Ascultă Radio Antena Satelor Live

Când vom adopta moneda euro. Cel mai pesimist şi cel mai optimist scenariu

Obiectivul realist pentru adoptarea monedei euro de către România ar putea fi orizontul de timp 2024-2026, susţine Guvernul, care prezintă trei scenarii în acest sens.

12 Decembrie 2018, 09:50

Cele trei scenarii arată cum ratele de creştere economică vor fi esenţiale pentru a prinde din urmă statele din zona euro.

În contextul discuţiilor pe marginea raportului de fundamentare, majoritatea covârşitoare a membrilor Comisiei au aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026.

Acest document analizează în detaliu modul în care funcţionează zona euro, cum poate influenţa acest lucru intrarea României în zona euro şi gradul de pregătire al economiei româneşti pentru implementarea acestui obiectiv.

Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergenţă reală şi structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale.

Sursa: adevarul.ro
Sursa Foto: emerging-europe.com

Etichete : economie bani
Administrațiile locale din sate, în criză financiară. Două treimi dintre comune nu își pot plăti angajații din venituri proprii
Economic 02 Noiembrie 2025, 11:17

Administrațiile locale din sate, în criză financiară. Două treimi dintre comune nu își pot plăti angajații din venituri proprii

Aproape 70% dintre comunele României și un sfert dintre orașele mici nu au reușit, în perioada 2021–2023, să își acopere...

Administrațiile locale din sate, în criză financiară. Două treimi dintre comune nu își pot plăti angajații din venituri proprii
Ajutorul pentru încălzire și suplimentul de energie, disponibile persoanelor vulnerabile
Economic 02 Noiembrie 2025, 10:41

Ajutorul pentru încălzire și suplimentul de energie, disponibile persoanelor vulnerabile

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a demarat procesul de solicitare a sprijinului financiar destinat...

Ajutorul pentru încălzire și suplimentul de energie, disponibile persoanelor vulnerabile
Apa potabilă ar putea avea un tarif plafonat pentru consumatorii casnici
Economic 31 Octombrie 2025, 15:20

Apa potabilă ar putea avea un tarif plafonat pentru consumatorii casnici

O inițiativă legislativă recent depusă în Parlament urmărește să ofere protecție financiară familiilor prin limitarea...

Apa potabilă ar putea avea un tarif plafonat pentru consumatorii casnici
Tinerii continuă să aibă cele mai mari dificultăți de angajare în România. Rata șomajului rămâne aproape de 6%
Economic 30 Octombrie 2025, 10:02

Tinerii continuă să aibă cele mai mari dificultăți de angajare în România. Rata șomajului rămâne aproape de 6%

Datele recente ale Institutului Național de Statistică arată că piața muncii din România nu a înregistrat schimbări majore în...

Tinerii continuă să aibă cele mai mari dificultăți de angajare în România. Rata șomajului rămâne aproape de 6%
Sistemul de garanție-returnare își extinde rețeaua. RetuRO aduce reciclarea și în mediul rural
Economic 29 Octombrie 2025, 15:38

Sistemul de garanție-returnare își extinde rețeaua. RetuRO aduce reciclarea și în mediul rural

La aproape doi ani de la lansare, sistemul de garanție-returnare (SGR) din România demonstrează că poate schimba...

Sistemul de garanție-returnare își extinde rețeaua. RetuRO aduce reciclarea și în mediul rural
Sistemul de garanție-returnare, un exemplu de succes al reciclării în România
Economic 29 Octombrie 2025, 15:24

Sistemul de garanție-returnare, un exemplu de succes al reciclării în România

La aproape doi ani de la implementarea sistemului de garanție-returnare (SGR), România face pași concreți în direcția unei...

Sistemul de garanție-returnare, un exemplu de succes al reciclării în România
Galațiul urcă în clasamentul național al șomajului, cu peste 10.000 de persoane fără loc de muncă
Economic 28 Octombrie 2025, 14:12

Galațiul urcă în clasamentul național al șomajului, cu peste 10.000 de persoane fără loc de muncă

Creșterea numărului de persoane fără loc de muncă în județul Galați reflectă o problemă tot mai accentuată a pieței muncii...

Galațiul urcă în clasamentul național al șomajului, cu peste 10.000 de persoane fără loc de muncă
Mai multe vouchere "Rabla" disponibile: Bugetul programului a fost majorat. Când încep înscrierile
Economic 28 Octombrie 2025, 10:07

Mai multe vouchere "Rabla" disponibile: Bugetul programului a fost majorat. Când încep înscrierile

În contextul cererii crescute pentru voucherele de casare, Administrația Fondului pentru Mediu a intervenit prompt, deblocând...