-

50 milioane de persoane angajate în turism ar putea rămâne fără slujbă din cauza coronavirusului

Potrivit datelor Consiliului Mondial pentru Călătorii şi Turism (World Travel & Tourism Council, WTTC), aproximativ 50 de milioane de locuri de muncă din sectorul călătoriilor şi turismului se află în pericol de a fi desfiinţate.

Aceasta, din cauza actualei pandemii globale COVID-19, a arătat preşedintele şi directorul executiv al WTTC, Gloria Guevara. Ultimele date ale WTTC arată faptul că în 2020 numărul călătoriilor în întreaga lume ar putea scădea cu 25%, fapt care ar putea avea ca rezultat reducerea numărului locurilor de muncă cu 12%-14%. "Epidemia de coronavirus reprezintă un serios pericol pentru ramură în general, pentru cei care-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu şi pentru cei care vor să continuie să călătorească", a afirmat preşedintele şi director executiv al WTTS. După consultări multilaterale cu alte organizaţii care au ca obiect turismul şi călătoriile, WTTC propune o serie de măsuri ce trebuie luate pentru asigurarea refacerii rapide a sectorului, după ce situaţia legată de coronavirus va fi sub control: WTTS intenţionează să ofere sprijin guvernelor din diferite ţări, în special celor care vor duce o politică puternică, în vederea restabilirii rapide a acestei ramuri; simplificarea regimurilor de vize şi reducerea costului vizelor, aplicarea intensă a noilor tehnologii la efectuarea controlului la frontieră; scăderea încărcării aeroporturilor şi simplificarea politicilor fiscale, inclusiv reducerea sau anularea impozitelor impuse călătorilor, cum ar fi taxele de aeroport, de port şi de hotel, aspecte care cresc costul călătoriilor. De asemenea, este important să se introducă înlesniri şi stimulente în vederea asigurării sprijinirii afacerilor companiilor care au fost cele mai afectate de virus.

RADOR
Foto: Pixabay