-

Legea care prevede majorarea pensiilor publice de la 1 septembrie creează probleme

Legea care prevede majorarea pensiilor publice de la 1 septembrie creează probleme de sustenabilitate bugetului pentru următorii doi ani și atât instituțiile financiare internaționale, cât și agențiile de rating au arătat că reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei, a afirmat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

El a precizat, într-un interviu televizat că, pentru această lege și pentru altele care au fost votate de Parlament, nu există fondurile necesare, iar pentru a nu destabiliza economia, trebuie luate alte măsuri

Florin Cîţu: Această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate a bugetului nu numai pentru 2020, dar și pentru 2021 în 2022. Doar în 2020 înseamnă un plus de 10 miliarde de lei la buget, plus 30 de miliarde de lei în 2021, bani care nu există, bani care trebuie împrumutaţi. Aşa cum este construit bugetul şi problemele pe care le avem, legea pensiilor şi alte legi similare cu articole în Parlament nu au surse de finanţare.

Ministrul Finanțelor a mai declarat că, după această perioadă de criză, economia se va schimba pentru că multe companii vor investi în tehnologie. Guvernul va trebui să creeze locuri de muncă astfel încât să îi păstreze în țară pe cei aproape un milion de români întorși în această perioadă de peste hotare, a subliniat Florin Cîțu.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite