-

Ce se va întâmpla cu pensiile, din luna octombrie

Ministrul Muncii, Marius Budăi a făcut de curând declaraţii cu privire la recalcularea pensiilor în conformitate cu noul punct de pensie.

Veştile mult aşteptate confirmă faptul că pensiile recalculate se vor acorda începând cu data de 1 octombrie 2019.

"Se achită primele 30 de mii de decizii din cele 33 de mii recalculate. Se achită diferenţele începând cu data de 1 octombrie 2018, urmând ca activitatea de recalculare a legii 221 să fie continuată, astfel încât, până la 30 septembrie 2019 să închidem această recalculare. De la 1 septembrie 2019 toate pensiile din România vor fi recalculate cu valoare punctului de pensie majorat cu 15 la sută, cu valoarea de la 1100 la 1265 de lei", a spus ministrul Muncii.

Cei care beneficiază de această recalculare a pensiei sunt pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă, care la momentul iesirii la pensie nu au primit punctaj aferent conform grupelor de muncă. "Au fost anumite categorii de pensionari care au lucrat în grupele I şi II de muncă, care la momentul iesirii la pensie nu au primit punctaj aferent conform grupelor de munca, aceste pensii se recalculează. Cei care au pe decizie punctaj suplimentar conform ordonanţei 109 din 2008, conform grupelor de muncă, condiţiilor deosebite sau speciale, nu intră la această recalculare. Cei care nu au punctaj suplimentar conform grupelor de muncă sunt cei care intră la această recalculare", a mai spus ministrul Muncii.

Acesta a mai precizat că, pentru a veni în sprijinul tuturor pensionarilor și pentru buna informare a acestora, ministerul va trimite fiecăruia acasă câte o scrisoare în care va fi informat în legătură cu situația recalculată a pensiei sale.

Pe de altă parte, veştile bune referitoare la pensii par să nu se fi terminat... de curând, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că anul viitor pensiile vor fi cel puțin duble și că nu este vorba despre cele speciale. Mai mult, a subliniat că groaza pensionarilor s-a sfârșit, reușind să elimine impozitul pe pensiile sub 2.000 de lei.

Ramâne de văzut însă, dacă afirmaţiile lui Liviu Dragnea se vor concretiza sau dacă sunt doar promisiuni electorale fără susţinere şi finalitate.

Foto: Pixabay

Articole înrudite