-

Set de propuneri de relansare economică post-criză

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii a elaborat un set de propuneri de relansare economică post-criză.

Documentul conţine peste 20 de măsuri, iar în perioada următoare vor fi identificate şi resursele bugetare sau fondurile europene pentru susţinerea acestora.
Florin Jianu, preşedintele Consiliului: „Avem cinci factori primordiali de care trebuie să ţinem seama în această perioadă, şi anume relansarea cererii de produse şi servicii, asigurarea lanţurilor de aprovizionare, asigurarea de lichidităţi şi finanţări pentru companii, dar şi pentru populaţie, realizarea de investiţii substanţiale publice şi private şi, nu în ultimul rând, asigurarea de resurse umane sănătoase. Toate aceste elemente trebuie însă coroborate cu o serie de politici publice curajoase, care trebuie realizate în perioada următoare.”

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 c 1