-

Guvernul urmează să adopte rectificarea bugetului

Guvernul urmează să adopte rectificarea bugetului. Proiectul vizează o majorare a sumelor alocate Ministerelor Finanţelor, Dezvoltării, Muncii şi Mediului, dar şi SRI.

Sunt şi ministere, precum cel al Transporturilor, Mediului de Afaceri sau Educaţiei, de la care vor fi tăiaţi bani.

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul rectificării bugetare, cu respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar.

Bani în plus va primi Ministerul Finanţelor, peste 2.200 de milioane de lei. Dintre aceştia, o mare parte o reprezintă contribuţia României la bugetul Uniunii Europene.

Creşteri cuprinse între 92 şi 970 de milioane de lei vor mai beneficia, în ordine: Ministerul Mediului, al Muncii, SRI, Ministerul Dezvoltării Regionale.

Diminuări au fost operate la Ministerul Transporturilor, Mnisterul Fondurilor Europene, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Agricultură, Cercetare, Educaţie şi la Secretariatul General al Guvernului.

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că rectificarea bugetară este susţinută de creşterea Produsului Intern Brut şi de faptul că în primul trimestru al acestui an, România a înregistrat o creştere economică de 5%, a treia din Uniunea Europeană.

Viorica Dăncilă a mai afirmat că reducerile de bugete se fac acolo unde a existat un grad scăzut de folosire a banilor alocaţi.

De asemenea, rectificarea bugetară asigură sumele majorate pentru pensii şi salarii şi 135 de milioane de lei pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale şi a taxei de poluare pentru autoturisme şi autovehicule.

Pe fondul diminuării fondurilor prevăzute pentru unele ministere au apărut nemulţumiri.

Cele mai ample reacţii faţă proiectul de rectificare au venit din partea sindicaliştilor de la educaţie, însă şi de la cei din penitenciare sau oamenii de afaceri.

Ei s-au arătat nemulţumiţi de alocările bugetare prognozate.

Sursa: Radio Romania Actualitati

Foto: pixabay.com

Articole înrudite