece printr-o criză pe piața muncii, când tot mai multe companii se plâng că nu găsesc resurse umane, în ciuda salariilor oferite.

Citeste continuarea pe iqads.ro

Articole înrudite