-

Românii nu sunt răuplatnici! Doar sub 1% au datorii pentru chirie sau credite

Doar 0,9% dintre români aveau în 2016 arierate la plata chiriilor şi ipotecilor, acesta fiind cel mai mic procent înregistrat de o ţară membră a Uniunii Europene, arată Eurostat.

La nivelul UE, în 2016, ponderea celor care aveau arierate la plata chiriilor şi ipotecilor era de 3,5%. Ţările membre unde cea mai mare pondere a populaţiei avea arierate la plata chiriilor şi ipotecilor sunt: Grecia (15,3%), Cipru (8,6%), Spania şi Franţa (cu câte 5,2%) şi Ungaria (5,1%).

În schimb, ţările unde mai puţin de 2% din populaţie avea în 2016 arierate la plata chiriilor şi ipotecilor erau: România (0,9%), Croaţia şi Polonia (ambele cu 1,3%), Irlanda şi Lituania (ambele cu 1,4%), Germania (1,6%) şi Estonia (1,8%).

Eurostat subliniază însă că aceste cifre sunt influenţate de faptul că în unele state o parte mică a populaţiei închiriază locuinţe la preţul pieţei. Conform datelor publicate anterior de Eurostat, România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentajului populaţiei care trăieşte în locuinţe proprietate personală, 96% în 2016, cu mult peste media din UE, de 69,3%.

Când vine vorba de arieratele la plata ipotecilor, chiriilor şi altor plăţi lunare, precum facturile la utilităţi sau achiziţiile cu plata în rate, unul din zece europeni (10,4%) aveau întârzieri la plată în 2016. În rândul statelor membre, aproape jumătate (47,9%) din populaţia Greciei avea arierate la plata ipotecilor, chiriilor, facturilor la utilităţi sau a cumpărăturilor cu plata în rate. Aproape o treime din populaţia Bulgariei (34,2%), peste un sfert din populaţia Ciprului (26,6%) şi Croaţiei (26,4%) şi aproape 20% din populaţia României erau într-o situaţie similară.

La polul opus, 14 din cele 28 de state membre UE aveau mai puţin de 10% din populaţie cu arierate la plata ipotecilor, chiriilor, facturilor la utilităţi sau a cumpărăturilor cu plata în rate în 2016. Cele mai mici procente erau înregistrate în Germania (4,2%), Cehia (4,4%) şi Olanda (5%).

AGERPRES